Sindromul Technate & Noua Resetare: Trump, Musk și America (mai) Mare

Nici
n-a avut loc inaugurarea noii administrații și cuplul Trump-Musk produce
cutremure pe scena mondială. Deși, având în vedere cariera lui Trump de până
acum, niște valuri erau de așteptat, există și evoluții care par să-i fi luat
prin surprindere chiar și pe cei mai avizați.

Las la
o parte iritarea vecină cu isteria pe care o provoacă printre gardienii Uniunii
Europene mesajele lui Elon Musk despre libertatea de expresie și de opțiune
politică în alegeri.

Mă refer,
mai degrabă, la intențiile aparente ale lui Donald Trump de a face „America (mai)
Mare” decât a fost vreodată și la cam ce ar putea să însemne asta – făcând apel
nu doar la contextul actul, ci și la câteva surse istorice.

Oh, Canada!

La
finalul anului trecut, Trump a anunțat că intenționează să majoreze tarifele la
importurile din Canada cu 25%, dacă autoritățile canadiene nu asigură
securitatea graniței împotriva imigrației ilegale și traficului de droguri.

Se
pare că Justin Trudeau a protestat, motiv pentru care Trump a făcut o glumă (sau aparentă glumă), retrogradându-l din
vorbe la funcția de „guvernator”.

Între
timp, Trudeau e demisionar, iar gluma s-a îngroșat. Trump afirmă că granița
dintre SUA și Canada este o „linie trasă artificial”,
iar ministrul canadian de finanțe, Dominic LeBlanc, îl acuză că vrea să „semene
confuzie, să agite oamenii, să creeze haos, știind că asta [anexarea Canadei]
nu se va întâmpla niciodată”.

Mai
interesantă mi s-a părut lipsa de reacție a Marii Britanii la aceste poante, în
condițiile în care cele două țări au, totuși, un suveran comun.

Dar se
pare că guvernul britanic are alte probleme zilele astea, cauzate mai ales de remarcile
lui Musk în scandalul găștilor de violatori și pedofili, remarci care ar
amenința însăși „relația specială” dintre Marea Britanie și SUA.

Unde
mai pui că, între timp, unul dintre politicienii britanici care sărise ca ars
că Musk îndrăznea să sugereze o anchetă a fost arestat pentru pedofilie;
recent-numitul ambasador al Marii Britanii la Washington, Peter Mandelson, a
fost expus ca un apropiat al sinucisului Jeffrey Epstein, miliardarul
transumanist care opera o rețea de pedofili;
iar Musk a publicat pe X o listă cu 50 de politicieni laburiști suspectați de
pedofilie.

Passons. Acum câteva zile, Trump afirma că „oamenilor din Canada le place” ideea de a deveni cetățeni americani,
declarație debunked de CNN, care spune că un sondaj de opinie efectuat
rapid, în decembrie trecut, arată că „numai” 13% dintre canadieni ar fi de
acord cu anexarea.

Mexic:
istorii vechi și noi

La
rândul său, Mexicul intră în vizorul SUA, nu doar cu aceleași tarife majorate, ci
și cu promisiunea, făcută de Trump pe final de decembrie, că va include
cartelurile mexicane de droguri pe lista organizațiilor teroriste străine.

În
acest caz, nimeni nu s-a prefăcut, măcar, că ar putea fi o glumă. Potrivit
legislației americane, calificarea cartelurilor ca organizații teroriste
permite intervenția directă, inclusiv intervenția militară a SUA pe teritoriul
Mexicului.

Ceea
ce nu poate fi privit decât cu imensă îngrijorare în Mexic, unde lumea își mai
amintește încă de Tratatul Guadalupe Hidalgo (1848), prin care Mexicul a fost
forțat să cedeze SUA 55% din teritoriul său (pe care se află azi statele
americane California, Arizona și New Mexico) și să renunțe la orice pretenții
asupra Texasului, recunoscând Rio Grande ca graniță cu SUA.

