Un bărbat de 42 de ani a trăit clipe de groază, după ce a fost atacat de mai mulți indivizi, chiar în curtea casei sale.
Victima a cerut ajutor polițiștilor, cărora le-a povestit cum mai muți bărbați, care se aflau în stare de ebrietate, au dat buzna în curtea sa, unde l-au amenințat cu bătaia, iar apoi l-au lovit la nivelul picioarelor cu obiecte din lemn.
Incidentul s-a întâmplat ieri după-amiaza, în localitatea Pricaz, comuna Turdaș, din județul Hunedoara.
Bărbatul de 42 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În paralel, oamenii legii au început cercetările, iar în scurt timp, au identificat agresorii. Este vorba despre patru tineri, în vârstă de 18, 22 și 24 de ani, toți consăteni ai victimei.
În urma audierilor, doi dintre ei, respectiv tânărul de 22 de ani și unul dintre cei de 24 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore.
Ei sunt cercetați într-un dosar penal deschis pentru loviri sau alte violențe, amenințare, violare de domiciliu și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Source URL: https://www.sursadevest.ro/atac-in-plina-zi-un-barbat-a-ajuns-la-spital-dupa-ce-a-fost-agresat-de-mai-multi-indivizi-chiar-in-curtea-casei-sale/
