La Babadag se lucrează în ritm susținut la reabilitarea a trei școli, a unei grădinițe și la construirea unui bloc de locuințe sociale
Este cunoscut faptul că perioada pe care o traversăm este una cu suficiente probleme economice atât pentru cetățeni și pentru administrațiile publice ale orașelor și comunelor din întreaga țară. Chiar și în aceste condiții, La Babadag…continuă lucrările la cele 4 noi proiecte finanțate:
Grădiniță cu program prelungit, Școala Gimnazială Mircea Cel Bătrân, Școala Gimnazială Constantin Brâncoveanu și Blocul de pe strada Alunului (locuințe sociale)

Se lucrează într-un ritm susținut și, datorită celor peste 200 de muncitori care fac ca aceste noi proiecte să avanseze foarte mult și foarte rapid, încercăm să diminuăm pe cât posibil disconfortul creat de aceste lucrări, în special la cele două Școli Gimnaziale și la Grădinița cu program prelungit
ne-a spus primarul orașului Babadag Georgian Caraman, care ne-a prezentat succint stadiul actual al lucrărilor.

La Grădiniță cu program prelungit:
S-au finalizat lucrările de rezistență la structură, s-au termoizolat terasele. S-a montat tâmplăria din aluminiu s-au turnat șapele la interior, s-au terminat instalațiile și se lucrează la finisaje iar la exterior s-a terminat izolația cu vată minerală bazaltică și se lucrează la tencuiala decorativă.

La Școala Gimnazială Mircea Cel Bătrân:
Se lucrează la termoizolații exterioare, s-a finalizat acoperișul, la interior s-a făcut compartimentarea și s-au turnat șapele, a început montarea tâmplăriei. S-au terminat lucrările de consolidare, tencuielile și se lucrează intens la finisaje interioare;

La Școala Gimnazială Constantin Brâncoveanu:
S-au finalizat lucrările la acoperiș, se lucrează la termoizolații exterioare, urmând ca de săptămâna viitoare să se monteze tâmplăria exterioară.
Lucrările la cele 2 obiective, Mircea cel Bătrân și Constantin Brâncoveanu, sunt conforme graficului stabilit cu constructorul, iar după sărbătorile de iarnă vom face rocada, mutând elevii inapoi la Mircea cel Bătrân de la fostul Internat, pentru a face loc copiilor de la Constantin Brâncoveanu și a putea lucra la interioare.

La Blocul de pe strada Alunului:
S-au finalizat zidăriile exterioare și compartimentarea apartamentelor, s-a montat țigla metalică la acoperiș și se lucrează la tencuieli, instalațiile electrice, sanitare și termice la interior. S-au finalizat și lucrările la terase, unde s-a montat polistiren extrudat, șape de pantă și hidroizolație cu carton bituminos.
Urmează ca săptămâna viitoare să se monteze tâmplăria exterioară.
Blocurile de pe strada Heracleea:
Cele 4 blocuri de pe strada Heracleea sunt finalizate în proporție de peste 95%, iar lucrările vor continua după aprobarea bugetului de anul viitor, când trebuie să asigurăm cofinanțarea.
Suntem pregătiți să demarăm alte 5 proiecte (2 blocuri de construit, 2 blocuri de reabilitat și o creșă de construit) cu licitații făcute și cu ordine de începere date. Aşteptăm să primim acceptul Guvernului de începere a lucrărilor.
Așa după cum am spus mereu, facem toate eforturile necesare, oricât de multe piedici și provocări voi întâmpina, pentru ca dezvoltarea orașului Babadag să continue. Avem cu toții nevoie ca astfel de proiecte să fie duse la bun sfârșit, avem nevoie ca oamenii să simtă că orașul în care își duc traiul, are viitor,
a mai declarat Georgian Caraman, primarul orașului Babadag.
Source URL: https://www.dobrogeanews.ro/la-babadag-se-lucreaza-in-ritm-sustinut-la-reabilitarea-a-trei-scoli-a-unei-gradinite-si-la-construirea-unui-bloc-de-locuinte-sociale/