În
replică la aceste declarații, președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a
reamintit că:

„Mexic
este o țară liberă, suverană și independentă și nu vom accepta intervențiile.
Este vorba de colaborare, de coordonare, dar nu de subordonare.”

Tot
colaborare i-a promis lui Trump și fostul președinte al Mexicului, Andrés
Manuel López Obrador, în 2019,
dar se pare că rezultatele nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor.

Un
expert în relațiile Mexic-SUA, citat de El País,comenta că:

„Întrebarea
pe care ei [anturajul lui Trump] și-o pun nu este dacă vor invada
Mexicul, ci cum o vor face, cât de pașnic ori cât de violent. Anunțul
[lui Trump] va legaliza aceste intenții, va oferi cadrul legal pentru
autorizarea unor măsuri de securitate pe teritoriul nostru care nu vor fi
neapărat agreate cu Mexicul. Nu m-ar mira să mă trezesc într-o zi că o rachetă
americană lovește un laborator de amfetamină din Badiraguato (Sinaloa).”

Poate
tocmai de aceea autoritățile mexicane și-au suflecat mânecile și au trecut
recent la acțiuni dure tocmai în Sinaloa, unde au capturat cel mai mare
transport de fentanil de până acum.

Trump
a propus chiar schimbarea numelui Golfului Mexic în „Golful Americii”;
contrapropunerea lui Sheinbaum: America de Nord să fie redenumită América
Mexicana.

Panama:
Canalul Americii

La
Golful Americii se potrivește și un Canal America,
în loc de Canalul Panama, care, potrivit unei postări făcute de Trump pe 21
decembrie, „este considerat bun național VITAL pentru Statele Unite, datorită
rolului său critic în Economia și Securitatea Națională a Statelor Unite”.

În
aceeași postare, Trump menționează că președintele Jimmy Carter a dat Canalul
statului Panama „prostește, pentru Un Dolar”, dar cu condiția ca acesta să fie
gestionat de Panama, „nu de China sau de oricine altcineva” și în niciun caz
pentru ca Panama să „taxeze Statele Unite, marina americană, corporațiile
americane, făcând afaceri în țara noastră, cu prețuri și taxe de trecere
exorbitante”.

Pe 25
decembrie, Trump ura Crăciun
fericit tuturor, „inclusiv minunaților soldați chinezi care operează, cu
dragoste, dar ilegal, în Canalul Panama”.

Nici
aici nu a fost loc de glumă.

„Fiecare
metru pătrat din Canalul Panama… aparține și va continua să aparțină statului
Panama”, a declarat președintele panamez, José Raul Mulino. (La care Trump a răspuns, amenințător-colocvial: „Mai vedem noi”).

Mulino
respinge acuzațiile privind implicarea Chinei, iar ideea că navele americane ar
fi suprataxate în Canal este contestată chiar de Wall Street Journal.

Și în
acest caz, ca și în cazul Mexicului, istoria relațiilor dintre cele două state e
marcată de traume profunde. SUA a invadat Panama în 1989 nu doar pentru a-l da
jos de la putere pe dictatorul Manuel Noriega, cu care colaborase o lungă
perioadă în diferitele sale operațiuni clandestine în America Latină, inclusiv scandalul
Iran-Contra, ci și pentru a „proteja
viețile americanilor” și a „apăra democrația”.

Groenlanda:
Mai verde țara din vecini

Pe
același val abrupt de declarații expansioniste, Trump scria, în decembrie, pe
platforma Truth Social, că „Pentru scopuri care țin de Securitate Națională și
de Libertate peste tot în Lume, Statele Unite ale Americii consideră că este
absolut necesar să dețină și să controleze Groenlanda”.

În
acest caz, Trump nu este la prima tentativă. În 2019, el sugera ca SUA să cumpere Groenlanda de la Danemarca  – țară care este „în esență, proprietara
Groenlandei”, spunea el, motiv pentru care anexarea ar fi, „în esență, o
tranzacție imobiliară de mare amploare”.

Ideea
a fost calificată atunci de D-na Mette Frederiksen, prim-ministrul Danemarcei, ca „absurdă”.

