ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!

„Nu
trebuie să uităm că, într-o bună zi, totul va fi dezvăluit, toate nedreptățile
vor fi scoase la iveală, iar cei care le-au comis vor fi trași la răspundere.”

Peter Thiel, „The
Straussian Moment
”, 2007

Au trecut câteva
zile de la un nou tur de scrutin în lungile noastre alegeri prezidențiale și
apocalipsa continuă. Apocalipsa în sensul etimologic, de „revelare”, de
„dezvăluire”, vreau să spun.

Ceea ce ne pune
în rândul lumii – sau în l’air du temps, ca să fiu de bonton – mult
mai mult decât ne pune rezultatul acestei ultime runde.

Mă explic.
Absolut întâmplător – dar, totuși, în limba franceză – în duminica electorală
am urmărit și ultimul interviu al lui Emmanuel Todd la Fréquence
Populaire
, sub titlul APOCALYPSE
NOW: Des États-Unis à l’Europe
. Este al patrulea interviu dintr-o serie
intitulată Le Monde selon Todd. Comprendre le Chaos. Primul episod,
difuzat în luna decembrie 2024, după triumful electoral al lui Donald Trump în
Statele Unite, dar înainte de instalarea acestuia la Casa Albă, s-a numit L’Amérique de Trump, Miroir d’un Monde en Crise. Au
urmat alte două interviuri, unul despre Germania, celălalt despre Franța.

După cum rezultă
din titlu, Todd are o părere destul de radicală despre starea lumii, dar care
nu este doar bine documentată, ci beneficiază și de greutatea numelui lui
Emmanuel Todd, istoric și antropolog cu faimă de profet „cu acte în regulă”,
cum îi place să spună.

În cele ce
urmează, după o scurtă introducere privind opera lui Todd, voi prezenta
conceptul lui de „apocalipsă” aplicat la realitatea curentă. Același termen a
fost utilizat și de Peter Thiel, miliardar, fondator al PayPal și Palantir, zeu
al Silicon Valley și unul dintre gânditorii politici cu influență azi pe lângă
administrația Trump; Todd face trimitere la Thiel, așa că voi explica puțin și
viziunea acestuia.

Continui cu
înțelegerea lui Todd privind această „apocalipsă” și cu definiția pe care o dă
el „Imperiului” în declin, cu un accent pe ideologiile sale, care sunt aceleași
cu ideologiile globalismului. Astfel că „apocalipsa” este și una a sistemului
globalist, în forma în care l-am cunoscut până astăzi. (Lucru, de altfel,
admis; vezi, de exemplu, aici și aici).

În fine,
ajungând la Europa, Todd constată întârzierea acesteia față de centrul american
în a înțelege valul istoric, punând-o pe seama unui fenomen de „arhaism
periferic” – centrul imperial a abandonat cauza, dar periferia continuă să
fluture, cu aceleași mâini, aceleași stindarde. Această inerție se manifestă,
de pildă, spune Todd, printr-o atitudine belicoasă față de Rusia, în condițiile
în care mâna forte și centrul de putere al blocului occidental, SUA, nu doar
și-a retras participațiile din acest proiect, dar tinde la un acord de încetare
a războiului din Ucraina.

O altă
manifestare anacronică este lupta acerbă cu mișcările suveraniste și populiste
– care deja au schimbat regimul politic la Washington – luptă care a căpătat
dimensiuni și manifestări auto-distructive social și politic, cu fragilizarea
severă a democrației. Todd dă România ca exemplu foarte grav.

În această
degringoladă de apus de imperiu, elitele europene par că ar vrea să profite de
marile schimbări pe plan global pentru a federaliza forțat uniunea, prin
mijloace care nu fac decât să o slăbească ideologic și să-i submineze o
legitimitate deja pusă sub semnul întrebării. Închei cu ce înseamnă, pentru
Todd, „apocalipsa” europeană.

Profețiile
lui Emmanuel Todd

Pentru cine
nu-și mai amintește, Todd a devenit celebru la vârsta de numai 25 de ani, în
1976, când a prezis ceva ce nimeni pe-atunci nici cu gândul nu îndrăznea să
gândească: prăbușirea lagărului sovietic (în volumul „La chute finale: Essai
sur la décomposition de la sphère Soviétique
”).

