A doua șansă prin educație. Deschiderea anului școlar în Penitenciarul Timișoara
Educația reprezintă una dintre principalele căi de reintegrare socială a persoanelor private de libertate. Prin programele de școlarizare derulate în penitenciare, deținuții au oportunitatea de a-și continua studiile în cadrul sistemului național de învățământ, astfel încât, la punerea în libertate, să poată accesa mai ușor trasee educaționale și profesionale.
Miercuri, 1 octombrie 2025, începând cu ora 16:00, în clubul Penitenciarului Timișoara, va avea loc festivitatea de deschidere a anului școlar 2025–2026. La eveniment vor fi prezenți directorul unității, personalul Serviciului Educație, cadrele didactice de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan” Timișoara și de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Păunescu” Recaș.
Programul educațional este structurat pe două niveluri:
„A doua șansă” – învățământ primar, unde sunt înscriși 30 de deținuți;
„A doua șansă” – învățământ secundar inferior, unde sunt înscriși 80 de deținuți, program ce include și o componentă de pregătire profesională.
Aceste programe se adresează persoanelor aflate în executarea unei pedepse privative de libertate care nu au urmat sau nu au finalizat învățământul primar și gimnazial.
Educația în mediul penitenciar are rolul de a susține dezvoltarea personală și profesională a persoanelor private de libertate, contribuind la reducerea riscului de recidivă și la o mai bună reintegrare în societate.
Source URL: https://timisplus.ro/a-doua-sansa-prin-educatie-deschiderea-anului-scolar-in-penitenciarul-timisoara/