De
data asta, se pare că declarațiile lui Trump sunt luate în serios. De Crăciun, Euronews îl cita pe ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen, anunțând un plan
de investiții de circa 13 miliarde de dolari în întărirea capacităților
defensive ale Groenlandei.

Potrivit
aceleiași relatări de presă, prim-ministrul Groenlandei, Mute Egede, declara că

„Groenlanda aparține poporului groenlandez. [Țara noastră] nu este de vânzare
și nu va fi niciodată de vânzare. Nu trebuie să pierdem lunga noastră bătălie
pentru independență”.

Între
timp, pozițiile au devenit mai nuanțate. Pe 8 ianuarie, Euractiv făcea rondul reacțiilor europene la campania arctică a lui Trump. Purtătorul de
cuvânt al Comisiei Europene a vrut să pară netulburat de știri, comentând sec
că „multe amenințări nu se materializează”.

Alții
au reacționat mai viguros și cu oarece frustrare.

Cancelarul
german Olaf Scholz, citat de Euractiv, a declarat:

„Este
evident că unii parteneri europeni nu înțeleg recentele declarații ale Statelor
Unite… Principiul inviolabilității granițelor se aplică tuturor țărilor, fie
că sunt la est de noi, fie că sunt la vest. Este un principiu ce nu poate fi și
nu trebuie să fie zdruncinat.”

Iar
ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, a afirmat:

„Este
exclus ca UE să permită altor națiuni din lume, indiferent care ar fi ele, să-i
atace granițele suverane.”

Asta
deși Comisia Europeană nu a exclus nimic, iar „granițele suverane” nu sunt ale
UE, ci ale unui Stat Membru.

Care
Stat Membru, Danemarca, declară, de astă dată, prin aceeași Mette Frederiksen
care denunța pretențiile lui Trump ca absurde în 2019, că:

„În
poziția noastră de aliați foarte apropiați ai Statelor Unite, cred că avem
motive să ne bucurăm de acest interes sporit din partea Americii. Dar trebuie
făcut în așa fel încât să respectăm poporul groenlandez.”

În
ce-l privește, prim-ministrul Groenlandei a revenit, pe 12 ianuarie, cu declarația că este gata să pornească un dialog cu
administrația Trump, dar ce va face Groenlanda cu teritoriul ei „e treaba
Groenlandei”.

Marele
Joc al Arcticii?

Chiar
și pur declarative să fie, aceste manevre ale noii administrații americane au
dat naștere la tot soiul de temeri, comentarii și analize.

Unii
spun că Trump vrea să împlinească visul lui Andrew Jackson, primul președinte american ales prin vot universal, a cărui istorie seamănă din
multe puncte de vedere cu a lui Trump – de la acuzații că i s-ar fi furat
alegerile și o opoziție acerbă la Washington, până la scandaluri sexuale
inventate și o tentativă de asasinat.

Mai
important, Jackson rămâne emblematic pentru ambițiile Statelor Unite în spațiul
arctic; el a cumpărat Alaska (1867) și intenționa să achiziționeze și
Groenlanda, vis, însă, neîmplinit – cel puțin până acum.

Alții
vorbesc despre o nouă rundă a „Marelui Joc” imperialist din secolul al XIX-lea,
în care britanicii și rușii își disputau sferele de influență în Asia Centrală,
reluat acum, în secolul XXI, între americani și ruși, dar în sfera Arcticii.

Dacă
planul expansionist reușește, SUA va depăși Rusia în termeni de populație și
teritoriu, ba chiar și în termeni de resurse, și va egala influența Rusiei în
Arctica, cu un control sporit asupra rutelor maritime și aeriene.

Purtătorul
de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov,
declara acum câteva zile  că Moscova
urmărește cu atenție „dramaticele” evenimentele, subliniind că Arctica face
parte din „sfera de interese naționale și strategice” a Rusiei, motiv pentru
care aceasta „este interesată de pacea și stabilitatea zonei”.

