De la dictatură la nostalgia convenabilă: memoria scurtă a unei societăți obosite

Când adevărul despre trecut devine prea greu de dus, o societate obosită îl înlocuiește cu o poveste mai confortabilă. În acest context reapare, tot mai des, ideea că Nicolae Ceaușescu ar fi fost un lider bun, o afirmație care nu rezistă niciunei analize pe bune și care ascunde o realitate trăită pe pielea a milioane de oameni.

Realitatea?   Ceaușescu NU  a fost un conducător care a oferit stabilitate și «bunăstare», ci un dictator care a construit un sistem bazat pe frică, control și lipsuri.  Sub conducerea lui, România a devenit o țară în care statul dicta fiecare detaliu al existenței, de la locul de muncă și locuință până la ce ai voie să spui și ce trebuie să gândești. În spatele discursurilor despre ordine și ”progres” se ascundea o realitate în care libertatea era interzisă, iar tăcerea devenise o formă de supraviețuire.

Astăzi, o parte din populație își amintește acea perioadă prin filtrul propriei tinereți, confundând anii în care aveau putere și speranță cu regimul care le controla viețile.  În realitate, nU comunismul este regretat, ci vârsta pierdută.     Confuzia aceasta a fost speculată și amplificată în spațiul online,  unde imagini atent alese și mesaje simplificate îl prezintă pe Ceaușescu drept un salvator, eliminând complet lipsurile, frigul din locuințe, cozile interminabile pentru alimente și frica permanentă de a vorbi liber.

Astfel, pentru tinerii de astăzi, comunismul este  o poveste fragmentată, livrată în câteva secunde pe rețelele sociale.  Fără explicații, dictatura ajunge să pară o epocă a „siguranței”, deși acea siguranță era impusă prin control și constrângere. Locurile de muncă nu erau un drept, ci o obligație, repartizată fără posibilitatea de alegere, iar ideea de șomaj zero ascundea, de fapt, o formă de muncă forțată.

Se vorbește adesea despre faptul că România nu avea datorii externe, dar se uită că această așa-zisă performanță a fost obținută prin înfometarea populației și prin sacrificarea nivelului de trai. Plata obsesivă a datoriei a adus raționalizarea alimentelor, frig în case, întreruperi de curent și o izolare aproape totală a țării.  Independența financiară a venit la pachet cu sărăcie și disperare, nu cu prosperitate.

În paralel, regimul controla până și cele mai intime aspecte ale existenței. Oamenii erau supravegheați, telefoanele erau ascultate, iar orice abatere de la linia impusă putea atrage consecințe grave. Femeile nu aveau dreptul să decidă asupra propriului corp, iar deciziile medicale deveniseră subiect de control administrativ și represiv.  Și, din păcate, aceasta nu a fost o excepție, ci regula unei dictaturi care punea statul mai presus de om

Și mai trebuie să știe generația rețelelor sociale că prăbușirea regimului, în decembrie 1989, nu a fost rezultatul unei conspirații externe,  ci explozia inevitabilă a unei societăți sufocate.   Nu am ieșit în stradă pentru că voiam mai mult, ci pentru că nu mai suportam lipsa libertății, umilința zilnică și frica permanentă.  Faptul că astăzi se încearcă rescrierea acelei realități este nu doar periculos, ci și nedrept față de cei care au plătit cu ani de suferință sau chiar cu viața

A sublinia  astăzi, la 35 de ani de la Revoluție, cine a fost Ceaușescu nu înseamnă a idealiza prezentul și nici a ignora problemele acestei democrații prost înțelese, ci a refuza o minciună care riscă să devină adevăr prin repetiție.

.