ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!

35 de ani de la Alegerile din 20 mai – ”Duminica Orbului”
Ion Cristoiu: Un model european: Piața Universității
Unda de șoc de la București
Evenimentul major al perioadei electorale rămîne incontestabil,
manifestația din Piața Universității. Cel mai lung miting din lume
domină spațiul mijloacelor de difuzare în masă din întreaga Europă.
Sfîrșitul lui decembrie 1989 proiectase România în prim-planul atenției
mondiale. Radicalitatea mișcării s-a constituit într-o undă de șoc
extraordinară, care, pornită de la București, a zguduit din temelii
neocomunismul pe cale de a se instala în celelalte capitale estice.
Citiți și Profesorul Ilie Bădescu: Fenomenul Piața Universității 1989 – 1990 sau căderea unui imperiu ateu
A
urmat o perioadă de acalmie dominată de ascensiunea unui comunism bine
ascuns în spatele unor declarații democratice. În procesul revoluționar
din Est, România s-a văzut întrecută de rapiditatea și hotărîrea
forțelor democratice din restul Europei. Pînă și de Albania. Însă grație
mișcării din Piața Universității ne putem din nou mîndri cu locul și
rolul model pentru alte țări de pe continent. Împotriva comunismului la
Praga se face greva foamei. După exemplul Bucureștiului. Studenții
moscoviți au ocupat Piața Universității Lomonosov. După modelul avansat
de universitarii bucureșteni. Și toate acestea, în timp ce pe plan
internațional crește izolarea guvernului român. Ungaria, Cehoslovacia,
Polonia s-au întors definitiv în Europa. Vaclav Havel obține la
Strassbourg un succes mult mai mare decît cel reputat de Mihail
Gorbaciov. Cehoslovacia are deja inițiative strălucite la capitolul
securitate pan-europeană. La noi, Adevărul s-a reîntors la atacurile Scînteii împotriva presei internaționale. Europa Liberă e criticată mai aspru decît pe vremea lui Ceaușescu. Redactorii de la
fosta Casă a Scînteii protestează împotriva a ceea ce ei numesc amestec
în afacerile interne ale României. Primului ministru român abia dacă-i
reușește o vizită în Bulgaria. După atîta sînge vărsat avem și noi cu ce
ne mîndri: au fost reluate tradiționalele legături cu R.P. Bulgaria!
Studențimea – în avangarda Revoluției
Manifestația din Piața Universității are însă și o excepțională
valoare internă. Indiferent de rezultatele sale practice, ea a dovedit
întregii țări, aflate într-o continuă siestă după importurile alimentare
masive, că spiritul viu, critic al societății românești nu poate fi
înăbușit. Atitudinea tinerilor adunați aici seară de seară, ca și a
celor din alte orașe occidentale ale României (Timișoara, Constanța), a
arătat că jocurile n-au fost încă făcute, că există un procentaj de
cetățeni ai României care nu confundă libertatea cu libertatea
Televiziunii de a da desene animate. Semnificativ pentru ce se întîmplă
în întreaga țară e faptul că manifestația din Piața Universității
constituie o nouă afirmare a spiritului studențesc.
