Polemici naționaliste: Ioan Roșca versus Miron Manega

Comunicatul Grupului pentru România adresat Federației Ruse a generat controverse în lumea naționalistă. Acest comunicat, pe lângă scandalul stârnit în UZPR, a declanșat o polemică publicată în revista Certitudinea, între Ioan Roșca și Miron Manega.

Iată ofensiva lui Ioan Roșca:

M-am retras din noul GPR (în care am fost inclus fără a fi întrebat), pentru că am sesizat, cu ocazia discuţiilor legate de comunicatul ce se dorea adresat lui Putin, că nu are rost să mă mai antrenez în activităţi civice, avînd în vedere depărtarea mea de poziţiile românilor de azi.

Înainte de a o face însă, am explicat (în termenii reluaţi mai jos) de ce nu aş putea semna comunicatul „3” (devenit apoi „9”) – ce s-a dovedit buclucaş, aşa cum prevenisem.

Sînt deci primul critic al textului respectiv, amuzat/uşurat de faptul că, încă o dată, numele meu e evitat, în discuţia publică despre el.

M-am abţinut pînă acum de la reacţie, ca să nu pun umărul la executarea celor ce au înfruntat neinspirat stăpînii criminali. Tot de aceea, las la latitudinea domnului Manega publicarea acestei precizări, dacă o va considera legitimă şi oportună.

Comunicatul afirmă explicit sau sugerează implicit trei lucruri:

1. Că România a intrat în ghearele imperialismului iudeo-american (DA), care o distruge (DA) şi vrea să o folosească drept carne de tun (DA), într-un război imperial (DA), împotriva intereselor ei (DA), în favoarea unei Ucraine ce nu ne poate fi prietenă (DA), căci ne-a răpit teritorii (DA) şi ne reprimă sau suprimă fraţii (DA).

2. Că Rusia lui Putin poartă acum un război anti-imperial, care vizează eliberarea popoarelor suverane, sau măcar o face posibilă. (NU CRED).

3. Că Rusia nu a fost marele duşman al neamului nostru (FALS), ci URSS – care a fost folosită în distrugerea noastră de alţii (recte de evreii care au condus-o, după 1917) (DOAR PARŢIAL ADEVĂRAT) .

Vînătoarea de vrăjitoare, pe care o prevăzusem, se bazează pe confuzia acestui amestec de idei, la care se complac şi foştii mei colegi, păgubos, periclitînd afirmarea adevărului spus la punctul 1, ca să-şi menţină iluzia de la punctul 2 şi să nu-şi recunoască greşeala de la punctul 3.

Fără discuţie, ceea ce se urmăreşte prin campania de intimidare este închiderea gurii celor care mai îndrăznesc să releve românilor înjugaţi perfid, adevărul colonizării lor.

Deşi nu aş fi putut semna mesajul, din cauza punctelor 2 şi 3, îmi asum punctul 1 integral, perfect conştient de consecinţe. Sper însă ca şi colegii care au semnat comunicatul nefericit, să-şi recunoască eroarea, pentru a nu lăsa punctul 1 – major şi valid – compromis printr-o acţiune colaterală, care speculează prezenţa lîngă el a punctelor 2 şi 3, minore sau invalide.

Este ridicol, în lumea de azi, să atribui vreunui imperiu (din cele ce se confruntă ca să-şi menţină sclavii, ca în „1984”) intenţii justiţiare… de „eliberare a suveranismelor”.

Ele nu au fost nici măcar formulate de cei astfel creditaţi, deşi Putin ar fi avut tot interesul să se prezinte astfel lumii sătule de talpa dominantă. Nu te aştepţi la astfel de naivităţi de la intelectuali serioşi, la astfel de iluzii din partea celor care ştiu istorie. Am mai fost vînduţi la marea masă verde, am tot comutat lumina între diverşi stăpîni (mai nou, în 1944 şi 1989 )… şi nu am cîştigat nimic, niciodată. Nici acum nu avem ce cîştiga, indiferent cum se termină confruntarea, din tîrgul ce va urma, între beligeranţi… ce au plătit cu vieţile altora.

Poate că idealul suveranităţii depline nu (mai) e realist, dar un grup autentic suveranist, nu poate avea decît acest ţel.

Şi asta cu atît mai mult, cu cît puterea care ne-a livrat americanilor în 1989, spre acaparare şi distrugere… a fost URSS, din care nu lipsea de loc Rusia – cea de azi şi dintotdeauna.