Pe de
altă parte, pe fondul războiului din Ucraina, Peskov a precizat că propunerile lui Trump cu privire la Groenlanda fac parte din relațiile
bilaterale dintre Washington și Copenhaga, iar, dacă toată lumea vorbește
despre respectarea aspirațiilor poporului groenlandez, „atunci probabil că e
cazul să ne amintim și de opțiunile oamenilor din cele patru noi regiuni ale
Federației Ruse și trebuie să demonstrăm același respect și pentru opiniile
lor”.

Asta
în condițiile în care, în intervențiile lui cele mai recente, Trump nu doar că
a evitat să critice Rusia pentru războiul din Ucraina, ci a sugerat că motivele
reale ale acestui război constau în expansiunea NATO către est.

Moment
potrivit, poate, să reamintesc că Trump amenință să retragă SUA din NATO dacă statele
membre nu își cresc cotizația la 5% din PIB – pretenții pe care miniștrii
apărării din țările europene le-au declarat deja „nerealiste”.

În
timp ce Raportul Niinistö acordă un rol central alianței NATO în securitatea Europei, arătând că „Un
parteneriat UE-NATO puternic este esențial în acest context” și că „NATO este
fundamentul defensivei colective a țărilor membre și piatra de temelie a
securității Europei în fața amenințărilor militare”.

Poate
că asta explică reacția atât de sedată a UE la elanul expansionist al
administrației Trump în Groenlanda, pe care o remarca și Dimitri Peskov:

„Europa
reacționează foarte timid și sigur că e înfricoșător să reacționezi la
cuvintele lui Trump, așa că Europa reacționează foarte prudent, modest, încet,
aproape în șoaptă.”

The
Big Picture

Ce va
urma nu pot pretinde că aș ști, dar, punând cap la cap bucățile enorme ale
acestui puzzle, Donald Trump pare să dea prioritate întăririi controlului SUA
asupra emisferei vestice. Harta care ar rezulta se apropie de cea din imaginea de
mai sus, care ilustrează acest text.

Este o
hartă produsă pe la începutul anilor treizeci, de o organizație numită
Technocracy Incorporated, care promova o restructurare radicală a vieții
politice, sociale și economice a țărilor de pe continentul nord-american (plus
câte ceva pe lângă) prin instaurarea „tehnocrației”, întrupată organizațional
și teritorial de un stat numit – după cum scrie și pe hartă – „Technate of
America”.

Ceea
ce ne duce direct la Elon Musk, al cărui bunic matern, Joshua Haldeman, a fostunul dintre liderii Technocracy Incorporated.

Organizația
a apărut în 1919, sub numele inițial de Technical Alliance, la New School for
Social Research, universitatea privată finanțată de John D. Rockefeller la New
York (incidental, leagănul Școlii de la Frankfurt), dar a prins aripi în anii treizeci,
sub conducerea unui anume Howard Scott.

Între
1933 și cca. 1941, Technocracy Incorporated a publicat periodicul The
Technocrat, precum și un număr de broșuri (multe dintre ele disponibile peInternet Archive), printre care Technology
Inc. Study Course (1937).

Lectura
foarte instructivă a acestor documente ne relevă că tehnocrația este o formă de
guvernare totalitară, centralizată, bazată pe supraveghere permanentă, în care
drepturile și libertățile cetățenilor sunt înlocuite cu obligația de a sluji „binele
comun” și toate deciziile se iau de către o elită de experți (ori „soviet de
tehnicieni”, cum îi spunea Thorstein Veblen, unul dintre inițiatorii mișcării).

Sau,
ca să-l cităm chiar pe Scott, „dacă vă uitați la ideile tehnocrației, suntem de
o extremă stânga față de care comunismul pare chiar burghez”.

Sistemul
monolitic rezultat se numește „Technate” și el poate fi adoptat și pe alte
continente, dar, pentru America, el „cuprinde întreg Continentul American, din
Panama până la Polul Nord, întrucât resursele și granițele naturale ale acestei
arii fac din acesta o unitate geografică independentă și auto-suficientă…
Este un Plan American pentru un Continentul American. Nicio filosofie de import,
inclusiv Democrația, nu este aplicabilă”.

