În bătălia purtată anul trecut pentru câştigarea Primăriei Timişoara, candidatul USL, Nicolae Robu, a intrat în luptă cu un program extrem de ambiţios în care  prioritare erau o serie „de proiecte de anvergură”, menite să transforme oraşul într-o „adevărată metropolă europeană”. Pentru întregul mandat, Robu a propus mai multe obiective pe cât de ispititoare pe atât de necesare, pe care timişorenii le aşteaptă de ani buni. Garanţia oferită pentru reuşita acestora a fost „gândirea deschisă şi liberală”, „votul şi încrederea timişorenilor”, realizările ca rector al Universităţii „Politehnica”, susţinerea USL şi echipa de consilieri  pe care şi-a ales-o. Pentru a-i convinge pe alegători că va fi un edil extrem de eficient, candidatul la funcţia de prim-gospodar al oraşului s-a hazardat în a face nu mai puţin de zece promisiuni spectaculoase, cu finalizare în primele şase luni de la alegerea sa ca primar.

Nicolae Robu a primit votul şi încrederea timişorenilor, dar până la încheierea primului an al mandatului, rezultatele sunt de-a dreptul descurajante. Soluţiile miraculoase nu au apărut, iar din cele zece puncte unul singur dintre cele care se refereau la aspectul oraşului a fost bifat, şi anume demolarea „Acvariului” din Piaţa Victoriei, cu un efort care a durat aproape un an. Robu a mai promis înfiinţarea direcţiilor de sănătate şi educaţie în primărie şi, prin modificarea organigramei, a înfiinţat direcţia şcoli, spitale, baze sportive şi instituţii culturale. A mai promis şi „simplificarea birocraţiei şi scurtarea drastică a termenelor de acordare a diverselor avize şi, în general, a termenelor de răspuns la demersurile cetăţenilor” şi a dat o dispoziţie pentru reducerea termenelor de răspuns de la 30 la 14 zile, recunoscând însă că termenul de 30 de zile e prevăzut de lege.

Cu toată susţinerea de proporţii pe care primarul pretinde că o are, celelalte „schimbări în bine” promise pentru primele şase luni de mandat, nu s-au înfăptuit nici până la sfârşitul primului an. O primă promisiune neonorată ar fi „repararea trotuarelor din centrul istoric (str. V. Alecsandri etc.) şi a aleilor de pe malul Begăi”. Se pare că paranteza nu a fost întâmplătoare. Ce-i drept, pe strada V. Alecsandri s-a reparat o bucată de trotuar, de la Piaţa Libertăţii exact până la sediul PNL, dar celelalte trotuare din cartierul Cetate sunt în aceeaşi stare jalnică. Strada Mărăşeşti a devenit zonă pietonală, dar lucrarea, mediocră în comparaţie cu ceea ce s-a făcut în alte oraşe, a fost începută în primul semestru al anului trecut, înainte de alegeri, la fel ca reparaţiile la trotuarele de pe străzile Sf. Ioan, Gh. Lazăr, Alba Iulia sau Piaţa Victoriei, după cum reiese din raportul primarului pentru anul 2012.

Tot în intervalul primelor şase luni ar fi trebuit să se petreacă şi „desfiinţarea cvasigenerală a fâşiilor de pământ (pretinse «spaţii verzi») dintre trotuare şi carosabil – principala sursă a prafului şi noroiului din Timişoara”. Cele mai multe au rămas neatinse şi arată în continuare ca nişte păşuni. Din raportul primarului pe anul 2012 aflăm că legislaţie există, la fel şi o foarte elaborată strategie de dezvoltare a spaţiilor verzi şi s-au identificat terenuri pentru refacerea acestora. Deocamdată însă,  doar pe bulevardele Take Ionescu şi Vasile Pârvan s-a pus gazon pe 11.025 mp şi s-au  nivelat încă 26.220 mp pentru amenajări viitoare. „Transformarea în spaţii verzi a tuturor spaţiilor virane din oraş care se pretează la aşa ceva” a rămas tot un deziderat mai îndepărtat, căci din acelaşi raport al primarului aflăm că obiectivul pentru anul 2013 este doar „identificarea terenurilor virane în vederea amenajării acestora ca zone verzi”.

A cincea prioritate pentru primele şase luni de mandat s-a numit „curăţirea oraşului de câini fără stăpân prin prinderea, sterilizarea şi ţinerea lor în adăposturi civilizate”.

