Reacția lui Băsescu la raportul despre alegerile din 2009: „L-am bătut pe Geoană de l-am rupt”

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, luni, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, că raportul Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 decredibilizează Parlamentul „prin falsurile” pe care le introduce în opinia publică.

„Astfel de rapoarte nu fac bine nici democraţiei şi nici Parlamentului pentru că îl decredibilizează prin falsurile pe care vrea să le introducă în opinia publică”, a afirmat Băsescu, la dezbaterea din plen asupra raportului comisiei de anchetă, potrivit Agerpres.

Traian Băsescu s-a referit şi la afirmaţiile deputatului Liviu Pleşoianu, potrivit cărora statul paralel este sufrageria lui Gabriel Oprea.

„În legătură cu afirmaţiile deputatului Pleşoianu care vedea în seara de 6 decembrie 2009, dar şi ieri seară, statul paralel, vine o întrebare firească: Dar la K2 întâlnirile repetate între Dragnea, Ponta, Maior, Kovesi şi Coldea nu sunt stat paralel? Dar întâlnirile repetate Dragnea, Ponta, Kovesi, Maior şi Coldea nu sunt tot stat paralel la T14? Mă tem că faceţi o construcţie eronată vizavi de statul paralel şi uitaţi că la alegerile din 2009, în condiţiile în care vă permiteţi să sugeraţi existenţa unui grup infracţional, uitaţi că acest grup infracţional la alegerile din 2009 era Voiculescu, cu trustul Intact, era Vântu cu trustul Realitatea, era Patriciu cu trustul Adevărul. Uitaţi cumva sinergia dintre Geoană, PSD şi acest grup care s-a dovedit a fi infracţional? Pentru că şi Voiculescu şi Vântu au fost între timp condamnaţi”, a spus Traian Băsescu.

El a susţinut că, în 2009, Mircea Geoană a pierdut alegerile din cauza PSD.

„Pot spune că Geoană a pierdut alegerile din două motive: în primul rând, nu pentru că a existat un grup infracţional la PDL, a pierdut pentru că numai un partid lipsit de experienţă poate să scoată în bătălia pentru prezidenţiale pe unul pe care tocmai îl bătusem la competiţia de la Primăria Capitalei, fără niciun grup infracţional. Dumneavoastră l-aţi pus pe Geoană să-l bat şi a doua oară. E problema dumneavoastră. Marea problemă pe care o aveţi este că Geoană probabil simte nevoia să se spele de mai multe ori pe zi, drept pentru care, după ce a plecat de la trustul Antena, s-a oprit direct în jacuzzi de la Vântu acasă, de asta aţi pierdut şi nu că au fost grupuri infracţionale în PDL, ci la voi au fost grupurile”, a adăugat Băsescu.

„Vă spun la toţi: L-am bătut pe Geoană de l-am rupt, pe bune”, a mai spus Traian Băsescu.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, luni, o hotărâre privind aprobarea raportului Comisiei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009 cu 205 voturi „pentru”, 94 „împotrivă” şi 24 de abţineri.

 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/reactia-lui-basescu-la-raportul-despre-alegerile-din-2009-l-am-batut-pe-geoana-de-l-am-rupt-877030


Analyse


2025-03-28 09:38:40

General Sentiment: negative (score: -0.3 magnitude: 2.5)

Subject: Raportul alegerilor din 2009

Entity Sentiment:

  • Traian Basescu: negative (score: -0.4 magnitude: 0.7, occurrence: 5)
  • Mircea Geoana: negative (score: -0.3 magnitude: 0.5, occurrence: 4)
  • Parlamentul Romaniei: negative (score: -0.5 magnitude: 0.6, occurrence: 2)
  • Liviu Plesoianu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Gabriel Oprea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PSD: negative (score: -0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
  • PDL: negative (score: -0.2 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Voiculescu: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 1)
  • Vantu: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 1)
  • Patriciu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Elections

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Traian Basescu critica raportul despre alegerile din 2009, acuzand falsuri si decredibilizarea Parlamentului.

Summary: Traian Basescu a criticat raportul Comisiei de ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009, sustinand ca acesta decredibilizeaza Parlamentul prin introducerea de falsuri in opinia publica. Basescu a mentionat ca Mircea Geoana a pierdut alegerile din cauza PSD si a acuzat existenta unui grup infractional format din Voiculescu, Vantu si Patriciu. El a subliniat ca Geoana a fost invins din nou in alegeri, fara implicarea unui grup infractional din partea PDL.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.