De
altfel, tehnocrația este apolitică (lucru pe care îl știm și de la Klaus
Schwab), întrucât politica devine inutilă acolo unde întreaga activitate
socială este regulată științific, pe baza „ingineriei sociale”.

În
Technate nu există proprietate privată, dar oamenii sunt fericiți pentru că li
se asigură tot ce au nevoie (chiar „din abundență”) – ceea ce ne promite astăzi
Klaus Schwab.

În
Technate nu există bani, ei fiind înlocuiți cu „certificate de energie”
individualizate (pentru a nu putea fi tranzacționate) și valabile pentru o
perioadă limitată (pentru a împiedica acumularea).

„Singurele
modalități în care individul se poate extrage din tehnocrație sunt: 1) Să
părăsească permanent Continentul; 2) Să se sinucidă; și 3) Să determine Statul
să îl execute” (Technocracy Inc., Science Vs. Chaos, 1938).

Ceea ce cam
știam și noi.

Portret
de familie

Technocracy
Incorporated a fost interzisă de guvernul canadian în 1940, pentru suspiciuni
de subminare a efortului de război, iar bunicul lui Elon Musk, Joshua Haldeman,
a fost amendat pentru rolul lui în organizație.

Dar
activitățile tehnocratice ale lui Haldeman au avut și o latură politică,
exersată cu precădere în provincia Saskatchewan, unde el a fost, pe rând, șeful
partidului Cooperative Commonwealth Federation, publicând așa-zisul „Manifest
de la Regina” (după numele capitalei
provinciei), care promova aceleași principii ca Technocracy Incorporated, dar
numai pentru Canada și într-o formă marginal edulcorată; și, începând cu 1943, șeful
Social Credit Party of Canada, partid care promova, după cum îi spune și
numele, reforma monetară pornind de la teoriile creditului social.

Dar mișcarea
n-a avut succesul scontat. Dezamăgit, Haldeman a emigrat, prin 1950, în Africa
de Sud; acolo, fiica lui, Maye, l-a adus pe lume pe al nostru Elon Musk, în
1971.

Nu
vreau să spun că Elon Musk a preluat ca atare ideile bunicului lui. Proiectele
tehnocrației anilor treizeci par azi naive, în barbaria lor. Tehnologiile au
evoluat și, odată cu ele, și tehnocrația.

În loc
de „certificate de energie” avem azi propuneri de instaurare a unui „sistem de
credit social” bazat pe „certificate de carbon” și CBDC (Central Bank Digital
Currency).

Sistemul
de supraveghere și control disponibil azi este SF față de ce ar fi avut Howard
Scott la dispoziție.

Ceva-ceva
trebuie să se fi păstrat, totuși, în familie. Un impuls, un vis, un ideal.

În
Technate, cetățenii primeau coduri de identificare pentru participarea la
anumite activități, coduri care mai conțineau și litera X, de care Musk face
risipă când își numește atât companiile și produsele  (X, X Holdings Corp., SpaceX, Model X, xAI
Corp.), cât și, ocazional, copiii (unul dintre ei purtând denumirea X AE
A-Xii).

Mai
important, Musk promovează (sau a promovat, la un moment dat, pentru că își
schimbă des părerea) modelul venitului de bază universal, colectarea de date biometrice de la clienții platformei X „în scopuri de
siguranță, securitate și identificare”, producerea de „vaccinuri ARNm”,
dezvoltarea de interfețe creier-mașină (Neuralink), precum și, de ce nu, „instaurarea
Tehnocrației pe Marte” (unde sistemul de guvernare va fi, totuși, democrația directă) etc.

Pe
scurt, Musk pare mai mult un transumanist, decât un tehnocrat – termeni care au
mare legătură, dar nu am loc aici s-o povestesc.