Direcţia de mediu a primăriei, care răspunde şi de problema câinilor, informează, în acelaşi raport, că s-au desfăşurat controale pe tot parcursul semestrului, „s-a urmărit şi verificat periodic activitatea operatorului serviciului public de management al populaţiei canine şi activitatea de ecarisaj”, iar la S.C. Danyflor „au fost efectuate controale periodice privind starea de întreţinere şi bunăstarea animalelor din adăpost”. Un mic progres a existat totuşi: dacă în 2011 s-au înregistrat 863 de sesizări pentru câini fără stăpân, în 2012 numărul acestora s-a redus la 675, din care 384 au fost în primul semestru şi doar 291  în cel de-al doilea. Oraşul nu a fost însă nicidecum „curăţat” de câinii fără stăpân, iar statisticile minuţioase întocmite de Direcţia de Mediu nu spun nimic despre numărul câinilor care circulă nestingheriţi pe străzile Timişoarei.

Cam la fel stau lucrurile în ce priveşte „eradicarea fenomenului cerşetoriei şi vagabondajului din oraş”, potrivit datelor puse la dispoziţie de Direcţia Poliţia Locală. După ce a luat act de prioritatea noului primar, poliţia locală şi-a intensificat acţiunile şi a constituit „o echipă operativă care a acţionat zilnic în baza planurilor de acţiune”. Au fost depistaţi peste 2.000 de cerşetori şi vagabonzi, mult mai mulţi decât în primul semestru al anului, au fost identificaţi, fotografiaţi, expediaţi în localităţile de domiciliu, amendaţi, li s-au întocmit fişe personale care au fost predate serviciului de asistenţă socială. S-au amplasat „panouri anticerşit” în mai multe intersecţii din oraş şi s-au împărţit peste 5.000 de flyere anticerşetorie, dar fenomenul nu a fost eradicat nici pe departe. Aşa cum recunoaşte şi poliţia locală, eforturile n-au avut nicio finalitate, „având în vedere carenţele legislative în acest domeniu”. După jumătate de an de administraţie a descoperit şi primarul că lucrurile nu sunt atât de simple cum păreau la prima vedere şi a recurs la planul de rezervă. Amintindu-şi că în campania electorală a garantat reuşita iniţiativelor sale şi cu susţinerea USL, a cerut parlamentarilor de Timiş să elaboreze o nouă legislaţie pentru combaterea cerşetoriei şi vagabondajului.

„Reducerea timpului pierdut de cetăţeni în aşteptarea mijloacelor de transport în comun, prin îmbunătăţirea frecvenţei de circulaţie a acestora” a rămas şi ea o vorbă-n vânt. Tramvaiele, troleibuzele şi autobuzele circulă la fel de prost, iar pe perioada vacanţelor şcolare, aşa cum ne-a obişnuit fosta administraţie, circulă şi mai prost.  Plătitorii de bilete şi de abonamente aşteaptă în staţii uneori mai bine de un sfert de oră, transportul în comun fiind confundat de administraţia locală cu transportul şcolar. Singura soluţie realistă pe care şi-a propus-o R.A.T.T. în acest an pentru îmbunătăţirea transportului în comun pare a fi achiziţionarea unor tramvaie folosite, pentru unele noi neexistând fonduri, şi este puţin probabil ca alte obiective precum amenajarea de alveole, staţii intermodale sau achiziţia unor refugii pentru călători să scurteze timpul de aşteptare în staţii.

O utopie s-a dovedit a fi şi „eliminarea tuturor gropilor din asfalt”. Direcţia tehnică a primăriei ne lămureşte că  „străzile au într-un procent foarte mare durata de exploatare depăşită, suprafaţa asfaltică fiind îmbătrânită şi prezentând numeroase defecţiuni”, a crescut numărul maşinilor şi al autovehiculelor de mare tonaj care tranzitează oraşul. „Datorită (sic!) stării avansate de îmbătrânire a carosabilului drumurilor din Timişoara  apar în mod frecvent gropi care produc mari perturbări în traficul rutier, iar reparaţiile pe suprafeţe mici nu rezolvă problemele decât pe termen scurt”.

La bilanţul făcut după şase luni de mandat, Nicolae Robu s-a declarat extrem de mulţumit de realizările sale, declarând că şi-a îndeplinit promisiunile în proporţie de 500%. Din cele zece angajamente, cele mai multe sunt şi după un an de mandat în faza proiectelor de viitor.