Acționarii SC Univers SA au aprobat retragerea de la tranzacţionarea de pe Bursa de Valori Bucureşti

Acționarii SC Univers SA au aprobat retragerea de la tranzacţionarea de pe Bursa de Valori Bucureşti

Zilele trecute, s-a desfășurat ședința Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor de la SC Univers SA, legal şi statutar întrunită în cadrul primei convocări, în Râmnicu Vâlcea, prin prezenta acţionarilor care deţin un număr de 599.561 acţiuni cu drept de vot, reprezentând 75,26% din totalul drepturilor de vot. În cadrul ședinței AGEA, s-au aprobat următoarele propuneri: retragerea de la tranzacţionarea de pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, administrat de Bursa de Valori Bucureşti, a acţiunilor emise de SC Univers SA şi radierea acestora din evidențele ASF, în temeiul prevederilor art. 62 lit. c) din Legea 24/2017 și ale art. 218 și art. 115 lit. b) pct. A din regulamentul ASF nr. 5/2018, cu consecința dobândirii caracterului de societate pe acțiuni de tip închis; raportul de evaluare întocmit de către evaluatorul independent SC Neoconsult Valuation SRL, raport cu privire la preţul pe acţiune care urmează a fi achitat în cazul retragerii acţionarilor din societate; preţul ce urmează să fie achitat în cazul retragerii acționarilor din cadrul SC Univers SA; răscumpărarea de către societate a acţiunilor deţinute de acţionarii care îşi vor exercita dreptul de retragere din societate; procedura de retragere din SC Univers SA a acţionarilor care nu sunt de acord cu hotărârea AGEA de aprobare a retragerii de la tranzacţionare a acţiunilor emise de societate şi a modalităţii de achitare către respectivii acţionari a contravalorii acţiunilor. Societatea va informa, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, toţi acţionarii înregistraţi la data de referinţă (2 mai 2025) care nu au participat la AGEA în care s-a hotărât retragerea de la tranzacţionare cu privire la hotărârea AGEA, inclusiv cu privire la preţul pe acţiune ce urmează a fi achitat în cazul retragerii acţionarilor din cadrul societăţii. Scrisorile se transmit la adresa acţionarului existentă în evidenţa Depozitarului Central care ţine registrul acţionarilor SC Univers SA. Hotărârea AGEA se publică în cel puţin două cotidiene de circulaţie naţională, tipărite sau online, precum şi pe pagina de internet a operatorului pieţei pe care se tranzacţionează acțiunile emise de SC Univers SA.

 

Preţul ce urmează să fie achitat acționarilor este de 76,07 lei/acțiune

Conform raportului de evaluare întocmit de către evaluatorul independent SC Neoconsult Valuation SRL, preţul ce urmează să fie achitat în cazul retragerii acționarilor este 76,07 lei/acțiune. În baza contractului nr. 1136 semnat de Univers SA, s-a estimat valoarea echitabilă a capitalurilor proprii (în procent de 100%). Având în vedere aspectele prezentate în cadrul raportului se poate considera că scopul prezentei evaluări şi relevanţa datelor şi informaţiilor utilizate în aplicarea metodelor de evaluare, rezultatul abordării prin piață este cel mai reprezentativ. În consecinţă, în baza analizei noastre detaliată în cadrul acestui raport şi anexele aferente valoarea echitabilă a capitalurilor proprii a SC Univers SA: valoare echitabilă a capitalurilor proprii – 60,6 milioane de lei echivalent; 76,07 lei/acţiune. Raportul de evaluare a fost pregătit în conformitate cu legislaţia in vigoare. Valorile estimate au fost stabilite pe baza Standardelor de Evaluare a Bunurilor 2025 emise de ANEVAR Considerentele privind valoarea estimată sunt: fiecare valoare a fost exprimată ţinând seama exclusiv de ipotezele, ipotezele speciale şi aprecierile exprimate în prezentul raport; în estimarea valorii s-a ţinut cont de principiul prudenţei; valoarea nu ţine seama de responsabilităţile de mediu şi de costurile implicate de conformarea la cerinţele legale; valoarea este o predicţie, valoarea este subiectivă, evaluarea este o opinie asupra unei valori; valoarea nu conţine TVA. Această evaluare reflectă cea mai bună judecată a SC Neoconsult Valuation SRL, având în vedere informaţiile disponibile şi scopul procedurilor aplicate. În anul 2024, SC Univers SA a realizat venituri totale de 11,58 milioane de lei și un profit brut de 2,37 milioane de lei. SC Univers SA este administrată de către un consiliu de administraţie, numit de către Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor în data de 7 mai 2024, pentru un mandat de 2 ani, format din: Ilie Radu Florin, Santoiu Elena Grațiela și Nae Șerban Cătălin. Conducerea executivă este asigurată de către Ilie Radu Florin, în calitate de director general. Cifra de afaceri realizată în 2024 a fost de 3,88 milioane de lei. Valoarea numerarului din casierie şi din conturile deschise de către societate la bănci, inclusiv investițiile pe termen scurt şi dobânzile de încasat, la data de 31 decembrie 2024 era de 15,6 milioane de lei.

 

Source URL: https://www.impactreal.ro/2025/06/05/actionarii-sc-univers-sa-au-aprobat-retragerea-de-la-tranzactionarea-de-pe-bursa-de-valori-bucuresti/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.