Tehnocrația
nu moare, tehnocrația se transformă

M-am
simțit obligată să-l menționez pe Musk și ale lui legături de familie cu
tehnocrația din pricina prezenței lui atât de pregnante lângă Donald Trump
tocmai într-un moment în care declarațiile acestuia, cele mai expansioniste
făcute de vreun președinte american modern, se suprapun aproape complet cu
contururile hărții Technate of America.

Nu pot
ști dacă Musk i-a suflat lui Trump ideea de Technate, ori este doar o
coincidență interesantă.

Recent,
jurnalista de investigație Whitney Webb avertiza că Musk a făcut investiții majore în tehnologiile de reducere a carbonului și
chiar a rupt relațiile cu Trump în 2017, când acesta a retras SUA din Acordul
de la Paris, ceea ce nu anunță lucruri bune.

Poate că Musk și-a schimbat
părerea, n-ar fi ceva nou. Poate că nu.

Dar,
chiar și fără Musk, tehnocrația, conceptele ei și chiar și harta Technate s-au
perpetuat, în diverse forme și pe diverse căi, până în contemporaneitate.

Ca
prim exemplu, Technocracy Incorporated și-a reluat activitățile și promovează
astăz același concept de Technate – stat format din „întreaga Americă de Nord,
America Centrală, Caraibe, părți din America de Sud și Groenlanda, cuprinzând
circa 30 de națiuni moderne…” și reglementat, în mare parte, după principiile
stabilite acum aproape un secol.

Proiecte
continentale și nu numai

Începând
cu anii 1950, în Statele Unite s-au dezvoltat o serie de proiecte numite
generic NAWAPA XXI, care, fără a face neapărat referire la tehnocrație, vizează
utilizarea resurselor și dezvoltarea integrată a întregului continent
nord-american (SUA, Canada și Mexic).

Proiectele
NAWAPA XXI au suferit transformări în timp,
începând de la un proiect de management integrat al apelor continentale,
continuând cu integrarea producției de electricitate (hidrocentrale și uzine
nucleare) și a rețelei de transport fluvial, pentru ca, într-o formă mai
recentă,
să includă regenerarea și dezvoltarea producției agricole, regenerarea
sistemului energetic și a zonelor urbane, crearea unei rețele de transport cu
trenuri Maglev care să lege America de Nord (prin Alaska – Strâmtoarea Bering)
de Asia de Est, ba chiar și un sistem de apărare strategică a Pământului.

În
această versiune extinsă, proiectul NAWAPA XXI debutează cu cuvintele:

„Planeta
asta nu-i mai poate tolera pe activiștii de mediu… Trebuie instaurată o nouă
ordine internațională, bazată nu pe menținerea hegemoniei într-o lume statică,
ci pe cooperare științifică și tehnologică în beneficiul tuturor națiunilor.”

Altfel
spus, un plan care ar anunța o nouă perioadă de înflorire economică și
civilizațională. O „epocă de aur”.

Era
technetronică

Revenind,
cu părere de rău, la formulele mai sinistre ale integrării continentale, ideile
tehnocrației au primit un gir masiv de la marele politolog american Zbigniew
Brzezinski, care publica, în 1970, Between Two Ages: America’s Role in the
Technetronic Era.

Analiza
lui Brzezinski pornește de la premisa că tehnologia digitală (ceea ce Klaus
Schwab avea să numească A Patra Revoluție Industrială) va duce inevitabil la
crearea unei societăți „technetronice” – „o societate modelată cultural,
psihologic, social și economic” de tehnologie.

„O
astfel de societate ar fi dominată de o elită ale cărei pretenții la putere
politică s-ar baza pe o cunoaștere științifică superioară. Eliberată de
restricțiile impuse de valorile liberale tradiționale, această elită nu va
ezita să-și atingă scopurile politice folosindu-se de cele mai moderne tehnici pentru
a influența comportamentul publicului și a ține societatea sub strânsă
supraveghere și control.”  

