
Munții în flăcări, la Câineni
În aceste zile toride, încă o problemă a apărut în Nordul județului – un incendiu de vegetație și fond forestier, în localitatea Câineni, de fapt câteva focare, întețite de puterea vântului din zonă. Pompierii militari vâlceni au fost solicitați pentru stingerea focului observat, așa cum vă spunea, în fondul forestier al localității Câineni (gol alpin). S-au deplasat forțe din cadrul Stației de Pompieri Brezoi și șeful Salvamont Brezoi (cel care a și anunțat incendiul), pentru recunoaștere și evaluare situație. Au fost anunțate Obștile Clăbucet și Valea Lotrului, precum și SVSU Câineni. În zona evenimentului au acționat 14 pompieri și 6 mijloace tehnice, plus 2 civili.
Chiar dacă se ajunge greu la locul cu pricina, s-a reușit, cu eforturi supraomenești, localizarea a trei focare și s-a acționat susținut pentru stingerea acestora. Partea mai bună este că în proximitatea focarelor nu sunt gospodării sau construcții. După prima zi de intervenții, focarele nu au fost lichidate. Urmează încă una de luptă cu focul, dar și cu zona greu accesibilă.


Doi tineri veneau din Argeș pentru a fura motorină din rezervoarele camioanelor parcate în Câineni


Femeie din județul Gorj, tâlhărită de un bărbat, în toiul nopții, la Horezu

Atenție șoferi!!! DN 7 blocat, la Călimănești, de o cisternă care pierde gaz

Trei tiruri s-au ciocnit pe DN 7, la Călimănești. Polițiștii dirijează traficul
Source URL: https://www.curierul.ro/muntii-in-flacari-la-caineni/
