Pesta porcină, prezentă în 299 de localităţi din 21 de judeţe
Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează, în prezent, în 299 de localităţi din 21 de judeţe, cu un număr de 1.131 de focare (dintre care 18 în exploataţii comerciale), iar în alte două judeţe există doar cazuri la mistreţi, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, printr-un comunicat transmis luni Agerpres.
Potrivit sursei citate, în total au fost eliminaţi 365.197 de porci afectaţi de boală şi există 1.007 cazuri la mistreţi.
ANSVA menţionează că au fost stinse 20 de focare în judeţul Satu Mare, două focare în judeţul Dâmboviţa (dintre care unul într-o exploataţie de tip A), cinci focare în judeţul Buzău, trei focare în judeţul Maramureş, 42 de focare în judeţul Brăila (dintre care unul într-o exploataţie comercială), un focar în judeţul Dolj, un focar în judeţul Vrancea şi şapte focare în judeţul Bihor.
Astfel, în prezent, în judeţul Satu-Mare se înregistrează trei focare în gospodăriile populaţiei şi 78 de cazuri la mistreţi, în judeţul Bihor – 48 de focare în gospodăriile populaţiei şi trei cazuri la mistreţi, în judeţul Sălaj – un focar în gospodăria populaţiei şi 31 cazuri la mistreţi, judeţul Tulcea – 574 de focare (dintre care cinci focare la exploataţii comerciale şi un focar la o exploataţie de tip A) şi 138 de cazuri la mistreţi, în judeţul Brăila – 89 de focare (dintre care 10 focare la exploataţii comerciale) şi trei cazuri la mistreţi, în judeţul Constanţa – 92 de focare în gospodăriile populaţiei şi 20 cazuri la mistreţi, în judeţul Ialomiţa – 127 de focare în gospodăriile populaţiei şi 148 de cazuri la mistreţi, în judeţul Galaţi – 17 focare în gospodăriile populaţiei şi 12 cazuri la mistreţi, în judeţul Ilfov – 10 focare în gospodăriile populaţiei, în judeţul Călăraşi – 102 de focare (dintre care un focar la o exploataţie comercială) şi 66 de cazuri la mistreţi, în judeţul Buzău – 13 focare (dintre care un focar la o exploataţiei de tip A) şi trei cazuri la mistreţi, în judeţul Giurgiu – 27 focare în gospodăriile populaţiei şi 25 cazuri la mistreţi, în judeţul Teleorman – 11 focare în gospodăriile populaţiei şi 473 de cazuri la mistreţi, în judeţul Vrancea – două focare în gospodăriile populaţiei, în judeţul Argeş – un focar în gospodăria populaţiei, în judeţul Olt – şase focare în gospodăriile populaţiei şi două cazuri la mistreţi, în judeţul Dâmboviţa – un caz la mistreţ, în judeţul Bistriţa-Năsăud – trei cazuri la mistreţi, în judeţul Timiş – trei focare în gospodăriile populaţiei, în judeţul Arad – un focar în gospodăria populaţiei, în judeţul Botoşani – un focar în gospodăria populaţiei şi un caz la mistreţ, în judeţul Covasna – două focare în gospodăriile populaţiei şi în judeţul Bacău – un focar în gospodăria populaţiei.
Source URL: https://subiectivtulcea.ro/pesta-porcina-prezenta-in-299-de-localitati-din-21-de-judete/





