Universitatea de Vest din Timișoara invită publicul la un nou eveniment din seria „Conectați la viitor”, un dialog cu fizicianul Cristian M. Teodorescu – Sursa de Vest

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) invită publicul la un nou eveniment din seria „Conectați la viitor”, intitulat „Știință, non-știință și neștiință în science fiction. Ficțiune și nonficțiune în cercetarea științifică”.

Organizatorii promit un dialog fascinant cu fizicianul Cristian M. Teodorescu, cercetător de elită, scriitor SF și una dintre vocile care explică cel mai limpede cum se influențează reciproc ficțiunea și știința.

Evenimentul va avea loc pe 10 decembrie, de la ora 17:00, în amfiteatrul A01, iar dialogul va fi moderat de conf. univ. dr. Mădălin Bunoiu, prorector UVT responsabil cu strategia CDI, sustenabilitate, transfer tehnologic și relația cu diaspora.

Cristian M. Teodorescu este cercetător cu peste 170 de articole publicate, conducător de doctorat, multiplu premiat și autor al patru volume de literatură SF, laureat al unor premii Helion, Hobana și Vladimir Colin. Un invitat care unește în mod autentic știința de frontieră cu ficțiunea speculativă.

În cadrul evenimentului, vor fi explorate următoarele teme:

-Cum literatura SF modelează percepția publică asupra științei și cum ideile ei se regăsesc, uneori surprinzător, în descoperiri reale.

-În ce măsură știința contemporană „inspiră” literatura, devine artă și contribuie la răspândirea cunoașterii.

-Exemple de interpretări eronate, mituri științifice și scenarii care au trecut din ficțiune în laborator (și invers).

-Prezentarea conceptului de TIL – niveluri de inaccesibilitate tehnologică, o clasificare care ajută la înțelegerea „durității” unei opere SF.

erspective extrase din vasta experiență științifică și literară a conferențiarului.

Participarea este gratuită, însă cei interesați sunt rugați să se înscrie în prealabil pentru rezervarea locului, completând formularul: https://forms.gle/h5CfqWDxcn9Qeqbk8

Source URL: https://www.sursadevest.ro/universitatea-de-vest-din-timisoara-invita-publicul-la-un-nou-eveniment-din-seria-conectati-la-viitor-un-dialog-cu-fizicianul-cristian-m-teodorescu/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.