Toată lumea l-a
iubit pe Todd preț de un sfert de secol, căci n-ai cum să nu iubești pe unul
care-ți dă astfel de vești. Metoda lui (bazată pe statistici demografice și de
alte tipuri, dar și pe indicii precum literatura care se citea în URSS, ce se
cenzura și ce nu, etc.) îl dusese la concluzia că URSS urma să se prăbușească
sub presiunea claselor educate din zona europeană a blocului sovietic.

Aceeași metodă,
ba și mai dezvoltată, și mai rafinată cu experiența, cunoașterea și vârsta, l-a
dus, însă, pe Todd, hélas, la concluzia că nici „Imperiul” (voi
reveni la definiție, dar, în esență, este vorba de blocul occidental și, prin
extensie, de globalism) nu mai are mult de trăit. Asta era în 2001; cartea („Après
l’Empire: Essai sur la décomposition du système américain
”) a fost un
bestseller, dar caracterul ei profetic a fost primit cu mult mai multe
rețineri.

Unde mai pui că,
în acest al doilea exercițiu de divinație istorică, contrar „consensului
convențional” și teoriilor unor monștri sacri precum Zbigniew Brzezinski, Todd
prezicea nu doar că SUA urma să piardă controlul militar, economic și ideologic
pe scena globală, ci și că Rusia urma să revină ca mare putere între națiuni.
Dar era abia 2001 și lumea părea încă să stea cât de cât în balamale. S-a
strâmbat din nas, dar mai mult a neîncredere politicoasă: Merci de vous
être dérangé, Monsieur Todd, mais…

Și așa au mai
trecut alți aproape 25 de ani; pare-se că ori istoria, ori capacitățile
profetice ale lui Todd au o anume ciclicitate. Pentru că, în 2024, Todd a
reușit să enerveze, de data asta masiv, cu volumul intitulat de-a dreptul „La
Défaite de l’Occident
”; atât de masiv, încât cartea lui n-a fost nici până
acum tradusă în limba engleză.

În acest volum
foarte iritant pentru unii, Todd descrie o civilizație occidentală care, pe
plan global, și-a atins limitele propriei capacități de a exploata restul
lumii, iar, pe plan intern, suferă de eroziunea gravă a pilonilor fostei sale
măreții (identificați de Todd, printre altele, în etica protestantă și ale ei
valori: educația, disciplina și munca). Democrația liberală, spune Todd, a fost
înlocuită, în blocul occidental, de o „oligarhie liberală”, a cărei credință
fundamentală este că statul național este un concept depășit și nenecesar, ba
chiar antinomic într-o lume globalizată.

Această
ideologie „post-națională” este, astăzi, spune Todd, într-o confruntare directă
în primul rând cu sistemul rus, calificat de Todd ca „democrația autocratică”
având în centrul său idealul suveranității naționale; și, în al doilea rând, cu
o tot mai accentuată opoziție a națiunilor la hegemonia occidentală,
manifestată, de exemplu, prin formarea BRICS. În această confruntare, spune
Todd, occidentul a fost înfrânt – mai ales la nivel ideologic – iar acum trăim
o epocă de tranziție spre un nou sistem global, ale cărui coordonate nu sunt
încă limpezi.

Subliniez cu
câteva sute de linii că Todd nu este un admirator al
sistemului rusesc, ci un iubitor al democrației occidentale în coordonatele ei
clasice. Peu importe, firește, într-o lume a valorilor, liberei
expresii, diversității, toleranței și dialogului etc. etc.; Todd a fost pus la
zid ca ultimul (sau primul, aici nu mi-e clar cum se spune) putinist.

Lucrurile ar fi
rămas așa, Todd ar fi continuat să-și ducă existența, vorba lui, în propria
bibliotecă, pe propria canapea, ironic-stupefiat de ce-a ajuns le bon
monde
, numai că, la finalul lui 2024, în SUA a câștigat Donald Trump
alegerile. Și toată lumea a început să vorbească în termeni de Apocalypse
Now!

Înainte să
explic „apocalipsa”, trebuie să subliniez, din nou, că Todd nu este
nici un admirator al lui Donald Trump. Nu mai este, de fapt;
se îndoiește de capacitatea acestuia de a gestiona competent etapa actuală,
foarte avansată, de declin al „Imperiului”.

