Poliția Locală Timișoara anunță că, în ultimele luni, a aplicat nu mai puțin de 503 sancțiuni conducătorilor auto care și-au parcat sau staționat neregulamentar vehiculele în zonele pietonale ale municipiului. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 237.405 lei.

Conform HCL 117/2024, staționarea vehiculelor în zonele pietonale ale municipiului, în afara spațiilor marcate expres de administratorul domeniului public, este interzisă. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amenzi între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice și între 1.000 și 2.000 de lei pentru persoanele juridice.

Polițiștii locali desfășoară zilnic acțiuni de control în centrul orașului, cele mai frecvente abateri fiind constatate pe străzile A. Pacha, V.V. Delamarina, Palanca, E. Savoya și C. Mușat. Sancțiuni au fost aplicate și pe alte artere, precum V. Alecsandri, F. Mercy, E. Ungureanu, Radu Negru, Dr. N. Paulescu, Regimentul 5 Vânători, Janos Bolyai, Alba Iulia, dar și în Piața Victoriei și Piața Libertății.

Deși mulți dintre cei surprinși nu au contestat abaterea, alții au încercat să ofere explicații precum: „mi-am lăsat fratele la Judecătorie”, „am fost la avocat”, „am fost la notar”, „am fost la Tribunal cu o citație”, „am descărcat marfa și nu mi-a ieșit autorizația”, „am fost cu cineva la bancă”, „am fost să iau de mâncare la copii”, „nu am văzut indicatorul” sau „am fost grăbit”.

Poliția Locală atrage atenția conducătorilor auto că verificările se desfășoară zilnic, iar pe lângă amenda contravențională, vehiculele parcate ilegal pot fi și ridicate. Autoritățile recomandă șoferilor să respecte regulile de circulație și să parcheze doar în locurile special amenajate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.