Dăncilă, replică pentru Andronescu și Bănicioiu

Premierul Viorica Dăncilă le-a dat o replică social-democraţilor nemulţumiţi de Congresul PSD şi în special lui Nicolae Băncioiu şi Ecaterinei Andronescu. Le-a spus că nici ea nu a câştigat întotdeauna când a concurat, aşa că ei nu au motive de supărare.

„Nici eu nu am câștigat mereu când am concurat, deci nu depinde de mine sau de altceva, depinde de valul de încredere pe care l-am generat în rândul colegilor și colegelor, toți suntem oameni vechi, eu sunt membru din 1996, suntem oameni cunoscuți, nu suntem la prima candidatură”, a declarat Viorica Dăncilă.

După ce, la numirea în funcția de premier, ea spusese că nu-și dorește funcții înalte în partid, pentru că n-ar avea timp, Liviu Dragnea a anunțat cu două zile înainte de Congresul extraordinar că Viorica Dăncilă va candida pentru a fi președintele executiv al partidului. Unii social-democrați au spus că nu știau nimic despre o asemenea candidatură, dar președintele PSD a spus că mai mulți membri marcanți ai partidului au sunat-o pe Viorica Dăncilă și au insistat ca ea să candideze.

Sâmbătă dimineață, înainte de Congres, Viorica Dăncilă a confirmat că aceasta este explicația pentru faptul că s-a răzgândit, subliniind că printre cei care au insistat să candideze este și primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/dancila-replica-pentru-andronescu-si-banicioiu-892618


Analyse


2025-03-21 15:17:29

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Replica Dancila pentru Andronescu si Banicioiu

Entity Sentiment:

  • Viorica Dancila: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 5)
  • Nicolae Banicioiu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Ecaterina Andronescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Liviu Dragnea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Gabriela Firea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • Romanian Politics

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Viorica Dancila a raspuns criticilor din PSD, mentionand ca nu a castigat mereu si ca decizia de a candida a fost influentata de colegi.

Summary: Viorica Dancila a raspuns criticilor din PSD, in special lui Nicolae Banicioiu si Ecaterinei Andronescu, afirmand ca nu a castigat mereu si ca decizia de a candida pentru functia de presedinte executiv al partidului a fost influentata de colegi, inclusiv de Gabriela Firea. Initial, Dancila nu intentiona sa candideze, dar a fost convinsa de mai multi membri marcanti ai partidului, conform declaratiilor lui Liviu Dragnea.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.