Apocalipsa
după Peter Thiel

Sar de la Todd
la Peter Thiel pentru că și el, Todd, o face, în interviu. E util pentru a
înțelege mai bine despre ce apocalipsă vorbim, dar și pentru a arăta că, la un
nivel de bază, ideile lui Todd (un gânditor care se declară „de stânga” și nu
agreează pozițiile lui Viktor Orbán și ale partidului german AfD) se regăsesc
și la Thiel (un libertar anti-etatist și tehnocrat „de dreapta”). În alți
termeni, Todd nu este nici pe departe singurul observator informat care a
remarcat fenomenul de colaps.

Peter Thiel –
marele transumanist și neo-eugenist (ca să mă rezum doar la două din multele
lui „isme”, care de care mai tehno), unul dintre primii magnați din Silicon
Valley care a susținut campania lui Trump și mentor al vice-președintelui J.D.
Vance – a publicat, în ianuarie 2025, în Financial Times, un scurt eseu… apocaliptic. Thiel
scria:

„Revenirea
lui Trump la Casa Albă anunță apokálypsis pentru secretele vechiului regim.
Dezvăluirile pe care le va face noua administrație nu trebuie neapărat să
justifice o răzbunare – reconstrucția poate merge mână în mână cu
reconcilierea. Dar, pentru ca reconcilierea să poată avea loc, trebuie mai
întâi să existe adevăr.”

Thiel folosește,
deci, termenul de „apocalipsă” în sensul lui etimologic, de „dezvăluire”, deși
are și un accent escatologic, de sfârșit al unei epoci. Articolul lui nu se
rezumă la teorie; Thiel vine cu nume și teme concrete pentru efortul de
declasificare: dincolo de „cine l-a omorât pe JFK”, care a ajuns deja memă,
trebuie să aflăm ce s-a întâmplat la Covid-19, cine a făcut virusul, ce scrie
în e-mailurile lui Anthony Fauci, ba chiar și să lămurim misterele sinucisului
șef de rețea de pedofilie Jeffrey Epstein.

Toate astea sunt
o apocalipsă escatologică laică și foarte à l’américaine a
„vechiului regim”, care nu se rezumă la administrația Biden, ci privește, de
fapt, un întreg „sistem”, pe care Thiel îl compară, sumbru, cu „aristocrația
pre-revoluționară din Franța”:

„Anul 2016
le-a zdruncinat credința istoricistă în arcul universului moral, dar, în 2020,
au sperat că pot să-l ignore pe Trump ca aberație trecătoare. Privind
retrospectiv, anul 2020, de fapt, a fost aberația, acțiunea de ariergardă a
unui regim care abia se ținea pe picioare […]. Nu va exista o restaurare
reacționară a epocii pre-Internet.
”

Apropo de
remarca lui Thiel, în 2016, președintele Barack Obama își asigura echipa că
victoria lui Trump „nu este apocalipsa”; pare-se că s-a înșelat. Revelațiile –
inclusiv în domeniile sugerate de Thiel – se țin lanț din ianuarie, iar agenția
lui Musk, DOGE, a eviscerat, practic, multe dintre agențiile guvernamentale,
într-un efort monumental nu doar de restructurare, ci și de devoalare (și, cred
că este evident, de înlocuire a elitelor).

Peter Thiel are
multe idei să le zicem de nișă, multe cu tentă religioasă; se declară creștin
și analizează apusul modernității în termeni apocaliptici. Într-un eseu deja
faimos, publicat în 2007 („The
Straussian Moment
”), Thiel afirma că modernitatea se va sfârși (și este
doar o chestiune de timp) atunci când lumea va afla adevărul despre violența
ascunsă în inima politicii (pornind de la ideile profesorului lui de la
Stanford, René Girard, despre crima fondatoare și țapul ispășitor). În acel
moment apocaliptic, spune Thiel, lumea va trebui să evite să cadă în
re-politizare, în sensul tandemului prieten-dușman prin care definea Carl
Schmitt „politicul”; salvarea stă în „idei noi și bizare”. De care el, unul, e
plin.

Nu mai insist pe
marginea gândirii lui Thiel, dincolo de a spune că el se prezintă, dacă nu
chiar ca filosof, cu siguranță ca un teoretician important (alături de Curtis
Yarvin, Nick Land, Nick
Bostrom
 și alții) în avangarda tehno-intelectuală americană care are,
într-o măsură mai mică sau mai mare, inclusiv prin Elon Musk și J.D. Vance, o
influență în acest al doilea mandat al lui Trump.

