Pubele care se umplu prea repede și cartele nefuncționale! Principalele probleme reclamate de timișorenii care folosesc insulele ecologice digitalizate – Sursa de Vest

Prima etapă a proiectului de punere în funcțiune a insulelor ecologice digitalizate în Timișoara a fost finalizată, astfel că responsabili de implementarea investiției au monitorizat sistemul îndeaproape.

Pe parcursul lunilor de operare, au fost semnalate diverse probleme. Una dintre principalele dificultăți vizează celulele destinate deșeurilor reziduale, care se umplu mult prea repede.

Reprezentanții proiectului explică faptul că situația este generată, în multe cazuri, de imposibilitatea golirii la timp a containerelor, întrucât, accesul autospecialelor este blocat de mașini parcate în apropierea insulelor ecologice.

În acest caz, Poliția Locală precizează că, acolo unde cadrul legal permite, sunt aplicate sancțiuni pentru parcarea neregulamentară. În celelalte situații, intervenția se bazează pe informarea cetățenilor și pe avertismente, în funcție de caz.

Probleme legate de umplerea accelerată au fost semnalate și la containerele albastre. Responsabilii proiectului explică acest fenomen prin depozitarea incorectă a cartoanelor, fapt care face ca senzorii de umplere să indice „plin”, deși capacitatea celulei nu este utilizată în mod real.

De asemenea, au fost identificate și alte tipuri de deșeuri depozitate în insule necorespunzătoare, ceea ce afectează atât funcționarea corectă a sistemului, cât și colectarea eficientă a deșeurilor.

O altă dificultate reclamată de utilizatori a fost legată de funcționarea cartelelor de acces. Responsabilii proiectului explică faptul că sistemul are nevoie de câteva secunde pentru citirea cartelei, însă admit că sunt necesare unele ajustări pentru îmbunătățirea experienței de utilizare.

Per ansamblu, responsabilii de proiect susțin că acest sistem de colectare separată a deșeurilor este mai eficient decât cel anterior.


Amintim, în Timișoara, au fost amplasate în total 100 de insule ecologice, gestionate de Retim, care deservesc aproximativ 9.000 de apartamente și peste 27.000 de locuitori din zonele cu cea mai mare densitate a orașului.

Proiectul face parte dintr-un program finanțat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, care vizează modernizarea colectării deșeurilor în Timișoara.

Fiecare insulă permite colectarea separată a deșeurilor pe patru fracții:

  • Compartimentul verde: ambalaje din sticlă
  • Compartimentul galben: ambalaje din plastic și metal
  • Compartimentul albastru: hârtie și carton
  • Compartimentele negru și maro: în această etapă ambele sunt utilizate pentru deșeuri reziduale.

Accesul se face pe bază de cartelă, iar senzorii digitali integrați monitorizează nivelul de umplere și transmit alerte în cazul utilizării necorespunzătoare.

Source URL: https://www.sursadevest.ro/pubele-care-se-umplu-prea-repede-si-cartele-nefunctionale-principalele-probleme-reclamate-de-timisorenii-care-folosesc-insulele-ecologice-digitalizate/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.