Ca și în perioada lui Ceaușescu
tineretul universitar se remarcă drept partea cea mai radicală a
națiunii. Studenții au fost întotdeauna categoria cea mai neliniștitoare
pentru dictatură. În anii 1945-1947 școlile și universitățile au fost
principalele focare de luptă împotriva guvernului comunist al lui Petru
Groza. Elevii și studenții au reprezentat forța principală în cadrul
mitingului antiguvernamental din 8 noiembrie 1945. Revoluția din Ungaria
și-a găsit ecoul românesc mai ales din rîndurile studențimii. Valul de
represalii care a urmat anului 1956 a vizat cu deosebire mediul
universitar. Începutul înghețului ceaușist poate fi stabilit în
decembrie 1968, cînd studenții bucureșteni au demonstrat împotriva
hotarelor rigide ale perestroikăi românești. În toți cei 25 de ani de
dictatură, studenții au constituit motiv de permanentă îngrijorare din
partea oficialității. Revistele studențești, în frunte cu faimoasa
Opinie ieșeană, s-au situat în avangarda presei românești. Cercurile și
cenaclurile universitare – de la Echinox pînă la Cenaclul de luni – au
fost tot atîtea spații ale disidenței mascate sub forma dezbaterilor
literare. Cele două faze finale ale satirei și umorului studențesc – de
la Timișoara și de la Cluj – au uluit prin sfidarea aruncată dictaturii
comuniste. Ironiile lansate la aceste manifestări au făcut ocolul
întregii țări. La spectacolul de gală de la Timișoara, Biroul
Comitetului județean de partid a părăsit sala în semn de protest față de
atacurile de pe scenă împotriva lui Nicolae Ceaușescu. Casa de cultură a
studenților din Cluj, unde se desfășura spectacolul studențesc de
satiră și umor, a fost înconjurată de cordoane de milițieni pentru a
împiedica accesul clujenilor incitați de veștile răspîndite în oraș
despre îndrăzneala celor afirmate de grupurile și brigăzile studențești.
Critici necruțători ai domnului Ion Iliescu
Studenții, nucleu al Revoluției din decembrie, au fost chiar de la
început împotriva regimului Iliescu. Revistele studențești au supus unei
critici necruțătoare pe actualii lideri ai României. Pe măsura trecerii
timpului prăpastia dintre guvern și studenți s-a adîncit tot mai mult.
Noaptea în care dl. Petre Roman s-a aflat alături de studenții săi pe
baricada de la Inter e acum o melancolică amintire. Devenit
prim-ministru, fostul profesor s-a rupt definitiv de spriritul
studenților săi. Manifestația din Piața Universității reprezintă astfel
punctul culminant al despărțirii iremediabile dintre Putere și tinerimea
studioasă, întruchipează partea cea mai avansată a Revoluției române.
Mitingul de la București marchează ruptura categorică dintre actuala
conducere și idealurile mișcării din decembrie. Nu astfel se explică
solidaritatea cu manifestanții a imensei majorități a intelectualității
noastre. De la Cuvîntul pînă la Contrapunct,
toate publicațiile tinerei generații și-au manifestat adeziunea la
obiectivele mișcării de la Universitate. E semnificativ faptul că toate
publicațiile particulare, adică exact acelea care nu depind în nici un
fel de guvern, s-au manifestat și se manifestă critic față de regimul
d-lui Iliescu. La cinci luni de la Revoluție societatea românească
trăiește din nou ruptura tragică dintre Putere și intelectualitatea
tînără. Lui Nicolae Ceaușescu i-au trebuit trei ani pentru a intra în
conflict cu studențimea. D-lui Ion Iliescu i-au fost suficiente doar
cîteva săptămîni.
Atitudinea Puterii față de situația creată în țară se caracterizează
printr-o inexplicabilă orbire politică. Refugiați în spatele unor
etichete simpliste („mînuiți”, „plătiți), actualii lideri au refuzat
orice dialog cu manifestanții. Singura lor preocupare a fost doar aceea
de a găsi mijloacele de compromitere a acestei acțiuni. Printre
trăsăturile de bază ale talentului politic se numără și capacitatea de a
sesiza pînă și cea mai mică mutație din realitate. Această dovadă de
luciditate dă omului politic adevărat capacitatea de a se adapta în
fiecare moment la extraordinara dinamică a vieții. Ceaușescu s-a
prăbușit și pentru că în ultimii ani își pierduse total talentul – de la
începutul regimului său – de a se plia la cele mai subtile nuanțe ale
realității. Încăpățînarea lui de a refuza reformele cerute de dinamica
social-politică l-a dus la pieire. Manifestanții din Piața Universității
exprimă o anume stare de spirit a unei părți a societății românești.
