
Povestea impresionantă a cățelușei Chira. Patrupedul a salvat o întreagă familie din calea flăcărilor…
Un scurtcircuit a dat naștere unui incendiu puternic noaptea trecută în localitatea teleormăneană Plosca. Flăcările au acaparat repede locuința, în care dormea o familie întreagă, cu bătrâni și copii. Dacă nu ar fi fost cățelușa credincioasă a familiei, Chira, astăzi probabil că am fi vorbit despre o tragedie înfiorătoare. Dar, din fericire, micul patruped a reușit să alerteze familia la timp, astfel încât toți au fost salvați din calea flăcărilor. Cățelușa Chira a salvat noaptea trecută un copil de numai 2 ani, pe bunica lui și doi străbunici.

Potrivit departamentului de comunicare al ISU Teleorman, evenimentul a fost anunțat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, la ora 03.13, de către un membru al familie după ce au reușit să se autoevacueze din casa cuprinsă de foc. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, aceștia localizând și lichidând incendiul în limitele găsite. Au fost distruse de incendiu bunurile materiale din două camere de locuit și un hol, mai multe aparate electrocasnice, trei butelii, tâmplăria din lemn a locuinței, elemente de mobilier, articole de îmbrăcăminte și acoperișul casei pe o suprafață de cca. 10 mp.
Intervenția a fost una dificilă, din cauza cantității mari de materiale ușor combustibile, a fumului gros degajat prin arderea acestora și de faptul că, din interior, a fost nevoie de scoaterea a trei butelii, ce prezentau risc de explozie, una dintre ele fiind deja fisurată. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 20 000 de lei, iar cea a bunurilor salvate, reprezentând anexele gospodărești și locuințele aflate în imediata apropiere, la peste 50000 de lei. Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit faptul că evenimentul a fost generat de un scurtcircuit produs la instalația electrică a unui aparat instant.

Dănuț Cristescu le cere aleșilor PSD: „Hai să adoptăm o rezoluție că nu vrem pensii speciale!” Răspunsul lor: tăcerea.

Mara Calista: Curățenia în municipiul Roșiorii de Vede costă 4 milioane de lei
Cele mai recente articole de Dezvăluiri

Morții cu morții: Șantierul din Alexandria care a luat o viață și a lăsat impunitatea – Dosarul clasat după aproape doi ani

Florin Tunaru – vicepreședintele Curții de Conturi a angajat-o pe soția Elvira la instituția pe care o conduce

Pământul făgăduinței devine oficial proprietate personală. Victor Drăgușin cumpără terenul de sub casă – PREȚUL

Firma unui consilier PSD, fără niciun angajat, câștigă o lucrare de peste 55.000 de euro la o grădiniță din Alexandria

Florin Piper Savu, „vânătorul de pontaj”. De ce nu îi cere notă explicativă lui Ciprian Agapie
Source URL: https://liberinteleorman.ro/povestea-impresionanta-a-catelusei-chira-patrupedul-a-salvat-o-intreaga-familie-din-calea-flacarilor/


