Sâmbătă, 29 martie 2025, de la ora 18:00, Cafeneaua Bookfest din Timişoara devine locul unde timpul se oprește pentru un dialog memorabil. Scriitorul şi jurnalistul Răsvan Popescu își lansează noul volum, „Antiage”, într-o conversaţie rafinată cu Robert Şerban, cunoscut poet, publicist și om de cultură timişorean.
Răsvan Popescu: „Antiage este o formă de sfidare a timpului, o revoltă, o confruntare. Refuzul îmbătrânirii, al sfârşitului care ne aşteaptă viclean, răbdator, ce altă treabă are? Şi mai e recursul la copilărie, la începuturi, trecutul idilic, idealizat. Este şi o istorie de familie. Este şi acesta un mod de a recupera melancolia, nostalgia pentru copilărie, inocenţă. Noi creăm amintirile sau măcar le ordonăm într-un fel care să le facă suportabile.”
Cassian Maria Spiridon: „În întregul ei, cartea este o copleşitoare nostagie, una recapitulativă, în care viaţa, ca un seismograf, înregistrează şi bune şi rele sub lumina amurgului; pentru că, precum spui: «Asta fac eu, transmit emoţii, pun oamenii pe gânduri/ Şi ei zic că e artă…». Totul se află sub pecetea autenticului, al vieţii până la capăt…”
Marius Chelaru: „Aşadar, şi această carte, la prima lectură mie mi s-a părut că ar fi construită ca şi cum ar fi vorba, înainte de toate, despre nişte «momente-tablouri» din viaţă, din diverse etape din ieri şi din azi, aşezate la locul lor în «povestea» numită «lumea din odinioară şi dintotdeauna în acum a lui Răsvan Popescu».”
Evenimentul include sesiune de autografe și un dialog cald, despre sens, memorie şi echilibru între două personalități ale culturii române contemporane.
Intrarea este liberă. Vino să descoperi o carte care îți poate reîntineri sufletul.
Source URL: https://timisplus.ro/antiage-o-carte-despre-timp-sens-si-curaj-lansare-speciala-la-bookfest-timisoara-cu-rasvan-popescu-si-robert-serban/



