Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au aplicat o amendă în valoare de 30.000 de lei unei femei care a abandonat o cantitate mare de deșeuri pe Strada Arcului.

Acțiunea a fost declanșată după ce un cetățean a transmis o înregistrare video către autorități, semnalând existența unei rampe clandestine de deșeuri în zonă. În urma verificărilor efectuate astăzi, polițiștii locali au identificat persoana responsabilă – o femeie din cartier – care a depozitat resturile în locul respectiv.

Conform OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, aceasta a fost sancționată cu amendă contravențională de 30.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă predarea deșeurilor unui operator autorizat, în termen de maximum trei zile.

Tot în perimetrul respectiv a fost identificată o altă persoană care a abandonat un sac cu deșeuri reciclabile. Aceasta a fost sancționată cu 1.000 de lei.

Reamintim că, potrivit OUG 92/2021, sancțiunile pentru abandonul de deșeuri sunt:

  • între 30.000 și 45.000 de lei pentru persoanele fizice;
  • între 50.000 și 70.000 de lei pentru persoanele juridice.

Autoritățile atrag atenția că verificările privind respectarea legislației de mediu sunt efectuate zilnic, iar cetățenii sunt îndemnați să respecte normele legale pentru a evita sancțiuni drastice și pentru a contribui la menținerea curățeniei în oraș.

1 COMENTARIU

  1. … politia in sprijinul cetățeanului… și un afară de a o amenda pe femeie, ce masuri a luat Politia Locala?.. Politia Locala sunt pur și simplu niște amendaci!.. Nu zic ca nu e nevoie de politie, dar au ghidat-o pe femeie , au dat avertisment?
    În ceea ce privește depozitarea, eu am alergat 22km prin Timișoara pentru a scăpa de un ghiveci de plastic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.