Dramaturgul tulcean, Ştefan Caraman, și-a lansat volumul „Anti Love Story” la Târgul de Carte Gaudeamus 2025

Adăugat de Geta Negrisanu pe 10 decembrie 2025.
Tag-uri: Anti Love Story, carte, Gaudeamus, lansare de carte, Ştefan Caraman

Dramaturgul tulcean, Ştefan Caraman, și-a lansat volumul „Anti Love Story” la Târgul de Carte Gaudeamus 2025. Invitaţi alături de autor au fost Gabriel Martin, Vinicius Tomescu şi Ioan Cristescu.

“Anti Love Story” este un spectacol de teatru jucat la Teatrul În Culise, care a avut premieră în jurul datei de 30 octombrie 2019, un eveniment marcat de actori precum Cristian Bajora și Ștefan Caraman, fiind o piesă care explora o viziune mai degrabă neconvențională sau ironic- contrapunctuală asupra poveștilor de dragoste, prezentată chiar în locația „In Culise”. A doua producție a fost la Teatrul Dramaturgilor Români, „Șase comedii ușoare pentru oameni triști”.

“Drama unei povești nu se ascunde în ceea ce se întâmplă în ea, ci în ceea ce se întâmplă în afara ei. Acel, „ce ar fi fost dacă…Astăzi vreau să îți vorbesc despre reîntoarceri, despre momentul pe care fiecare îl trăiește într-o zi, acela în care își amintește și retrăiește. Ai vrea să te întorci, dar nu o faci, la ce bun? Însă unii o fac, inconștienți, disperați, obligați poate, ajung la punctul de plecare, dar acolo nu mai e nimeni, sau e altcineva, sau e cel pe care vor cu ardoare să-l regăsească, însă nu întâlnesc decât o epavă a acestuia, un personaj semănând vag cu cel pe care și-l amintesc, un străin, adică o poveste” (edituratracusarte.ro)

“Oamenii sunt ca oglinzile. Te așezi lângă unii și te vezi urât. Sunt oameni lângă care te vezi (…) doar întreg”

După lansarea volumului său, Ștefan a avut o sesiune de autografe, apoi am reușit să vorbim:

Geta Negrișanu: De ce Antilove Story?

Ștefan Caraman: Răspunsul este simplu, una din piesele din carte se numeste :” Se tot spune povești de dragoste”; atunci când a fost montată, regizorului i s-a părut mai comercial titlul „Anti Love Story”. Ce e drept, și mie îmi place și, cred că se potrivește și pentru a fi un titlu de carte. În rest, el explică foarte bine subiectul piesei. Unde sunt șase scene din care reiese (așa a vrut autorul), cât de comune sunt iubirile care esuează înainte de a prinde formă.

E o dramă caldă, nimic care să umple batistele cu lacrimi. În general, însă, este o carte foarte nouă, (am lansat-o la Târgul de carte Gaudeamus, la standul Editurii Tracus Arte) și cred că mă pot declara mulțumit de ea. Textele care o compun s-au produs pe scenă (unele chiar de două ori, în locuri diferite), unul dintre ele a fost premiat la un festival important, iar coperta este spectaculoasă. Aici a contribuit fiul meu, student al UNARTE, la Facultatea de Design. Se pare  ca avem chimie, pentru că i-a trebuit puțin să transpună în desen ceea ce i-a cerut conținutul.

Geta Negrișanu: Spune-mi ceva inedit despre tine

Ștefan Caraman: Nu stiu dacă mai este ceva nou de afla despre mine. Sau inedit. Dacă e ceva ce nu s-a spus, e clar că așa trebuie să rămână, adică, nespus 🙂 Este o întrebare peste care am să trec delicat și foarte repede.

Geta Negrișanu: De ce lipsesti de pe scena Teatrului Jean Bart?

Ștefan Caraman: Acum, la modul obiectiv, nu are nimeni nicio obligație de a-mi produce vreo piesă aici, acasă. Sau, asta cred eu, Lucrurile se întâmplă pentru că așa trebuie să se întâmple. Dacă introducem criterii subiective, probabil contextul ar deveni brusc mai complicat, chiar și pentru (sau mai ales), pentru mine(!)