Şi tot Rusia din URSS a fost cea care ne-a răpit Buceagul şi Bucovina şi le-a dat Ucrainei…

Astfel trec de la punctul 2 la 3, unde se comite marea greşeală. Căci despre viitor poţi spune orice – e opinie, despre prezent (într-o reală democraţie – ceea ce veţi vedea iar că nu e cazul) poţi avea perpsectiva ta; dar despre trecut – minţi ori spui adevărul. Şi a spune că Rusia nu a făcut rău românilor – e o mare minciună.

Eludezi secolul strîns în Eminescu? Nu mai ai dreptul să-l invoci. Nu poţi să treci peste nenumăratele invazii, peste răpirea din 1812 – rană neînchisă nici azi – peste loviturile din 1877 sau 1916… în numele unor ceţoase „informaţii speciale” şi „consideraţii strategice”, concedînd micii actualităţi dreptul de a acapara un destin.

Şi nici după 1917, nu poţi absolvi pe ruşi pentru ce am păţit, chiar ţinînd cont de ultima carte a lui Soljenitzin. De la un securist/comunist mă aştept la o repliere, în registru naţionalist, pe care un anti-comunist (pro-libertar) coerent nu o va tolera.

Am mai fost în situaţia asta. Cine era contra germanilor, cînd stăpînirea vremelnică era alături de Hitler (şi atunci avea scuza unui interes naţional) – era declarat trădător; pentru ca mai tîrziu – să fie retro-declarat patriot şi recompensat.

Venind apoi vremurile în care pro-americanismul, vînat nemilos sub comunişti… a devenit capital politic. Şmecheria nu-mi place, dar nu pentru că e riscantă.

Eu sînt alături de cei ce denunţă orice capturare a României, cu riscul de a fi zdrobiţi de stăpîni – dar nu în folosul rechinilor concurenţi. Ceea ce nu înseamnă că mă complac, ca alţii, să nu ştiu cine sînt cei care azi ne domină şi distrug, pretinzînd că ne apără. Americanii trebuie detestaţi, dacă au luat locul ruşilor – dar nu pentru ca ruşii să revină.

Vă semnalasem la timp greşeala. Ea trebuie recunoscută, pentru a nu compromite cauza afirmării punctului 1.

Fiecare pasăre piere pe limba ei. Doar să nu plătească alţii din cauza nepriceperii celor ce iau steagul în mînă, deşi nu-l ţin bine.

Din 1990, se umple arena cu neaveniţi ce se cred (pretind) chemaţi. Drept e că alţii nu apar….

Ioan Roşca, 5 aprilie 2024

Iată riposta lui Miron Manega:

Rusia a fost dintotdeauna marele duşman al neamului nostru! Grea povară pentru mine acest text al d-lui Ioan Roșca! Pentru că are dreptate în tot ce afirmă: idei, analize, verdicte, pe care le-a mai formulat și le-a și publicat, în paginile revistei CERTITUDINEA. Le știu și subscriu la ele în totalitate. Are, deci, perfectă dreptate, pe fond.

Contextul în care a fost emis Comunicatul nr. 9, către Federația Rusă, este însă unul fără precedent. Și când spun „fără precedent” gândesc că situația e mult mai gravă decât înainte de Primul sau Al Doilea Război Mondial. Nu intru în detalii, acestea există în paginile revistei CERTITUDINEA. Nu mai suntem în Războiul Rece. Suntem în RĂZBOI.

În România sunt 5.000 de soldați NATO și cele mai multe baze militare. Suntem, practic, o țară ocupată militar. În Moldova se află trupe NATO care desfășoară exerciții militare și la care participă, evident, și militari români. Alianța Nord-Atlantică a adus, la granița cu Federația Rusă, avioane cu încărcătură termo-nucleară. Putin a schimbat formularea „operațiune militară specială” cu cea de RĂZBOI. În România cuvântul PACE e prohibit. Dacă-l rostești, ești antieuropean, antisemit sau pro-Putin.

În Uniunea Europeană s-a propus introducerea serviciului militar obligatoriu. De ce? Pentru că e RĂZBOI. Iar  România, într-o inconștiență devenită deja tradiție, va fi, probabil, prima care va adopta „directiva”. Am convingerea că Rusia va câștiga acest război, chiar dacă NATO va lupta până la ultimul român (după modelul „până la ultimul ucrainean”). Dar, până atunci, va fi RĂZBOI. Avioanele NATO vor decola de pe aeroportul Kogălniceanu. Ce credeți că vor bombarda rușii, dacă va fi să bombardeze? Bazele militare și aeroporturile! Care? Cele mai apropiate și ale celui mai prost din turmă. De ce? Ca să dea o lecție celorlalți. Eu am copii. Băieți. Incorporabili. Nu vreau, pentru nimic din lume, să meargă în acest război dement. Este motivul primar care m-a determinat să subscriu la Comunicatul nr. 9, în această formă. Tonul e discutabil, fondul nu.

