
Atenție!!! Câine periculos!!! Amendă usturătoare, aplicată în Râmnic, de polițiști
La data de 13 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, prin Biroul pentru Protecția Animalelor, au desfășurat acțiuni de verificare a regimului de deținere al câinilor periculoși sau agresivi pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea. În cadrul activităților de control, pe o stradă din municipiu, a fost depistată o femeie în vârstă de 56 de ani care deținea două exemplare canine din rasa „Amstaff”. Acestea nu erau echipate corespunzător cu lesă și botniță, iar în urma verificărilor suplimentare, s-a constatat că exemplarele canine nu erau microcipate și că imobilul unde erau ținute nu respecta obligația legală de a afișa o placă informativă cu textul „câine periculos/agresiv” pe exteriorul acestuia.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 14.500 de lei, în conformitate cu prevederile OUG nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi și OUG nr. 155/2001 privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân.
Polițiștii reamintesc cetățenilor să respecte legislația în vigoare privind protecția animalelor și regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.


Amendă usturătoare pentru abandonul a trei câini, într-o pădure din Stroești

3000 de lei amendă pentru că și-a abandonat câinii pe marginea drumului

Femeie din județul Gorj, tâlhărită de un bărbat, în toiul nopții, la Horezu

Atenție șoferi!!! DN 7 blocat, la Călimănești, de o cisternă care pierde gaz

Trei tiruri s-au ciocnit pe DN 7, la Călimănești. Polițiștii dirijează traficul
Source URL: https://www.curierul.ro/atentie-caine-periculos-amenda-usturatoare-aplicata-in-ramnic-de-politisti/
