Deputat de Tulcea, Radu Anișoara: Interesul locuitorilor judeţului Tulcea, prioritar
Deputatul de Tulcea Anișoara Radu a susţinut o declaraţie politică în şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 decembrie, prin care a subliniat importanţa a două proiecte de investiţii pentru judeţul Tulcea, respectiv construirea variantei ocolitoare a oraşului Măcin şi a unei pensiuni turistice în comuna Peceneaga.
„Ca deputat de Tulcea, voi pune întotdeauna pe primul loc interesul comunităţii pe care o reprezint şi din care fac parte, indiferent de culoarea politică pe care o are partidul aflat la guvernare.
O primă întrebare se referă la alocarea fondurilor necesare pentru realizarea variantei de ocolire a oraşului Măcin. În şedinţa de Guvern din 28 octombrie a.c. a fost adoptată Hotărârea de Guvern prin care se alocau către bugetul local al oraşului Măcin 28.819 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2019, pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere privind eliminarea traficului greu din oraşul Măcin, prin realizarea investiţiei “Reabilitarea şi extinderea drumului de exploatare DE406”. Varianta ocolitoare a oraşului Măcin are în vedere atât reabilitarea şi modernizarea prin lărgirea şi creşterea capacităţii portante a drumului de exploatare existent, cât şi extinderea acestuia, realizându-se un drum de centură pe care poate fi deviat traficul greu care tranzitează în prezent oraşul Măcin. Traficul greu care tranzitează oraşul Măcin produce mari pagube materiale locuitorilor acestui oraş, multe dintre locuinţele lor fiind afectate, iar poluarea atmosferică şi fonică are efecte negative asupra calităţii vieţii lor.
Având în vedere aceste aspecte, sunt foarte interesată dacă actualul Guvern va aloca suma necesară realizării proiectului de infrastructură menţionat.
O a doua întrebare se referă la o situaţie cel puţin hilară în care se află un potenţial investitor. Practic, investitorul doreşte să construiască o pensiune în comuna Peceneaga, dar se loveşte de o problemă birocratică.
Pentru construcţia pensiunii este nevoie de avizul de mediu, pentru care investitorul a făcut demersurile necesare, dar nu a primit un răspuns concludent de la autorităţi. Pe de o parte, Agenţia de Mediu din Tulcea a menţionat că terenul intravilan din comuna Peceneaga nu se află într-o zonă protejată, iar construcţia poate fi demarată. Pe de altă parte, Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate spune că terenul pe care se doreşte construcţia pensiunii se află într-o arie protejată.
Având în vedere conflictul instituţional, m-am adresat ministrului Mediului pentru a soluţiona speţa.
Aşa cum am menţionat la începutul declaraţiei, voi încerca să ajut tulcenii indiferent de poziţia în care mă voi afla”, a declarat Anișoara Radu.
Source URL: https://subiectivtulcea.ro/deputat-de-tulcea-radu-anisoara-interesul-locuitorilor-judetului-tulcea-prioritar/





