Ștefan Ilie, Primar Tulcea: Construcția celor două Centre pentru Persoanele cu Dizabilități, este în grafic | DobrogeaNews #

Ștefan Ilie, Primar Tulcea: Construcția celor două Centre pentru Persoanele cu Dizabilități, este în grafic

1.9KShares

Construcția celor două Centre pentru Persoanele cu Dizabilități, este în grafic, lucrările se desfășoară în condiții bune, cu finanțare obținută de Primăria Municipiului Tulcea prin Direcția de Asistență și Protecție Socială.


Tulcea Construcția celor două Centre pentru Persoanele cu Dizabilități Septembrie 2025

„Pe o suprafață totală de 2517 mp, spațiile dedicate persoanelor cu dizabilități vor fi săli de fizioterapie, de tratamente, de kinetoreapie, de masaj, de dezvoltare a abilităților lucrative, pentru activități de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, cabinete medicale, dotări și utilități, spații pentru activități de socializare sau de petrecere a timpului în aer liber”

a declarat Ștefan Ilie, primarul Municipiului Tulcea

„Reamintesc faptul că, în conformitate cu Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, Centrele sociale sunt servicii care oferă sprijin, recuperare și integrare socială persoanelor cu afecțiuni fizice, mentale sau senzoriale, ajutându-le să-și recupereze și să-și mențină abilitățile de a desfășura activități cotidiene și de a participa la viața comunitară, Mulțumesc tuturor celor care se implică în realizarea acesror investiții foarte importante”

a precizat primarul Ștefan Ilie. 


Tulcea Construcția celor două Centre pentru Persoanele cu Dizabilități Septembrie 2025
  • Centrul de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Mihail” – serviciu social, care va oferi intervenții specializate pentru recuperarea neuromotorie a persoanelor cu dizabilitati. Valoare 3.795.553,20 lei cu TVA (cca 753.110 Euro)
  • Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Gavril” – serviciu social în cadrul căruia se vor desfășura activități de informare şi consiliere socială, consiliere psihologică, educație pentru sănătate, abilitare şi reabilitare, dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, dezvoltarea abilităților lucrative, pregătirea pentru angajarea în muncă şi sprijin pentru menținerea locului de muncă, integrare şi participare socială şi civică. Valoare 3.828.692,88 lei cu TVA (765.738 Euro)

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

1.9KShares

Source URL: https://www.dobrogeanews.ro/stefan-ilie-primar-tulcea-constructia-celor-doua-centre-pentru-persoanele-cu-dizabilitati-este-in-grafic/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.