Tot ce pot să spun eu aici este că sunt ultimul care ar putea să raspundă la această întrebare. Sunt sigur că există un răspuns, iar acesta nu se află, repet, la mine. Nu evit să amintesc, totuși, că aceia de acolo au fost mereu drăguți invitând pe scena locală spectacole montate de alte teatre pe textele mele. Le datorez specificația aceasta și le mulțumesc.

Geta Negrișanu: Ai fost invitat la Casa Cărtii din Tulcea să te întalnești cu oamenii care știu despre tine, cu tinerii care ar putea să te descopere?

Ștefan Caraman: Da, s-a întamplat odată, acum vreo 14 ani, când am lansat si aici Scrisori catre Rita. Apoi s-a mai întamplat, cred că o dată, dar a fost o invitație pe care am refuzat-o. Să fiu sincer, locul acela este, așa cum văd eu, un soi de muzeu al cărților și ca destinație, și ca model de management cultural. E loc de orice, mai putin de literatură vie, eventual și de ceva valoare. Nu sunt motivat și nici curios să întâlnesc oameni sub aula Bibliotecii Județene… în timp, s-a creat acolo un public destul de departe situat de literatura mea.

În plus, descopăr întâmplător evenimentele care se întâmplă acolo. Le consider, în mare parte, încărcate de un prea grosier și desuet formalism colorat, pe alocuri, cu tușe vizibile de impostura benignă, pe alocuri chiar simpatică. Sunt lucruri cu care, însă, nu îndrăznesc să mă asociez. Nu spun ca e rău, nu ironizez, oamenii îți fac acolo treaba cum se pricep mai bine, spun doar că între cum văd eu că înseamnă o expunere publică relevantă și tipul de instituție de tip <bibliotecă>, e un mic canion pe care nu reușesc să-l traversez.

Poate sună arogant, dar te rog să mă crezi că nu este. Pur și simplu, felul prin care înțeleg să-mi manageriez cariera nu se intersectează cu plaja aceasta de activități, locații, spune-le cum vrei. Cât îi pivește pe tinerii inteligenți și curioși care, presupun, ar fi interesați de literatura mea, presupun ca BJT este poate ultimul izvor de informații la care ar apela. Ajunge sa urmărești pagina de facebook a bibliotecii și te lămurești. E vie, e frumoasă, e colorată dar… dar nu pentru mine.

Geta Negrișanu: Am o curiozitate, cum te desparti, la final, de personajele pe care le construiesti, cu care traiesti in acelasi timp?

Ștefan Caraman: Nici nu stiu cum să răspund. Sunt personaje de care mă despart foarte greu,de altele mă despart foarte ușor. Dar, indiferent cum, știu că la final trebuie să le las să plece. Din momentul când ai terminat o carte (sau o piesă de teatru), nu-ți mai aparține. Aparține celor care se angajaează la lectura acesteia. Recunosc că nu este un moment plăcut – finalurile nu sunt niciodată plăcute. Dar nu e nimic care să îți devieze destinul spre cine știe ce traume, e doar o experiență personală care se adaugă la atâtea.

Geta Negrișanu: Dacă te-aș ruga să-mi citești ceva, o pagină, o frază, câteva replici…

Ștefan Caraman: „Pentru că oamenii sunt ca oglinzile. Te așezi lângă unii și te vezi urât. Lângă alții te vezi prost. Iar lângă alții te vezi neclar și nu știi ce să crezi. Iar asta îți creează nesfârșite păreri de rău. Uneori însă, rar, foarte rar, sunt oameni lângă care te vezi nu neapărat frumos, nu neapărat ideal, ci doar întreg, sau complet sau pur și simplu într-un mod pe care îl găsești acceptabil. Nu e nevoie să îi cauți, ei apar dintr-o dată din mulțimea mută, trebuie doar să fii atent și, dacă e posibil, să ți-i apropii”

Geta Negrișanu:Îți mulțumesc, Ștefan Caraman. Ar fi fain să mai vorbim.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News