„Doctor” în administrație, primarul Misăilă vrea să taie cu bisturiul politic conducerea Spitalului Județean Vrancea | Jurnal de Vrancea – Stiri din Vrancea si Focsani

spot_imgspot_img
AcasăActualitate„Doctor” în administrație, primarul Misăilă vrea să taie cu bisturiul politic conducerea Spitalului Județean Vrancea

„Doctor” în administrație, primarul Misăilă vrea să taie cu bisturiul politic conducerea Spitalului Județean Vrancea

Pentru că aproape a terminat cu Focșaniul (nu punem la socoteală centura, de care ne vom ocupa cu alt prilej), Misăilă s-a gândit să-și vâre nasul și în activitatea managerială a Spitalului Județean Vrancea, pălit strașnic și fără echivoc de grija pe care o poartă locuitorilor acestor meleaguri.

După ce s-a pozat alături de Ilie Bolojan, arătând lumii că în el zace și o ființă liberală care așteaptă să fie descătușată de mâini pricepute, primarul Focșaniului ne spune că, umplut până la refuz de responsabilitate, „a solicitat premierului Marcel Ciolacu și ministrului Sănătății, Alexandru Rafila o analiză a managementului acestei instituții.” Adică a Spitalului Județean „Sf. Pantelimon” din Focșani.

Evident, nu uită să ne și spună că demersul său n-a fost inspirat peste noapte, pe baza celor visate în somn, ci în uma zecilor, sutelor, miilor de memorii primite de la medicii spitalului, chiar de la înființarea acestuia, dar și de vocile sutelor de mii de pacienți nemulțumiți.

Așadar, dintr-o dată, în capul primarului s-a făcut lumină și s-a hotărât s-arate cine-i responsabil cu dreptatea în urbe, pornind să ne repereze onoarea de bolnavi pe pat de spital.

„Din păcate, singurul spital de urgență din Vrancea a ajuns ca astăzi să nu poată asigura medici de gardă la multe dintre specialităţile vitale, precum cardiologie, neurologie, interne, psihiatrie, infecțioase. Mai nou, sunt situații când multe gărzi sunt descoperite pe secţia pediatrie şi chiar UPU.

De asemenea, este reclamată absența medicamentelor, alimentaţia de slabă calitate și lipsa curăţeniei. Părerea generală, așa cum reiese din reclamațiile cetățenilor, este că această situaţie alarmantă de la Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” este consecința directă a managementului defectuos”, cuvântează primarul prin intermediul paginii de Facebook a instituției, pe care o conduce de două mandate ș-un pic.

Misăilă aruncă vina în spinarea medicului Rodica Ioana Ifrim și pentru plecarea unor medici de la Pediatrie – „motivate de neînţelegeri și disensiuni cu managerul spitalului”, situație care ar fi generat presiune pe doctorii care au mai rămas să facă gărzi pe secție. Evident, cireașa de pe tort a fost povestea cu taxa pe consultație, instituită legal, la urma urmei, dar o situație pe care te puteai cocoța politic.

Ce nu ne spune Misăilă este cât, cum și mai ales unde a luptat el împotriva venalității din instituțile spitalicești. N-a scos o vorbuliță de „atențiile” care se dau prin spitale și despre care absolut, dar absolut toată lumea ar câte ceva de povestit.

Ne povestește în shimb cum îl freacă pe el grija de managementul Spitalului Județean și cum se bate el pe la București pentru adevăr. Nu l-am văzut așa vehement pe vremea când spitalul avea altă conducere…

Acum e altă mâncare de pește și are ceva de-mpărțit cu șeful său de partid, încercând să-i caroteze acestuia deciziile pe orice cale, fie că vorbim de politică sau administrație.

În alte circumstanțe, adică dacă nu l-am cunoaște, i-am fi recomandat primarului Misăilă să „primărească” naibii orașul, pentru că de aia l-au votat 15.700 de naivi a doua oară-n viață însă, dată fiind experiența pe care o avem de 8 ani cu acesta, nu-l putem decât sfătui să se ducă să caute acea iapă pe care, cu multă vreme în urmă, un anume mut a dus-o cine știe pe unde.

Tomiță Travel - Agenție de turism FocșaniTomiță Travel - Agenție de turism Focșani
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Femeie din Tulnici căutată de autorități! Ea ar fi trebuit să ajungă în Tecuci dar a fost dată dispărută!

La data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul I.P.J….

Angajatorii mai au doar 16 zile pentru a trece la REGES-ONLINE

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea reamintește angajatorilor că au mai rămas doar 16 zile…

ARTICOLE POPULARE

Alertă epidemiologică în Vrancea! Două femei sunt internate în stare gravă la ATI cu suspiciune de botulism

Două cazuri suspecte de botulism au fost raportate în județul Vrancea în intervalul 10–11…

Doliu în comunitatea din Adjud! A murit profesoara Simona Ceamburu!

Colegiul Tehnic „Gh. Balș” din Adjud a anunțat cu mare tristețe moartea profesoarei de…

Prescripția – colacul de salvare al inculpaților din sistem. Cazul revoltător din Vrancea: primarul Iordache Cazacu, salvat de trecerea timpului, nu de nevinovăție

Scandalul național declanșat de investigația jurnaliștilor de la Recorder despre „inculpați salvați de prescripție”…

Source URL: https://www.jurnaldevrancea.ro/doctor-in-administratie-primarul-misaila-vrea-sa-taie-cu-bisturiul-politic-conducerea-spitalului-judetean-vrancea/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.