Convins
că URSS avea să se adopte fără ezitare această cale a ingineriei sociale
„eliberate de restricții”, Brzezinski  recomanda
ca America să se grăbească și să organizeze prima sistemul de planificare
centralizată, într-o formulă în care guvernul să fuzioneze cu corpurile de
experți și cu corporațiile private.

Poate recunoașteți aici ceva din
globalismul pe model stakeholder.

Cert
este că ideea de Technate, chiar și nerostită, subîntindea viziunea lui
Brzezinski – și nu doar pentru America și pentru Rusia (pe-atunci, URSS), ci și,
foarte interesant, pentru China, în care Brzezinski sesiza o oportunitate de
progres tehnocratic și despre care comentarii avizate spun azi că ar fi deja prima
Technate creată pe pământ.

Modelul
World Economic Forum

Așa
cum poate vă așteptați, după viziunea lui Brzezinski nu poate urma decât cea a
lui Klaus Schwab. În volumul The Great Reset,
scris în 2020, cu ocazia „ferestrei de oportunitate” oferite de Covid, Schwab
constată că „alunecarea spre multipolaritate” este inevitabilă:

„Secolul
XXI va fi, cel mai probabil, lipsit de un hegemon absolut, o eră în care nicio
putere nu va obține dominanța absolută.”

Pentru
ca acest lucru să nu afecteze grav economiile și viața socială, „retragerea din
globalizare” trebuie să fie una lentă și bine ținută sub control de „o altă
formă de globalizare”: „guvernanța globală” (din care face parte și WEF, în
calitate de „partener strategic ONU”).

Altfel
spus, înainte să ne de-globalizăm trebuie să ne globalizăm și după aia mai
vedem noi.

Pentru
cine se întreabă de ce, dacă globalizarea tot nu merge, statele naționale nu-s
lăsate să-și vadă de treaba lor, Schwab precizează:

„Într-un
astfel de vacuum de guvernanță globală, numai statele naționale sunt destul de
coezive încât să ia decizii colective, dar acest model nu funcționează în cazul
riscurilor globale, care necesită decizii concertate la nivel global.”

Care
riscuri globale ar fi, normal, schimbarea climatică și pandemiile.

Dar
despre găselnițele globaliste am scris și în alte rânduri. Mai relevantă aici
este concluzia lui Schwab că „Rezultatul cel mai probabil de-a lungul acestui
continuum globalizare – de-globalizare este o soluție intermediară: regionalizarea”,
cu identificarea a trei regiuni principale: America de Nord, Europa și Asia.

Europa,
Asia, Eurasia?

Pomenind
Europa, Schwab dă ca exemplu de integrare regională de succes, inevitabil,
Uniunea Europeană. Când spune Asia, spune ASEAN. Privind din cosmos, lipsesc grav
de la numărătoare tocmai Rusia și China, țările care conduc BRICS, blocul
„multipolarității”, și care se întâmplă să fie într-un conflict mai deschis sau
mai subteran cu SUA (sau, mai exact, cu „Occidentul colectiv”, zis și
„comunitatea internațională”).

Aici
ne poate ajuta un pic chiar (scuze) Vladimir Putin, care a anunțat, în 2011,
planul de înființare a Uniunii Eurasiatice,
ca „punte de legătură între Europa și dinamica regiune Asia-Pacific”, într-un
parteneriat cu UE.

Iar
Alexandr Dughin (despre care comentatorii occidentali spun că ar fi „creierul
lui Putin”, iar el însuși și cei care-l cunosc spun că nu e)
identifica „marile spații” ale
viziunii multipolare ca fiind „Uniunea Europeană, Uniunea Eurasiatică
menționată de Vladimir Putin…, o Uniunea Islamică, o Uniune [a Americii
Latine], a Uniune Chineză, o Uniune Indiană sau o Uniune Pan-Pacifică… Marele
Spațiu Nord-American…”.

Cât
privește China, aceasta cunoaște conceptul de „tinaxia” (Iain Davis), care, în sensul său primar, aliniat filosofiei confucianiste,
pune imperiul în centrul unei ierarhii morale globale, subliniind că un stat
civilizat are grijă întâi de cetățenii săi și apoi de alții – creând, astfel, orețea de state civilizate, un fel de ordine geopolitică naturală.

