Tatăl deputatului exclus din PMP după ce a votat Codul penal a fost condamnat pentru abuz în serviciu

Deputatul Adrian Mocanu a fost exclus din PMP după ce a votat, în Camera Deputaților, modificările la Codul penal, propuse de coaliția PSD+ALDE. Potrivit Opinia Buzău, tatăl lui Adrian Mocanu, Victor Mocanu, fost senator PSD, este judecat tocmai pentru abuz în serviciu și a fost condamnat de prima instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare, în dosarul „Maternitatea”.

Adrian Mocanu s-ar pregăti acum să treacă la ALDE, după ce a trecut în cariera sa politică prin mai multe partide: PSD, UNPR, înapoi la PSD și la PMP.

Tatăl deputatului, Victor Mocanu, a fost senator PSD în perioada 2012-2016. El este vizat de ancheta din dosarul „Maternitatea”, unde este judecat pentru abuz în serviciu și în care a fost condamnat deja de prima instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, aceasta fiind cea mai mare pedeapsă din dosar.

Victor Mocanu, fostul președinte al Consiliului Județean Buzău, este acuzat că a inaugurat, în plină campanie electorală, maternitatea din Buzău, la 1 iunie, deși aceasta nu era funcțională. Modernizarea maternității i-a costat pe buzoieni aproape 16 milioane de euro și a fost inaugurată cu mare fast în campania electorală, deși avea probleme la rețeaua electric și lipsea automatizarea la pompele de incendiu.

De asemenea, procurorii susțin că echipamentele medicale din maternitate erau închiriate, pentru a servi spectacolului inaugurării, fără a putea fi folosite de medici: „Numeroasele deficiențe constatate în documente relevă, fără doar și poate, faptul că echipamentele medicale au fost închiriate fără intenția de a fi efectiv folosite în activitatea medicală în perioada imediat următoare, ci exclusiv în scopul publicității (creării unei aparențe de inaugurare a maternității), iar cele care apar ca fiind cumpărate direct nu au intrat în gestiunea CJ Buzăru, deși au fost plătite”.

Maternitatea a devenit funcțională abia în primăvara anului 2016, adică după 4 ani de la inaugurarea de fațadă.

Citiţi şi: Cum a ajuns suspendarea președintelui ultima opțiune a lui Dragnea

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/tatal-deputatului-exclus-din-pmp-dupa-ce-a-votat-codul-penal-a-fost-condamnat-pentru-abuz-in-serviciu-958975


Analyse


2025-03-22 23:10:38

General Sentiment: negative (score: -0.6 magnitude: 1.5)

Subject: Condamnare pentru abuz in serviciu

Entity Sentiment:

  • Victor Mocanu: negative (score: -0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 4)
  • Adrian Mocanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • ALDE: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • PMP: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Camera Deputatilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Opinia Buzau: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Consiliul Judetean Buzau: negative (score: -0.5 magnitude: 0.5, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Legal
  • Crime

Language: romanian

Safety Moderation: Legal,Politics

KeyPhrases:

  • condamnare pentru abuz in serviciu
  • inaugurare maternitate nefunctionala

KeyWords:

  • Victor Mocanu
  • Adrian Mocanu
  • PSD
  • ALDE
  • PMP
  • abuz in serviciu
  • maternitate
  • Buzau

Excerpt: Tatal deputatului Adrian Mocanu, Victor Mocanu, a fost condamnat pentru abuz in serviciu in dosarul ‘Maternitatea’.

Summary: Tatal deputatului Adrian Mocanu, Victor Mocanu, a fost condamnat la 3 ani si 6 luni de inchisoare pentru abuz in serviciu in dosarul ‘Maternitatea’. Acesta a inaugurat maternitatea din Buzau in campania electorala, desi nu era functionala, iar echipamentele medicale erau inchiriate doar pentru spectacolul inaugurarii. Maternitatea a devenit functionala abia dupa 4 ani.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.