Scriam într-un
alt articol despre Technate,
unitatea administrativ-teritorială a tehnocrației, mare cât tot continentul
nord-american (inclusiv teritoriile pe care Trump anunța că le-ar cam anexa,
încă din primele zile ale președinției), și care a fost visul bunicului matern
al lui Elon Musk. Care Technate ar fi sfârșitul statului așa cum îl cunoaștem
(toți filosofii de Silicon Valley sunt anti-stat), dar și o modalitate de
așezare a Statelor Unite ale Americii într-o lume multipolară.

Todd spune că
America lui Trump încearcă, dimpotrivă, să devină un super-stat național, cum
sunt Rusia sau China. Cât despre viziunile noului val tehnocratic american,
reprezentat, printre alți „geeks”, și de Thiel, Todd le consideră
lipsite de conștiință istorică: „o gândire care nu e moartă, dar e în
descompunere”, care nu poate fi analizată decât „prin autopsie”. Îndrăznesc să
sper că și această profeție a lui Todd se va adeveri.

Apocalipsa
după Emmanuel Todd

A fost nevoie de
acest scurt ocol pentru că, descriind prăbușirea „Imperiului”, Emmanuel Todd
își explică poziția prin raportare la Thiel și al lui concept de „apocalipsă”:

„Unde apare
diferența dintre noi – dincolo de faptul că el este într-o apocalipsă minimală,
în timp ce eu sunt într-una lărgită – […] adevăratul dezacord privește cauza
apocalipsei, cauza revelației.

Pentru
Thiel, este vorba de victoria Internetului, de eliberarea de stat, de acest
transfer de putere etc. Ceea ce putem percepe când suntem în bula americană.

Dar,
văzută de la o distanță istorică mai mare, cauza apocalipsei este, pentru mine,
confruntarea eșuată cu un sistem advers, construit pe baze complet diferite,
care este sistemul rus. […] Este o înfrângere. Și este un lucru care trebuie
înțeles de la început, dacă vrei să înțelegi ce se întâmplă în Statele Unite,
indiferent că vorbim de politica lui Trump, ori de evoluțiile ideologice ale
acestei inflorescențe de gândire, de idei tehno și feudo-tehnocratice, care au
loc acum, după confruntarea cu sistemul rus.

Și
abia aici lucrurile devin interesante, pentru că toți oamenii ăștia [Thiel,
Yarvin, Land, Musk etc.] sunt mai degrabă libertari care atacă statul, care se
bucură de înfrângerea statului. Dar, de fapt, sistemul care i-a distrus este
cel rusesc. Este un sistem super-tradițional. Concepția despre națiunea rusă nu
s-a transformat, s-a restaurat, și este o concepție de stat suveran, de
suveranitate […] Pentru că, sincer să fiu, și am mai spus-o, ce este, până la
urmă, sistemul rusesc? Este o economie de piață condusă de stat și, de la
aplicarea sancțiunilor încoace, este un protecționism impus. Deci economie de
piață, libertate de circulație, protecționism, rol director al statului etc. –
ceea ce este și modelul francez din timpurile glorioase!”

În alți termeni,
Emmanuel Todd constată colapsul modelului anti-stat național, adoptat de
„Imperiu”, înfrânt în confruntarea lui cu modelul statului național suveran.

În această cheie
explică Todd regruparea masivă de peste ocean, din care fac parte nu doar
ideile „noi și bizare” ale unui Thiel sau Musk, ci și măsurile mai clasice
(protecționism, controlul granițelor și imigrației, reindustrializare etc.) pe
care le ia președintele Trump.

În această
cheie, deși nerostită, se discută azi tot mai des despre avantajele de „soft
power
” pe care le-ar fi dobândit Rusia în ultimii ani, erijându-se în rol
de mare putere conservatoare, într-un moment în care popoarele occidentale dau
semne tot mai acute de neliniște și exasperare față de politicile zis
„progresiste”, iar mișcările de opoziție (suveraniste și anti-woke) sunt
tot mai puternice.