Acesta
ar fi sensul confucianist; Iain Davis susține că, dimpotrivă, China a devenit
azi, deja, prima Technate de pe planetă, bazată pe sistemul de credit social,
atât de admirat în unele cercuri din Occident.

Așadar:
ce înseamnă America Mare?

Îmi
închei periplul și mă întorc pentru întrebările de final. Față de toate cele de
mai sus, ce-ar putea însemna inițiativele expansioniste ale lui Donald Trump?

Încearcă
Donald Trump să creeze o regiune integrată la nivel continental în America de
Nord, în scopul de  a-și recupera poziția
hegemonică și a-și întări poziția într-un conflict militar și/sau economic cu
Rusia (și/sau China), bazându-se, de data asta, pe zona arctică?

Sau,
dimpotrivă, este această Americă Mare un prim pas spre „regionalizarea” lumii
pe linia multipolarității? Asta ar fi predicția lui Klaus Schwab – minus etapa
„guvernanței globale”, care, intuiesc, lui i se pare cea mai importantă – de
unde și o întrebare subsidiară: se va reforma ONU cu această ocazie?

Ar
explica scenariul regionalizării relativul calm cu care pare Rusia că privește
gesturile expansioniste ale lui Donald Trump?

S-ar
retrage SUA din NATO, într-un astfel de scenariu, al „regionalizării”? Ar mai
exista un NATO?

Ar
urma să se creeze, poate la fel de brusc și de rapid, și celelalte regiuni
integrate, printre care Eurasia?

Unde
s-ar plasa UE în acest scenariu?

Proiectul
de Uniune Eurasiatică menționat mai sus, care prevede o colaborare cu Uniunea
Europeană, poartă data 2011.

Între
timp, relațiile Rusiei cu UE sunt când încordate, când inexistente, iar UE se
pregătește nu de cooperare, ci de militarizare.

Este
UE, oare, prinsă în contre-pied de această tentativă de consolidare
masivă a SUA în emisfera vestică și posibilele ei ramificații?

Explică
asta tăcerea suspectă a Comisiei Europene pe subiectul Groenlanda? Ori
reacțiile îngrijorate ale Germaniei și Franței?

Va fi
această Americă Mare, dacă s-ar crea, o Technate, în sensul unei tehnocrații
absolute, profitând de uriașele avansuri tehnologice în domeniul controlului
social, al inteligenței artificiale, al biotehnologiei etc.?

Elon
Musk a adus cu el, în sprijinul guvernului lui Trump, dacă nu ideea de
Technate, cu siguranță toată floarea Silicon Valley.

Iar
prietenul lui Musk, Peter Thiel, abia așteaptă să-și pună plenar la lucru
sistemul Palantir, utilizabil inclusiv în modele de control al
infracționalității „pre-crime”, nu doar preventiv.

Și,
făcând asta, va universaliza America rapid modelul tehnocrației?

La care, în
paranteză fie spus, par că aderă, într-o măsură mai mică sau mai mare, toate
puterile care au acces la tehnologia necesară, precum și sateliții lor. Plus
„organizațiile globale” – ONU, OMS, WEF etc.

Sau va
fi mai degrabă un proiect de reconstrucție continentală, eventual unul cu
ramificații globale, precum NAWAPA XXI?

Deși nu am auzit menționat acest
proiect, în particular, Donald Trump a candidat pe o platformă de
reconstrucție, inclusiv prin înlăturarea politicilor „climatice”, care
împiedică dezvoltarea industriilor și infrastructurii.

Ca
muritor de rând ce mă aflu, nu știu ce se vrea și ce va fi. Există argumente
pro și contra pentru fiecare dintre versiuni. Există și alte posibile variante.

Una nu
am menționat-o. Războiul mondial. Care ar arunca în aer, la propriu, orice
calcul –  nu doar pe cele ale muritorilor
de rând.