Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” a inaugurat astăzi, noul său spațiu educațional și recreativ, „PEDA GREEN!”, o zonă dedicată învățării interactive, creativității și reconectării cu natura.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul City of Mara, prin Fundația Alber, și marchează un pas important în dezvoltarea unui mediu școlar modern, centrat pe sustenabilitate.
Evenimentul, desfășurat în intervalul 10:00 – 12:00, a reunit elevi, cadre didactice, părinți, sponsori și parteneri, într-o atmosferă deschisă și plină de energie. Activitățile pregătite de elevi, coordonate de profesori, au transformat inaugurarea într-un adevărat spectacol educativ: momente artistice, ateliere creative, activități STEAM și jocuri de mișcare au animat noul spațiu verde.


Printre temele abordate s-au numărat „Culorile toamnei”, „Povești în natură”, „Artă colaborativă” și „Flori de toamnă” – fiecare activitate punând accent pe imaginație, colaborare și învățarea prin experimentare.
„PEDA GREEN! reprezintă mai mult decât un spațiu verde. Este un loc care reflectă spiritul colegiului nostru – un mediu care încurajează învățarea prin experiență, creativitatea și colaborarea între elevi și profesori. Le mulțumim partenerilor noștri pentru susținere și încredere”, a declarat Oana Miclău, directorul Colegiului.


Noul spațiu va găzdui în continuare activități educative, proiecte interdisciplinare, ateliere artistice și acțiuni de voluntariat, devenind un punct de întâlnire între educație, inovație și respectul pentru natură.





Source URL: https://www.sursadevest.ro/foto-peda-green-de-la-idee-la-realitate-colegiul-pedagogic-din-timisoara-a-inaugurat-un-spatiu-pentru-educatie-natura-si-comunitate/