Marea răsucire a
Americii sub Donald Trump recuperează din influența pierdută, dar mesajele
devin ambigui, pe alocuri chiar neliniștitoare, tocmai din pricina prezenței
tinerilor lupi de Silicon Valley. Todd comentează că „propunerile libertare de
distrugere a statului și această insistență pe ideea că oamenii nu sunt egali,
ci trebuie să fie doar liberi, așa, în vid, este ceva foarte departe de Make
America Great Again
.”

Imperiul
și ideologiile sale

Todd descrie
astfel „Imperiul” aflat acum în reorganizare:

„În
termeni convenționali, este foarte simplu: Imperiul este sistemul de dominație
american, întemeiat la finalul Celui de-al Doilea Război Mondial. Deci este
America, țările anglo-saxone, țările eliberate și țările cucerite (Germania,
Japonia, Coreea de Sud) sau anexate prin influență, ca Taiwanul, de exemplu.
Deci există și un fel de periferie a Imperiului, care nu face cu adevărat parte
din acesta, cu zone care au o anumită autonomie. […]

Apoi,
sigur, există aparatul militar american, NATO, pe de-o parte, și alianțele cu
țările asiatice, pe de altă parte, care formează periferia Imperiului. Și care
nu sunt, de fapt, aliați, ci vasali ai Imperiului, supuși care pot fi acolo
voluntar, la nivelul oligarhiilor proprii, dar tot vasali sunt
.

Și
apoi, între, să zicem, 2000 și 2020, s-a instalat controlul financiar, cu
ajutorul Internetului și noilor tehnologii. Ceea ce spune multe despre
occident. Această tehnologie de supraveghere a devenit un sistem de putere și
control nu asupra maselor populare, cum zic conspiraționiștii, ci mai ales
asupra elitelor, asupra oligarhiilor secundare, care sunt strict supravegheate.
Există un centru NSA în Danemarca, la Copenhaga, care supraveghează elitele
europene.”

Todd menționează
și componenta economică a Imperiului, remarcând dezindustrializarea masivă a
Statelor Unite ale Americii, dar și a Europei (o „golire la centru a nucleului
industrial”). Parte din dificultățile regenerării, spune Todd, sunt
dezinteresul marcat al claselor educate din occident pentru industriile
producătoare și apetitul lor aproape exclusiv pentru zona financiară și
serviciile asociate (consultanță tehnologică, juridică, economică, financiară
etc.).

Dar elementul
cel mai interesant, liantul, până la urmă, al „Imperiului”, și, se dovedește,
punctul lui slab, este ideologia:

„Dar, dincolo
de aceste raporturi de forță, de aceste rețele, de aspectele militare, există,
totuși, o ideologie generală a Imperiului, la care aderă toate oligarhiile
componente.

Încercând
să o definesc rapid și eficace, este vorba de o lume care crede că națiunile nu
mai există. Ceea ce este logic pentru un imperiu.

Este
logic, dar este și o credință sinceră. Este o credință pe care o au straturile
superioare ale societății, cele care fac studii universitare și au impresia că
nu mai au nimic în comun cu amărâții care nu au decât studii liceale sau
gimnaziale.
 Se uită unii la alții de pe malurile
Atlanticului, ori ale Canalului Mânecii, și se consideră toți la fel, și toți
minunați, sunt cu toții superiori națiunii, care este depășită. Deci asta este
concepția generală.
”

Este un subiect
pe care l-am atins într-un alt articol,
în care discutam „revolta elitelor”, în viziunea lui Christopher Lasch, cu care
Todd pare să fie de acord:

„Democrație
era când toată lumea știa să scrie și să citească și existau unii deasupra lor,
care, dacă voiau să trăiască, trebuiau să discute cu oamenii obișnuiți. După
care, odată cu educația superioară, am văzut apariția unei stratificări în
societate care a dus la o diviziune, la o separare între oameni. Cei din
stratul superior chiar au început să se creadă superiori.
 […]

Sunt
foarte încântat că am găsit expresia asta, „sistem hibrid”, pentru a desemna
acest amestec de oligarhie și ce-a mai rămas din democrație. Cred că democrația
a rămas înscrisă în faptul că încă mai votăm. […] Iar asta se explică; nu putem
suprima sufragiul universal. Mă rog, cel puțin nu încă. Poate curând, dar nu
deocamdată, pentru că toată lumea știe să scrie și să citească, există un
anumit nivel de educație, etc.

