Soldații Regimentului 307 Infanterie Marină Babadag, primăria și cetățenii, împreună de Ziua Armatei | DobrogeaNews 2025

Soldații Regimentului 307 Infanterie Marină Babadag, primăria și cetățenii, împreună de Ziua Armatei

1.6KShares

La Babadag, cu prilejul ceremoniei depunerii de coroane prilejuite de Ziua Armatei Române, soldații Regimentului 307 Infanterie Marină Babadag au salutat cu mândrie și respect memoria tuturor celor care au apărat cu prețul vieții frontierele țării, au onorat împreună cu autoritățile publice locale și localnici, curajul celor care luptă în teatrele de operațiuni.


Babadag Ziua Armatei 25 Octombrie 2025

Ziua de 25 Octombrie, reprezintă un moment cu valoare de referință, atât pentru cei care poartă cu onoare și mândrie uniforma militară, cât şi pentru întregul nostru popor. În cinstea acestei zile a avut loc la Monumentul Eroilor din Parcul Central, comemorarea de depunere a coroanelor de flori din partea Primariei orașului Babadag.


Babadag Ziua Armatei 25 Octombrie 2025

„Soldaţii Armatei Române, atât cei care au dispărut pe câmpurile de luptă, cât şi cei care veghează acum pentru integritatea României, merită respect, recunoştinţă şi aprecieri, în egală măsură, iar un gând aparte trebuie să adresăm veteranilor aflaţi în viaţă, ale căror amintiri ne arată cât de multă suferinţă aduc războaiele şi ce însemnătate au pacea şi libertatea.

La mulţi ani tuturor militarilor români! La mulţi ani Armatei Române! Glorie Armatei României!”

a subliniat primarul Georgian Caraman în discursul său.


Babadag Ziua Armatei 25 Octombrie 2025

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

1.6KShares

Source URL: https://www.dobrogeanews.ro/soldatii-regimentului-307-infanterie-marina-babadag-primaria-si-cetatenii-impreuna-de-ziua-armatei/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.