
Bărbat accidentat pe trecerea de pietoni
Astăzi, (17 ianuarie 2025, n.r.), polițiștii Biroului Rutier au fost solicitați, prin apel la 112, să intervină la un accident rutier produs pe Bulevardul Tineretului, din municipiul Râmnicu Vâlcea. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 66 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, ar fi acroșat un bărbat de 45 de ani, din localitatea Golești, care ar fi traversat regulamentar. În urma acestui eveniment, pietonul a fost rănit și transportat la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.

Femeie din județul Gorj, tâlhărită de un bărbat, în toiul nopții, la Horezu

Atenție șoferi!!! DN 7 blocat, la Călimănești, de o cisternă care pierde gaz

Trei tiruri s-au ciocnit pe DN 7, la Călimănești. Polițiștii dirijează traficul
Source URL: https://www.curierul.ro/barbat-accidentat-pe-trecerea-de-pietoni/