Dar
există un soi de suprastructură dominantă care s-a instalat mai ales printre
cei cu studii superioare și care dețin puterea economică, care se poate împărți
în mai multe categorii, și care paralizează lucrurile, de fapt, care face în
așa fel încât rezultatul votului să nu se aplice. […]

Suntem sufocați
acum cu ideea asta de război hibrid și de-aici mi-a venit ideea de sistem
politic hibrid. Dar mă tem să nu apucăm pe calea unor sisteme politice care nu
mai sunt deloc hibride… Pentru că nu vor mai conține deloc democrație…”

Parte din
ideologia „Imperiului”, spune Todd, face și „liber-schimbismul. Dacă națiunile
nu mai există, ce sens are vama? La fel și cu libertatea fluxurilor financiare.
Pentru ce să te mai complici? […] Orice revenire la națiune poartă cu ea riscul
revenirii la protecționism” (de unde și reacția de alarmă la politicile
tarifare adoptate de Trump).

Mai departe, și
tot în legătură cu conceptul central că statul național nu mai există,
ideologia „Imperiului” conține „imigraționismul” – nu doar acceptarea unei
imigrații rezonabile, ci un curent „nebunesc, care s-a extins în acest univers
care se crede post-național” (sau, ne putem închipui, face orice pentru a
deveni post-național).

În fine, Todd
menționează și „distribuirea ideologiei LGBT, care îi șochează atât de mult pe
ruși și pe maghiari”; dacă primele litere ale acronimului nu-l deranjează,
spune Todd, „chestia cu T iese deja din realitate, este o dimensiunea de delir
pe care o ia această ideologie a Imperiului”.

Todd conchide:

„Dar ce cred
eu că urmează să se întâmple cu această ideologie a Imperiului – trebuie să o
punem în comparație cu comunismul la finalul epocii sovietice. […] Și, deci,
aici este revelarea adevărului. Aici găsesc eu argumentul cel mai simplu, mai
direct, mai acoperitor al acelei apocalipse; este vorba de înfrângerea din
Ucraina.

Asta
a revelat occidentului realitatea: capitalismul financiar ultra-liberal și
ultra-liberalist etc. a fost o ficțiune ineficientă. Și asta trăim noi acum.

Trăim
moartea religiei noastre, cum au trăit și rușii moartea comunismului [care
era religia lor în URSS]. ”

În fine, acest
complex ideologic „imperial”, trebuie spus, coincide cu ideologia globalismului
așa cum a arătat ea tot mai pregnant în ultimii ani (exprimată în Agenda
2030
; în agendele diferitelor agenții internaționale; într-o formă, vorba
americanului, „pe steroizi”, în Marea Resetare propusă de World Economic Forum,
organizație devenită partner strategic al ONU; în Pactul
pentru Viitor și Acordul Digital Global
 etc.); astfel că „Apocalipsa
după Todd” se aplică întreg acelui proiect.

Întârzieri
periferice

În complexul
„Imperiului”, spune Todd, ideea că statul național este depășit a parvenit în
Europa pe două căi: „varianta americană, strict imperială”, în care „America a
decis pentru Europa că națiunile nu mai există”, și Uniunea Europeană:

„Vorbind
despre depășirea conceptului de națiune, asta este și Uniunea Europeană. Este
același principiu. Este prezentată ca o versiune pacifistă, care a depășit
ideea de război, din cauza istoriei oribile de război pe care o are Europa.
Asta este o justificare foarte bună, zone demilitarizate, țări care investesc
mai puțin în arme etc., dar adevăratul motiv al ieșirii Europei din război este
faptul că este o Europă a țărilor învinse, iar armatele lor sunt, de fapt,
armata americană.”

Pe acest fond,
Todd se declară surprins de recentul „neo-belicism” al Uniunii Europene, cu
atât mai mult cu cât SUA este în retragere:

„Pentru că
aceste elite europene – nu elite, aceste oligarhii europene care n-au reușit să
câștige războiul nici când SUA le era alături, vor acum să-l câștige singure.
”

Încercând să
lămurească misterul, Todd vine întâi cu o explicație de prim nivel: că
oligarhiile europene au fost atât de periferice, atât de departe de efortul de
război, de dedesubturile operaționale, gestionate de americani, încât nu au o
imagine corectă asupra realității. Probabil că o obțin pe parcurs, de aceea și
tot acel du-te vino de ezitări, planuri făcute și desfăcute și lipsă de orice
concretețe din jurul „coaliției voluntarilor”, condusă de Keir Starmer și
Emmanuel Macron.

