Colinde de suflet au răsunat în sediul Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara, unde polițiștii locali au adus bucurie, prin cântec, colaboratorilor instituției.

Nimic nu este mai plăcut, în aceste zile de final de an, decât să îi asculți pe cei care doresc să împărtășească și celorlalți spiritul Sărbătorii Nașterii Domnului, alături de urările lor de bine. Iar ce modalitate poate fi mai potrivită decât frumoasa tradiție a colindatului, păstrată vie în sufletele tuturor și aducătoare de bucurie și emoție?

Anul acesta, polițiștilor locali le-au trecut pragul pentru a le transmite cele mai calde urări: corul de copii al Liceului „Jean Louis Calderon”, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș, ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș și ai Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, precum și reprezentanți ai Penitenciarului Timișoara și ai Centrului Educativ Buziaș. De asemenea, atmosfera de sărbătoare a fost completată de grupul de colindători de la Casa Fraților Onisim.

Nu în ultimul rând, grupul vocal din cadrul Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara, alături de tinerii din cadrul Akademika Banat, Departamentul Cultural al Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, au interpretat colinde de suflet atât pentru colegii lor, cât și pentru instituțiile cu care colaborează.

Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara urează, la rândul său, tuturor colaboratorilor și timișorenilor sărbători pline de sănătate, liniște și bucurii alături de cei dragi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.