AJF către CS Vodnik – Reni (Ucraina)/ De e pace, de-i război/ Noi tot vom veni la voi – Ziarul Zig-Zag

Fotbal cu vecinii de peste Dunăre, chiar și pe timp de război. O invitație a venit de la directorul Complexului Sportiv Vodnik din orașul Reni, raionul Ismail, regiunea Odesa, Vasii Bartian. Acesta l-a poftit pe președintele AJF Tulcea, Petre Badea, la un amical între seniorii tulceni și ucraineni. Răspunsul nu a întârziat, iar Petre Badea a parafrazat cu haz: „De e pace, de-i război/ Noi tot vom veni la voi”. Așadar, chiar dacă peste Dunăre la Reni încă mai bâzâie dronele, fotbaliștii tulceni merg să joace cu vecinii. Noroc că e vizită de-o zi: atacurile nocturne nu prind echipa pe teren, cel mult, înapoi acasă, la Tulcea, cu mingea sub braț. Invitația de meci este pentru 13 septembrie, iar astfel de întâlniri pot deveni o frumoasă tradiție.

Meciul, așadar, nu e doar sport, e și prietenie: un fluier de început pentru consolidarea bunei vecinătăți și o demonstrație că, atunci când e fotbal, nu mai contează nici frontierele, nici sirenele de alarmă.

N.A.

Source URL: https://www.ziarulzigzag.ro/sport-tineret/ajf-catre-cs-vodnik-reni-ucraina-de-e-pace-de-i-razboi-noi-tot-vom-veni-la-voi/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.