Un al doilea
motiv de a se agăța de acest război și a-i dori continuarea, spune Todd, este
că Uniunea Europeană vrea să convingă populația că „o pace ca pe vremuri nu va
mai fi posibilă; trebuie să ne înarmăm și să ne definim, ca europeni”.

Altfel spus, o
instrumentalizare a conflictului în încercarea „oligarhiilor europene” de a
rămâne la putere și de a desăvârși, accelerat, proiectul federalist care este
Uniunea Europeană. Lucru care transpare din propunerile de împrumuturi colosale
și comune pentru înarmare, de integrare a industriilor și chiar a serviciilor
de informații, de mai mare integrare militară, de instaurare a unui sistem
digital centralizat de supraveghere și control (vezi aici). Mai
nou, transpare din urgența cu care se încearcă implementarea CBDC la Banca Centrală Europeană.

În fine, la un
nivel mai subtil al analizei istorice, Todd remarcă în comportamentul Uniunii
Europene un fenomen de „întârziere a periferiei”. La Washington, centrul
„Imperiului”, „apocalipsa” a avut loc; de fapt, dezvăluirile și demantelarea
„vechiului regim” continuă, poate nu într-un ritm la fel de năucitor ca-n
faimoasele „prime o sută de zile”, dar mult mai repede decât o reformă normală.

„Periferiile
nu au înțeles încă. N-a ajuns încă la noi. Este ceea ce în lingvistică și
antropologie se cheamă arhaism periferic. Asta înseamnă că periferia Imperiului
trăiește întotdeauna în sistemul mentalității vechi a Imperiului. Deci, ei vor
să continue războiul contra rușilor nu ca europeni, deloc, ci, mai degrabă, ca
periferie fidelă Imperiului. […]

Și e
pe cale să crape, pentru că economiile europene nu rezistă. […] Există o
dimensiune nihilistă, de autodistrugere, în comportamentul oligarhiilor
europene. O incapacitate de a ține cont de realitate. Ceea ce nu este
incompatibil cu ideea unei lumi care este un reziduu al Imperiului.
”

Ilustrând
nihilismul de sfârșit de imperiu, „Europa este continentul care a suferit cel
mai mult din cauza sancțiunilor și este acum pe cale să se prăbușească”, cu
prețuri la gaz de 4,5 ori mai mari decât SUA și, la electricitate, de 2,5 ori
mai mari decât China (cifrele provenind din Raportului Draghi – pretins plan
prin care Europa poate deveni, în aceste condiții drastice, competitivă; prin
supra-îndatorarea țărilor, se înțelege). În plus, Uniunea Europeană continuă să
insiste cu politicile „ecologice” și Net Zero, la care SUA a renunțat, și asta
deși recentele
evenimente
 arată un efect catastrofal al acestor politici accelerate
asupra rețelei de alimentare cu energie electrică.

Apocalipsa
europeană

Dar, dincolo de
acest nihilism economic, Europa (prin elitele sale, ori „oligarhii”, cum le
numește Todd) se auto-distruge social și politic rămânând fidelă unor agende și
ideologii globaliste („imperiale”) pe care centrul, adică SUA, simțind valul
istoriei, le-a abandonat:

„Pentru
că am putea spune că avem o revoluție, o revenire a atenției la națiune în
Statele Unite, care are efecte drastice asupra elitelor care se agață de putere
la periferiile Imperiului, unde conducătorii vor în continuare să slujească,
speră că stăpânul lor va fi, totuși, drăguț cu ei.
”

Remarcând că
„partidele politice populiste sunt în ascensiune”, Todd constată colapsul
concepției post-naționale, element central în ideologia „imperială” și pe care
Uniunea Europeană îl întruchipează, la nivel regional. De altfel, de când SUA a
abandonat corabia, Uniunea Europeană (împreună cu Regatul Unit și dominioanele
sale) pare să fi rămas ultima redută a acestei ideologii.

