Ce au vorbit, la Cotroceni, Iohannis, Dăncilă şi Dragnea

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că a avut astăzi o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă şi cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, despre colaborarea sa cu noul Guvern, unul dintre subiecte fiind despre justiţie.

„Am avut în această după-amiază o întâlnire despre care cred că este bine să ştiţi. Am primit pe doamna prim-ministru Dăncilă şi pe domnul preşedinte Dragnea, aici, la Cotroceni. Această întâlnire a fost planificată încă din seara când a avut loc depunerea jurământului din partea noului guvern şi rostul acestei întâlniri a fost de a defini cadrul colaborării instituţionale între mine şi noul guvern. Am discutat despre nevoia de colaborare în unele proiecte care sunt de importanţă naţională”, a declarat preşedintele Iohannis.

El a menţionat care sunt proiectele pe care le-au discutat: primul şi cel mai important pregătirea pentru preşedinţia Consiliului UE, al doilea – Centenarul Unirii, care ”nu este doar al cuiva, ci al României şi al românilor”, fiind nevoie de o coordonare a acţiunilor. O altă temă s-a referit la „Summitul Celor Trei Mări” care va fi în România în toamnă.

„Şi da, am discutat şi despre justiţie, şi despre ce s-a convenit cu ministrul Justiţiei şi mi-am exprimat şi nemulţumirea că există un nou scandal legat de justiţie, mai exact de DNA, în spaţiul public. Doamna prim-ministru mi-a relatat – foarte pe scurt, desigur – că a avut o discuţie cu domnul ministru al Justiţiei, căruia îi lasă mână liberă în ce priveşte această chestiune vizavi de DNA şi, la puţin timp după aceea, aţi putut urmări poziţia ministrului Justiţiei, care ne-a informat că ne va informa”, a afirmat Klaus Iohannis.

Răspunzând unei întrebări, preşedintele a relatat cum s-a ajuns la această întâlnire: „Cu ocazia festivităţii de învestitură, am fost întrebat dacă după câteva zile de exerciţiu al funcţiunii de prim-ministru voi fi de acord să avem o întâlnire în trei şi am fost de acord şi azi am avut această întâlnire”.

Citiţi aici transcriptul conferinţei de presă.

FOTO: INQUAM PHOTOS – Octav Ganea

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/ce-au-vorbit-azi-la-cotroceni-iohannis-dancila-si-dragnea-879195


Analyse


2025-03-21 14:05:16

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Intalnire Iohannis, Dancila, Dragnea

Entity Sentiment:

  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Viorica Dancila: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Liviu Dragnea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Cotroceni: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Consiliul UE: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Centenarul Unirii: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Summitul Celor Trei Mari: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • DNA: negative (score: -0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Presedintele Klaus Iohannis s-a intalnit cu premierul Viorica Dancila si presedintele PSD, Liviu Dragnea, la Cotroceni, pentru a discuta despre colaborarea cu noul guvern, inclusiv despre justitie.

Summary: Presedintele Klaus Iohannis a avut o intalnire cu premierul Viorica Dancila si presedintele PSD, Liviu Dragnea, la Cotroceni, pentru a discuta despre colaborarea cu noul guvern. Printre subiectele abordate s-au numarat pregatirea pentru presedintia Consiliului UE, Centenarul Unirii si Summitul Celor Trei Mari. De asemenea, s-a discutat despre justitie, iar Iohannis si-a exprimat nemultumirea fata de un nou scandal legat de DNA. Intalnirea a fost planificata inca din seara depunerii juramantului noului guvern.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.