La activitate au participat 14 deținuți clasificați în regimul semideschis, care au avut prilejul să descopere prin exemple concrete cum perseverența, disciplina și dorința de a învăța pot conduce la succes și stabilitate.
Proiectul a urmărit formarea unor cunoștințe de bază în domeniul antreprenoriatului, dar și dezvoltarea unor abilități esențiale pentru reintegrarea socială: încredere în sine, responsabilitate și spirit de inițiativă. Prin interacțiunea directă cu invitații, participanții au fost motivați să își valorifice potențialul pe plan intelectual, profesional și relațional.
Astfel de activități contribuie la consolidarea unei perspective pozitive asupra viitorului și la crearea de punți între mediul penitenciar și comunitatea locală, cu scopul final al facilitării reinserției sociale.
Comunicat de presă Penitenciarul Tulcea
Source URL: https://infotulcea.ro/proiect-de-activitate-antreprenor-pentru-o-zi-la-penitenciarul-tulcea/