Poziția de
slăbiciune economică, militară și strategică în care se află Europa nu anunță o
rezistență de durată pe aceste meterez. Fracturile încep să se vadă. Mai mult,
în dorința ei de a se consolida ca super-stat federal, UE pare să fi ajuns la
un mare impas ideologic.

Pe de o parte,
UE se pretinde continuatoarea liberalismului, în a cărui concepție politica
este necesară, dar nu trebuie să devină ceva prea serios; în principiu, ea este
mai mult birocrație și procedură. De altfel, ca figură de afiș a globalismului,
idealul UE este o completă depolitizare. Îmi aduc aminte în context de proiectul de
„conștiință europeană”
 adoptat de Parlamentul European anul trecut,
care „conștiință” ar urma să fie compusă dintr-o colecție de platitudini numite
„valori”, în care eventualele reminiscențe de istorie națională și alte „vaci
sacre”, dacă nu pot fi cu totul eliminate prin (anti)educație, trebuie, în
orice caz, neutralizate din punct de vedere politic.

Or, UE vrea tot
mai fățiș să se facă stat federal – lucru care era în plan și înainte de
răsturnarea curentului în America, dar, convinsă atunci de iminentul succes al
globalismului, UE se mulțumea să pretindă că această coagulare mamut va ieși,
cumva, în mod miraculos, din „valori”. Acum, încearcă s-o facă prin metoda
„politicului”, în sensul lui Carl Schmitt: să coaguleze un fictiv „popor
european” prin opoziție la un inamic comun, Rusia și, erijându-se în „statul”
care duce această luptă existențială, să-și câștige legitimitatea ca „suveran”
(tot în sensul lui Schmitt, de „cel care decide asupra excepțiilor”, adică
poate schimba întreaga ordine legală existentă).

Discuția ar
putea fi lungă, dar mă rezum la sublinia că, în primul rând, asta presupune,
obligatoriu, politizare, adică tocmai ieșirea din spațiul aseptic, birocratic
și procedural întruchipat de Bruxelles, precum și antrenarea tuturor acelor
domenii al căror potențial politic globalismul s-a străduit până acum să îl
neutralizeze (istorie, religie, cultură etc.). Or, această politizare în scop
existențial nu se potrivește câtuși de puțin unei gândiri liberale
(ultra-liberale, deja). Ca să-l parafrazez tot pe Schmitt, un liberal pus să
aleagă între Hristos și Baraba va cere suspendarea ședinței pentru deliberări
sau numirea unei comisii de evaluare. Probabilitatea ca un astfel de corp
politic să dea naștere unui stat federal puternic motivat, în stare de mobilizare
totală, identitară, față cu amenințarea unei super-puteri nucleare, pare,
maxim, infimă.

În al doilea
rând, așa cum conchidea dezolată UE în proiectul mai sus menționat, popoarele
europene sunt departe de a avea o „conștiință europeană”, astfel că acele
elemente dure, organice, identitare, care ar trebui activate politic pentru
lupta cu inamicul comun ar fi, inevitabil, naționale, nu „europene”.

Todd ia act de
fenomen, discutând valul de populism și suveranism care străbate Europa,
atacând grav tocmai pilonul central al ideologiei „imperiale”, deja aproape
năruit după abandonul Americii, dar care este încă, din inerția periferiei,
ideologia Uniunii Europene:

„Dar
toți cei care încearcă să arunce în aer această concepție post-națională și cer
revenirea la națiune nu fac decât să elibereze și să readucă la suprafață
temperamentele naționale ale popoarelor, care sunt foarte diferite între ele.
Pentru că există nu doar interese naționale diferite, ci și temperamente
naționale foarte diferite.”

În fine, în
această degringoladă, Uniunea Europeană își exprimă tot mai sever instinctele
tiranice (sau, în termenii lui Todd, se manifestă ca „oligarhie liberală”, nu
ca democrație):

„Pentru
mine, semnul care anunță apropierea apocalipsei este interzicerea alegerilor
libere. Încep cu România, unde, totuși, au anulat alegeri și au interzis
candidați.”

Închei cu
încheierea lui Todd:

„Astfel
că, simplu spus, apocalipsa în Europa va fi dispariția Uniunii Europene. Acesta
este cuvântul meu de final.”

Interviul lui
Emmanuel Todd poate fi urmărit pe YouTube, în limba franceză:

 

Articol publicat
inițial pe site-ul Mea Sponte.