Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, că săptămâna viitoare va lua o decizie în privinţa conducerii DIICOT, pentru care ministrul Justiţiei l-a propus pe Felix Bănilă. În ceea ce priveşte viitorul procuror-şef al DNA, preşedintele Iohannis a declarat că ministrul Justiţiei ar trebui să vină cu o propunere care să fie acceptată şi de el, şi de coaliţia majoritară.
Sursă foto: presidency.ro
„În ce priveşte DIICOT voi lua o decizie săptămâna viitoare, după ce se termină toate procedurile, iar în ce priveşte DNA nu am deocamdată niciun fel de date concrete. În măsura în care se va demara procedura, sigur, vom proceda conform legii, ca întotdeauna”, a declarat Klaus Iohannis răspunzând unei întrebări.
Întrebat de asemenea dacă va avea negocieri cu liderii PSD-ALDE în privinţa viitorului procuror-şef al DNA, preşedintele Iohannis a replicat: „Preşedintele nu negociază aceste chestiuni. Aceste chestiuni probabil se negociază de ministrul Justiţiei înainte să facă propuneri. Cel puţin aşa mi s-ar părea logic. Ar fi ciudat să vină ministrul Justiţiei cu o propunere care nu este acceptată de coaliţia majoritară sau de preşedinte. Ne-am întoarce într-o situaţie pe care tocmai am încheiat-o printr-o decizie importantă”.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat în 11 iunie că i-a trimis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de numire a procurorului Oliver-Felix Bănilă la conducerea DIICOT. Secţia pentru procurori a Consiliului Superios al Magistraturii a avizat favorabil propunerea ministrului Justiţiei de numire a procurorului Felix Bănilă la conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Felix Banilă, în vârstă de 46 de ani, este procuror la Parchetul Tribunalului Bacău. În perioada 2010 – 2017, el s-a aflat la conducerea Parchetului Tribunalului Bacău. În 2016, Bănilă a candidat pentru un post în CSM, fără succes.
Conform legii, procurorul-şef al DIICOT este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM. Numirea se face pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.
Consiliul Superior al Magistraturii: neutral(score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
Classification:
Politics
Government
Language: romanian
Safety Moderation: Politics
Excerpt: Presedintele Klaus Iohannis va lua o decizie saptamana viitoare privind conducerea DIICOT, propunerea fiind Felix Banila.
Summary: Presedintele Klaus Iohannis a anuntat ca va lua o decizie saptamana viitoare in privinta conducerii DIICOT, pentru care ministrul Justitiei, Tudorel Toader, l-a propus pe Felix Banila. Iohannis a mentionat ca nu are inca date concrete pentru numirea procurorului-sef al DNA si ca presedintele nu negociaza aceste chestiuni, ci ministrul Justitiei ar trebui sa vina cu o propunere acceptata de coaliatia majoritara. Propunerea pentru DIICOT a fost avizata favorabil de Consiliul Superior al Magistraturii.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.