Tăierile ilegale de păduri se mențin la un nivel uriaș în România. Conform ultimului Inventar Forestier Național reiese că peste 10 milioane de metri cubi de lemn dispar anual din pădurile României. Deși fenomenul rămâne grav, cantitatea este la jumătate față de acum cinci ani, ceea ce indică o diminuare a tăierilor ilegale, dar nu și rezolvarea problemei. Și la Buzău, în pădurile gestionate de Direcția Silvică, acest fenomen a mai scăzut din intensitate față de ultimii 5 ani. Spre exemplu, din 2020 s-au tăiat ilegal peste 500 de metri cubi de copaci pe an.
Reprezentanții Direcție Silvice Buzău spun că și în ceea ce privește numărul infracțiunilor silvice la nivelul județului s-a semnalat o scădere considerabilă.
Există, însă, și în prezent, zone împădurite vulnerabile tăierilor ilegale, fenomen pe care reprezentanții Direcție Silvice îl admit, însă și-ar dori să nu fie menționat.
Legislația în vigoare a înăsprit sancțiunile aplicate celor care taie lemn fără drept. Pentru cantități reduse sunt prevăzute amenzi, iar pentru volume mari sau fapte repetate pedepsele pot ajunge la șapte ani de închisoare, cu confiscarea lemnului și a utilajelor. Suprafața administrată de Direcția Silvică Buzău, prin cele 7 ocoale silvice subordonate, este de aproape 85.880 de hectare de pădure.
Source URL: https://newss.ro/2025/12/18/taierile-ilegale-de-paduri-la-un-nivel-ridicat/

