Senatul a adoptat, ca for decizional, proiectul de lege privind voluntariatul militar. Acesta instituie cadrul legal pentru îndeplinirea, pe timp de pace, în mod voluntar, a serviciului militar activ de către cetăţenii care doresc să aibă o pregătire în apărare, prin introducerea unui nou concept de soldat sau gradat voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naţionale.
Noul concept se adresează tinerilor cu vârste între 18 şi 35 de ani care, pe timpul participării la programul de pregătire militară, beneficiază gratuit de cazare, hrană, asistenţă medicală, precum şi de o soldă lunară. După finalizarea acestui program, participanţii primesc o indemnizaţie de trei câştiguri salariale medii brute.
Proiectul întăreşte rezerva operaţională, dezvoltă componenta de voluntariat şi creează cadrul legal pentru pregătirea militară pe timp de pace, fără a reinstaura serviciul militar obligatoriu, dar care asigură capacitatea statului de a reacţiona în situaţii excepţionale.
Documentul merge acum la promulgare la preşedintele României.
Source URL: https://newss.ro/2025/12/18/legea-voluntariatului-militar-adoptata-de-senat/