Dl Roșca spune că e condamnabil să ignori răul imens pe care ni l-a făcut Rusia în toată istoria ei. Da, dar într-o scrisoare diplomatică în care ceri ceva, nu poți să-i spui celui căruia îi ceri cât de ticălos a fost cu tine. Într-o scrisoare diplomatică prezinți ceea ce te apropie de celălalt, nu ceea ce te desparte. România e târâtă în acest război pe post de carne de tun.

La final, indiferent cine va câștiga, marile puteri se vor așeza la masă și vor împărți din nou lumea. La masa aceea, România nu va fi invitată. Ungaria, poate că da. Am apreciat, în acest context, că dacă se mai poate negocia ceva cu cineva, aceea e Rusia. Nu pentru că ar avea vreo compasiune pentru noi, cum n-a avut niciodată. Dar există interese geostrategice ce pot fi luate în calcul la o posibilă negociere. Ei, bine, în acest moment, singura legătură diplomatică dintre Rusia și România este GPR. Grupul pentru România nu vorbește în numele României. Vorbește ÎN FAVOAREA României, așa cum poate și cum simte el, grupul. Nu face atingere demnității naționale, dimpotrivă, o protejează. Își asumă o umilință pe care dumneavoastră, domnule Roșca nu o puteți asuma și nici nu vă cere nimeni s-o faceți. Și nu se cere nimănui.

Am spus-o și am scris-o de mai multe ori: poporul român a avut, de-a lungul timpului, trei dușmani existențiali: rușii, evreii și ungurii. Acum îi avem pe toți împotrivă iar lor li se adaugă ucrainenii. Însă, peste toți, cei mai periculoși sunt acum americanii, alias NATO, alias puterea ocultă din spatele lor. Iar noi suntem fraierii de serviciu.

Într-o discuție privată mi-ați amintit de Eminescu, a cărui atitudine a fost, vehement, constant și total, împotriva Rusiei. În timpul Războiului de Independență (1877-1878) el a fost perceput ca fiind de partea turcilor. Greșit. El a fost DOAR de partea României și a atras atenția asupra pericolului rusesc. Cred că, în războiul actual din Ucraina, rușii sunt în postura turcilor de atunci iar NATO a luat locul rușilor.

Nu l-am trădat pe Eminescu, am acționat în spiritul gândirii lui, subscriind la un demers de supraviețuire. Încă o dată: NU în numele poporului român, ci PENTRU poporul român. „E timpul să îngropăm via, până trece iarna” – spunea Petru Rareș în piesa lui Delavrancea, „Luceafărul” (reproducere din memorie).

Evident, există riscul ca eu să fiu lapidat și, odată cu mine, CERTITUDINEA. Risc major al judecății publice. Nu pot împiedica asta. Dar, întreb retoric, oare cum voi fi judecat? După conținutul publicației timp de aproape opt ani, sau după subscrierea la Comunicatul nr. 9? Pe Ștefan cel Mare (scuzați analogia!) după ce-l judecăm: după jurământul de vasalitate față de Cazimir, sau după faptele lui colosale la nivel istoric? Iar pe Mihai Viteazu la fel: după jurământul față de Sigismund, sau după realizarea Primei Mari Uniri?

Ei au acceptat o umilință de circumstanță pentru a supraviețui, la un moment dat. Nu mă compar cu ei, evident, dar îi am ca model…

V-am scris toate acestea exclusiv în nume propriu, pentru că nu cunosc motivele intime ale celorlalți membri ai Grupului pentru România. Am subscris la acel comunicat în speranța disperată că, la o eventuală reîmpărțire a Europei sau a lumii, aceste demersuri ar putea însemna ceva în avantajul României. Am îngropat cumva via, până trece viforul…

Tonul? Da, e discutabil, dar am subscris și la acesta, pentru că există o disciplină de grup pe care trebuie să o accepți, dacă rămâi în grup. Eu am rămas.

V-am adresat aceste rânduri pentru că sunteți, probabil, singurul dintre cei cunoscuți (și necunoscuți) care nu mă suspectează de vreo duplicitate.

Am greșit? Poate. Voi plăti pentru asta. Dar n-am trădat nimic.

Dacă am greșit, voi plăti pentru asta.

MIRON MANEGA