
TRAGIC: Șoferul microbuzului implicat în accidentul de pe Valea Oltului A DECEDAT LA SPITAL
Ceasul rău al zilei de marți, 30 august 2022, a crăpat chiar de la primele ore ale dimineții. Nici nu se luminase când, pe Drumul Național 7 (în apropierea limitei dintre orașele Călimănești și Brezoi) s-a produs un carambol rutier în care au fost implicate un camion (transporta făină), un microbuz (cu șapte pasageri și șoferul) și trei autoturisme. În urma producerii accidentului, două persoane din microbuz (șoferul și un pasager) au fost mai grav răniți, fiind transportați la spitalul din Râmnicu Vâlcea. Alte patru persoane au fost rănite ușor (au prezentat contuzii), fiind evaluate la fața locului de către membrii echipajelor SMURD și SAJ.
Din păcate, în jurul orei 12.00, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea ne-au comunicat o altă veste nedorită: șoferul microbuzului implicat în accidentul de pe Valea Oltului a decedat la spital.
• Material realizat cu sprijinul ISU Vâlcea și IPJ Vâlcea


Bărbat din Olt, pasager într-un autovehicul, decedat în Vâlcea

DOUĂ FEMEI AU DECEDAT la Bujoreni. Mașina în care se aflau era condusă de un bulgar


Femeie din județul Gorj, tâlhărită de un bărbat, în toiul nopții, la Horezu

Atenție șoferi!!! DN 7 blocat, la Călimănești, de o cisternă care pierde gaz
Source URL: https://www.curierul.ro/tragic-soferul-microbuzului-implicat-in-accidentul-de-pe-valea-oltului-a-decedat-la-spital/