Timișoara intră în linie dreaptă pentru deschiderea noului Spital de Copii Louis Țurcanu. Primăria continuă lucrările pentru a asigura acces facil și condiții moderne în jurul unității medicale, în paralel cu pregătirea mutării etapizate a secțiilor.

Municipalitatea, prin Societatea de Drumuri Municipale (SDM), derulează ample lucrări de modernizare pe străzile Liviu Gabor și Panait Istrati, vizând reamenajarea carosabilului, trotuarelor și a locurilor de parcare. În același timp, curtea interioară a spitalului este refăcută și zonele verzi sunt reamenajate pentru a crea un mediu primitor.

„După ce am finalizat clădirea noului spital, facem tot ce ține de noi pentru ca transferul secțiilor să se facă în cele mai bune condiții. Modernizăm străzile, trotuarele, locurile de parcare și curtea interioară, astfel încât accesul să fie facil pentru pacienți, părinți și personal medical. Ne dorim un spital modern, bine dotat și ușor accesibil pentru toată lumea încă de la intrare”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Lucrările din zona spitalului presupun restricții de trafic pe străzile menționate, valabile până la 28 iulie 2025.

Noul corp de clădire, predat deja de Primărie Spitalului de Copii Louis Țurcanu, are demisol, parter și șase etaje, cu o suprafață totală de 8.000 mp. Investiția s-a ridicat la aproape 60 de milioane de lei și permite mutarea treptată a secțiilor. În primă fază, Unitatea de Primiri Urgențe și secția de Neonatologie au deja echipamentele necesare pentru relocare.

În noua clădire vor funcționa: Unitatea de Primiri Urgențe, Radiologia, Policlinica, Laboratoarele de analize, Chirurgia, Anestezia și Terapia Intensivă (ATI), precum și Neonatologia.

Prin aceste lucrări, Primăria Timișoara vizează nu doar o infrastructură medicală modernă în interiorul spitalului, ci și o zonă exterioară complet reabilitată, care să faciliteze accesul și să crească confortul tuturor beneficiarilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.