Acțiunea de protest este vîrful unui iceberg. În spatele ei se află
diferite categorii profesionale neliniștite de unele tendințe ale
actualei conduceri. A face politică de-a adevăratelea înseamnă a lua în
serios ceea ce se întîmplă în București și în alte orașe ale țării.
Înseamnă a cerceta cauzele acestei mișcări și a proceda la o adaptare a
politicii. Puterea refuză acest gest de logică elementară. Îmbătat de
atmosfera mitingurilor electorale, dezinformat de un aparat vizibil
interesat, ca și în cazul lui Nicolae Ceaușescu, de ascunderea
contradicțiilor reale, luînd în serios simplismele unor gazetari
mediocri din presa subordonată Frontului, gazetari care – lucru ciudat! –
n-au nici măcar curajul de a-l apăra sub semnătură proprie, preferînd
să se pitească în spatele unor pseudonime și al unor „scrisori venite
din partea oamenilor muncii”, domnul Ion Iliescu nu vede în această
manifestație decît o simplă manevră a adversarilor săi electorali.
D-nul Ion Iliescu ar putea să cîștige alegerile de la 20 mai.
Manifestația din Piața Universității, Proclamația de la Timișoara,
articolele din unele publicații, atitudinea presei internaționale nu vor
putea împiedica votul masiv în favoarea domnului Iliescu și, poate, a
Frontului Salvării Naționale. Din nefericire însă acest vot nu va
înlătura și contradicțiile profunde care stau la baza mișcării din Piața
Universității. Rămase nerezolvate, aceste contradicții se vor adînci și
vor sfîrși într-o criză națională.
Credința că idealurile revoluționare au fost trădate
Așa cum arătam mai sus, acțiunea studenților bucureșteni este,
printre altele, expresia credinței universitarilor și a unei părți a
societății românești că idealurile Revoluției au fost trădate de regimul
domnului Ion Iliescu. Mișcarea din decembrie a avut și un nivel de
suprafață, constînd în exigența înlăturării unei dictaturi împinse pînă
la ultimele sale consecințe. Mulți cetățeni au ieșit în stradă
exasperați doar de aberațiile atinse de regimul Ceaușescu: absența celor
mai elementare condiții de viață, cultul personalității, stagnarea
politică și economică. La acest nivel, demonstranții au avut sprijinul
întregului aparat de partid și de stat. Nomenclatura, armata,
securitatea erau neliniștite de formele paranoice la care ajunsese
familia Ceaușescu. Să nu uităm astfel că Nicolae Ceaușescu a fost,
poate, singurul dictator din lumea contemporană care a luat privilegiile
castei de care depindea însăși rămînerea sa la putere. În credința lui
oarbă că poporul îl iubește, el uitase că într-un regim comunist puterea
depinde nu atît de masele muncitoare, cît mai ales de sprijinul
nomenclaturii și al aparatului de represiune. Revoluția din decembrie a
avut însă și un alt nivel, mult mai profund. Purtătorii lui au fost
tinerii, cu deosebire elevii și studenții. Dacă primul nivel a fost
susținut de generația matură, cel de-al doilea a aparținut generației
tinere. E vorba de o generație școlită cu adevărat și nu pe puncte, o
generație care poate spune cu mîndrie, potrivit unui tînăr poet, „Noi nu
am fost la Bumbești-Livezeni”. Relativa bunăstare a părinților a
ferit-o de obsesia rației alimentare. Gerontocrația regimului Ceaușescu a
ținut-o departe de corupția specifică Puterii. În interiorul acestei
oaze ea s-a putut forma sub semnul unui radicalism moral ieșit din
comun.
