Opinia separată a Liviei Stanciu la decizia CCR privind interceptările SRI

Fosta președintă a Înaltei Curți de Casație și Justiție Livia Stanciu consideră, diferit de colegii de la Curtea Constituțională, că judecătorii CCR nu ar fi trebuit să accepte sesizarea și, implicit, să decidă că datele și informațiile culese de SRI potrivit Legii nr. 51/1991, adică cu mandat de siguranță națională, nu pot fi considerate probe în dosare.

Fosta șefă a ICCJ consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată în dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Oradea trebuia respinsă ca neîntemeiată.

„Considerăm că excepţia de neconstituţionalitate s-ar fi impus a fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât sintagma «orice alte acțiuni care aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români» cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 nu este lipsită de claritate și previzibilitate, necontravenind prevederilor constituționale cuprinse în art.1 alin.(5) potrivit cărora respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Analizând textul art. 3 lit.f) din Legea nr. 51/199 privind securitatea națională a României prin prisma motivelor invocate de autorul excepției, constatăm că, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și în conformitate cu jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, textul criticat nu încalcă nicio dispoziție constituțională, iar drepturile fundamentale sunt protejate printr-o serie de garanții care exclud prezența caracterului arbitrar al eventualelor măsuri intruzive”, consideră Livia Stanciu.

Aceasta mai arată că „nu este competența Curții Constitutionale să definească noțiunea de securitate națională (…) și nici dacă, într-un caz concret, există o amenințare la adresa securității naționale”, cele două fiind de competența legiuitorului, respectiv a autorităților prevăzute de lege în materie.

Fosta președintă a ICCJ invocă prevederile legale care stabilesc condițiile în care se autorizează activitățile specifice de culegere de informații și arată că „judecătorul cauzei se bucură de deplinătate de jurisdicție, putând admite sau respinge propunerea, motivat”.

„Revine astfel judecătorului cauzei să interpreteze textul legal și să determine dacă, în cazul concret, sunt îndeplinite condițiile privind amenințarea la adresa securității naționale, dacă vătămarea drepturilor și libertăților cetățenilor este aptă să constituie, în circumstanțele concrete, o astfel de amenințare, dacă este atins caracterul grav al vătămării cerut de lege, precum și subiectele căreia i se aplică, prin raportare la materia în care se solicită autorizarea măsurilor ce constituie ingerințe în viața privată și prin raportare la metodele în continuă evoluție prin care se poate aduce atingere securității naționale. O altfel de interpretare a normelor ar pune judecătorul constituțional în situația de a se subroga competențelor instanțelor judecătorești și de a interpreta circumstanțele concrete ale unei cauze deduse judecății, aspect ce depășește limitele controlului de constituționalitate”, argumentează Stanciu.

În motivarea deciziei din 28 februarie, când s-a pronunțat asupra unei excepții de neconstituționalitate pe Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, CCR arată că datele și informațiile culese de SRI potrivit Legii nr. 51/1991, adică cu mandat de siguranță națională, nu pot fi considerate probe în dosare.

La momentul deciziei din 28 februarie, jurnaliștii de la „România curată” au arătat că pe lista potențialilor beneficiari ai deciziei CCR se află președintele PSD, Liviu Dragnea. Acesta ar fi fost interceptat, pe mandat de siguranță națională, iar probele au ajuns în dosarele DNA. Un exemplu, primul dosar Tel Drum, trimis deja în instanță. Potrivit unor surse judiciare, și dosarul mare Tel Drum, în care este acuzat Liviu Dragnea de constituirea unui grup infracțional organizat, ar cuprinde interceptări efectuate de SRI pe mandat de siguranță națională.