Este oficial! Noul Spital de Copii din Timișoara devine funcțional! Deocamdată însă, doar pentru urgențele medicale – Sursa de Vest

La 11 ani de când începeau lucrările la noul Spital de Copii din Timișoara, clădirea poate prelua primii pacienți.

Astăzi a fost inaugurată Unitatea de Primiri Urgențe, urmând ca până la finalul anului să devină funcționale și Secțiile de Imagistică și de Neonatologie.

Primii pacienți vor putea fi primiți aici abia după primirea tuturor avizelor, care conform conducerii spitalului durează aproximativ o săptămână.

“Acum cinci ani de zi când am ajuns în Primăria Timișoara, acest șantier era unul dintre șantierele emblematice, la capitolul negativ al orașului. Cu toții așteptam că această clădire să se termină, să se sfârșească, iar speranța a început să părăsească inimile noastre, ca să spun așa.

Puțini mai credeam că se va întâmpla, deși nevoia era una uriașă. Au fost momente extrem de dificile și complicate. Au fost momente în care am vrut să reziliem contractul cu executantul, dar mă bucur că într-un final întreaga presiune pe care am pus-o a ajuns în acest punct, în care să putem să finalizăm această clădire, să fie recepționată, să nu fie recepționată în orice condiții, ci să ne asigurăm că ea funcționează bine, că echipamentele sunt în stare bună și că poate să ofere condițiile pe care copiii Timișoarei le merită”, a spus viceprimarul Ruben Lațcău.

Pentru mutarea întregii activități medicale din clădirea actuală în cea nouă, sunt necesare peste 20 de milioane de euro pentru echipamente și mobilier.

Cum până acum nu s-au găsit surse de finanțare, este greu de spus când va fi funcțională întreaga unitate sanitară.

„Eforturile au fost foarte mari și nu se poate să nu se vadă lucrul ăsta, pentru că noi în momentul ăsta funcționăm la foc deschis în UPU din clădirea veche. Avem planul mari cu mutarea secției de nou născuți prematuri, unde suntem găzduiți de ani și ani de zile de colegii noștri, colaboratorii noștri și în cazul nostru personal și al prietenei noastre, Monica (Monica Trușcă – șefa DGASPC Timiș), care ne-a suportat încă șase luni față de data promisă”, a spus Mihai Gafencu, managerul Spitalului de Copii Timișoara.

Construcţia noului Spital de Copii din Timişoara a început în 2014, după ce una dintre clădirile în care erau trataţi micuţii a fost retrocedată clanului Cârpaci.

Investiţia trebuia finalizată în 2016, însă firma care a câştigat licitaţia a intrat în insolvenţă, iar ulterior lucrările au fost întârziate din cauza banilor care au venit în tranşe rare şi insuficiente.

Lucrările au fost terminate, cu chiu cu vai, abia în noiembrie 2024, când Primăria a început procedura de recepție a investiției. Însă, a suspendat-o, la scurt timp, pe o perioadă de 90 de zile, pentru ca firma să remedieze deficiențele sesizate de comisie.

Au fost descoperite probleme la sistemul de hidroizolație, dar și calorifere, obiecte sanitare, uși sau ferestre lipsă.

Source URL: https://www.sursadevest.ro/este-oficial-noul-spital-de-copii-din-timisoara-devine-functional-deocamdata-insa-doar-pentru-urgentele-medicale/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.