Ea a putut sesiza și judeca cu necruțare întreaga decadență politică
și morală a perioadei Ceaușescu: jocul dublu al părinților care criticau
acasă ceea ce lăudau la serviciu, promovarea mediocrității patentate,
stupiditatea presei oficiale, formele aberante ale cultului
personalității. Această generație a ieșit în stradă nu pentru a avea mai
multă mîncare și mai multă căldură. Nici pentru ca Televiziunea să-și
îmbunătățească programele. Ea a pornit în Revoluție de la stadiul atins
nu de România, ci de celelalte țări est-europene. Altfel spus, ea a avut
drept obiectiv nu numai răsturnarea lui Ceaușescu, ci și răsturnarea
sistemului comunist. E generația care a strigat în Piața Palatului, în
după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, Jos comunismul! E generația care l-a obligat pe Ion Iliescu să renunțe în cuvîntarea sa de la balconul fostului CC la „dragi tovarăși”!
Sub presiunea ei, Consiliul Frontului a acceptat, contrar voinței
perestroikiste a liderilor lui, sistemul pluralist din România. Această
generație, reprezentată de cei din Piață, se constituie într-o a treia
forță pe eșicherul politic al țării. După Revoluția din decembrie ea a
fost cuprinsă de o tot mai mare deziluzie. Noii lideri ai României s-au
dovedit mult mai puțin radicali decît se așteptau tinerii grupați în
interiorul baricadei de la Inter, din noaptea de 21 spre 22 decembrie
1989. Reformele dorite s-au limitat la niște măsuri de tip perestroika.
Întreaga structură birocratică a țării a rămas intactă. Pe locurile
lăsate libere de nomenclatura ultimilor ani de ceaușism au urcat membrii
de rangul al doilea sau al treilea ai fostului aparat. Mulți dintre ei
fuseseră ținuți deoparte de Ceaușescu nu pentru că erau îndrăzneți, ci
pentru că erau mediocri. Dl Iliescu și-a amintit brusc de colaboratorii
săi din anii 1968-1971. Spre stupoarea tinerei generații, la conducerea
țării au fost chemate personalități ca dl Silviu Brucan, responsabil de
instaurarea comunismului în România. Elevii și studenții au ieșit în
stradă exasperați de minciuna regimului Ceaușescu. Ei au sperat că noua
societate va fi una a adevărului. Regimul Iliescu a perpetuat însă
practica ascunderii adevărului. Într-o societate care se pretinde
profund democratică, tinerii s-au trezit în fața unei televiziuni care
manipulează cu nerușinare informațiile. Realitatea e ascunsă sau
trunchiată. Manifestanții din piață au cerut ca dialogul să fie
televizat în direct. Acest lucru le-a fost refuzat. Are ceva de ascuns
întregii țări conducerea actuală?
Nevoia de explicații
Firește multe dintre gesturile Puterii își pot găsi explicații în
înțelepciunea politică. E limpede astfel că în condițiile unei Revoluții
în care structura n-a fost spulberată prin ghilotină, transformările
sînt mai mult încete. Perioada de tranziție presupune în mod necesar și
colaborarea cu reprezentanți ai vechiului regim. Chestiunea teroriștilor
ar putea ascunde serioase rațiuni de stat. Puterea ar putea da, așadar,
unele explicații tinerilor din Piață. Ea însă nu catadicsește să
realizeze un dialog. Acest fapt dovedește o dată în plus că
demonstranții din Piața Universității au motive să se neliniștească de
posibilitatea ca în mai să se îndeplinească visul lui Gorbaciov:
confirmarea Puterii comuniste prin intermediul alegerilor libere.
România ar fi astfel un caz unic în lume.
(ZIG-ZAG Magazin, 17-23 mai 1990)
GALERIE FOTO MAI JOS
Source URL: https://www.activenews.ro/opinii/Ion-Cristoiu-inainte-de-alegerile-din-20-mai-1990-Ion-Iliescu-vs-Piata-Universitatii-si-visul-lui-Gorbaciov-confirmarea-Puterii-comuniste-prin-intermediul-alegerilor-libere.-Romania-ar-fi-astfel-un-caz-unic-in-lume.-ISTORIA-POST-DECEMBRISTA-167401



