La Babadag se construiește prima creșă de tip nZEB (near-Zero Energy Building). Finanțare 100% din fonduri europene | DobrogeaNews 2025

La Babadag se construiește prima creșă de tip nZEB (near-Zero Energy Building). Finanțare 100% din fonduri europene

98Shares

Toamna lungă, vremea frumoasă și nevoia de a continua lucrările unor obiective absolut necesare oamenilor din Babadag, orașul unde se deschid noi șantiere. De săptămâna trecută au început lucrările la noua creșă și sunt pe val alte două noi proiecte.

Creșa va fi modernă și prietenoasă cu mediul înconjurător, în care energia necesară va proveni parțial din surse regenerabile, precum panourile solare și fotovoltaice pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă conform primarului Georgian Caraman.


Babadag Creșă de tip nZEB

„Au început lucrările la construirea unei noi creșe de 40 de locuri. S-a delimitat terenul prin îngrădirea șantierului și au început săpăturile pentru stabilizarea terenului cu balastru, în vederea turnării fundației pentru noua construcție.

Proiectul ,,Construire și dotare creșă, oraș Babadag”, este realizat pe strada Codrului nr. 24, pe un teren în suprafață totală de 3532 mp. Finanțarea este 100% din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar valoarea proiectului este de 2.005.808,54 euro, la care se adaugă și TVA.


Babadag Creșă de tip nZEB

Este prima creșă construită de la zero în orașul nostru după Revoluția din 1989 și are ca obiectiv general să asigure creșterea capacității sistemului de învățământ, în servicii de educație timpurie antepreșcolară pentru copii de 0-3 ani, prin construirea și dotarea unei creșe, eficientă energetic, pentru asigurarea unui serviciu de educație timpurie în orașul Babadag.

Conform proiectului, creșa este una modernă și prietenoasă cu mediul înconjurător, în care energia necesară va proveni parțial din surse regenerabile, precum panourile solare și fotovoltaice pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă.


Babadag Creșă de tip nZEB

Astfel, noua Creșă este de tip nZEB (near-Zero Energy Building) și are un număr total de dormitoare egal cu numărul de grupe, camere de joacă, vestiare și grupuri sanitare, spații de joacă în aer liber și spații pentru luat masa pentru cei mici, dar și cabinet medical. Totodată, sunt prevăzute și funcțiuni auxiliare precum: spălătorie, câlcătorie, biberonerie sau bucătărie.

Acest proiect este NECESAR și OPORTUN pentru că ajută la: crearea unui microclimat corespunzător şi plăcut atât pentru copii, cât şi pentru cadrele educaţionale, îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a procesului educativ, asigurarea unui serviciu de educaţie de calitate în care fiecărui copil să i se urmărească evoluţia, să fie testat şi tratat individual, creşterea exigenţelor referitoare la pregătirea copiilor odată cu accesul la informaţii.


Georgian Caraman primarul Orașului Babadag

Pe lângă acest ,,Proiect Tip de Creșă Mică” de pe strada Codrului (construirea unei creșe mici de 40 de locuri, la care noi am optat pentru finanțare, datorită suprafeței terenului pus la dispoziție), mai avem proiectul nostru care este deja în derulare de pe strada Florilor (Grădinița cu program prelungit care va fi transformată în Creșă), iar la final vom obține două creșe moderne cu un total de 70 de locuri, pentru a satisface cerințele cetățenilor.

Într-o perioadă grea, în care se anunță tăieri și multe finanțări suspendate, noi încercăm să le finalizăm pe cele aflate în derulare și să deschidem altele noi, în ciuda tuturor impedimentelor întâmpinate.

Știu că sunt multe probleme și fiecare dintre noi ne dorim condiții cât mai bune în orașul nostru, dar toate se fac cu bani, în timp, cu multă răbdare și ambiția de a duce până la capăt toate proiectele. Trebuie să recunosc că mi-am dorit și am insistat foarte mult ca acest proiect cu CREȘA să primească finanțare, iar satisfacția este pe măsură!

Vă mulțumesc că aveți încredere în mine, că aveți răbdare și promit că fac tot ce depinde de mine să nu vă dezamăgesc pentru că doar împreună construim orașul pe care ni-l dorim”

ne-a informat Georgian Caraman, primarul orașului Babadag.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

98Shares

Source URL: https://www.dobrogeanews.ro/la-babadag-se-construieste-prima-cresa-de-tip-nzeb-near-zero-energy-building-finantare-100-din-fonduri-europene/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.