Claudia Banu, bilanțul unui senator dedicat: ”Angajament și motivație pentru comunitatea mea”

Claudia Banu, bilanțul unui senator dedicat: ”Angajament și motivație pentru comunitatea mea”
La finalul mandatului său de senator, Claudia Banu a prezentat un raport detaliat al activității desfășurate în slujba vâlcenilor. Cu un stil de lucru axat pe transparență și implicare, senatorul liberal a punctat realizările, proiectele legislative și inițiativele gândite să sprijine județul și să aducă schimbări pozitive.
Activitate legislativă impresionantă
„Pe scurt, acest raport poate fi rezumat astfel: 58 de întrebări și interpelări, 7 declarații politice și contribuția la elaborarea a 106 propuneri legislative, dintre care 48 au devenit legi. Alte propuneri sunt deja în procesul legislativ, iar eu îmi dedic activitatea pentru a le duce mai departe”, a declarat Claudia Banu.
Printre proiectele devenite legi se numără măsuri pentru protecția minorilor și persoanelor vulnerabile. Senatorul a subliniat importanța stabilirii imprescriptibilității răspunderii penale pentru infracțiuni grave, precum sclavia, traficul de persoane și agresiunile sexuale. Un alt proiect important vizează incriminarea distinctă a infracțiunilor de viol și agresiune sexuală asupra minorilor și creșterea vârstei consimțământului sexual la 16 ani: „Prin acest proiect, România face un nou pas spre completarea măsurilor de siguranță și protecție a minorilor”, a explicat Claudia Banu.
Simplificarea interacțiunii cu statul
Un alt punct forte al activității sale legislative a fost eliminarea birocrației inutile. Claudia Banu a menționat eliminarea „dosarului cu șină” și introducerea cazierului judiciar în format electronic ca fiind pași importanți pentru simplificarea interacțiunii cetățenilor cu instituțiile statului:
„Am lucrat pentru ca oamenii să aibă acces mai ușor la documentele necesare și să nu mai piardă timp cu proceduri complicate și inutile”, a spus ea.
Egalitate de șanse și lupta împotriva violenței
Senatorul a adus în Parlament teme precum egalitatea de șanse, drepturile femeilor și ale copiilor și combaterea violenței domestice: „Am adoptat noi prevederi care să sprijine victimele și să descurajeze agresorii. Este o datorie pe care o avem față de cei care se confruntă cu astfel de situații dificile”, a afirmat Claudia Banu.
Promovarea județului Vâlcea
Pe lângă activitatea din Parlament, senatorul s-a concentrat pe promovarea turismului, tradițiilor și sărbătorilor locale: „Am fost și voi fi mereu mândră că sunt vâlceancă. Fiecare eveniment la care am participat l-am făcut cunoscut publicului, pentru a arăta frumusețea și potențialul județului nostru”, a spus Claudia Banu.
De asemenea, senatorul a avut o prezență activă în teritoriu, participând la ședințe organizatorice și vizite de lucru. Audiențele din cabinetul parlamentar au fost un alt mijloc prin care Claudia Banu a rămas conectată la problemele cetățenilor.
Un mesaj pentru vâlceni:
„„Voi rămâne mereu deschisă dialogului și implicată în rezolvarea problemelor comunității noastre. Comunicarea cu dumneavoastră este și va rămâne o prioritate. Îmi doresc să fiu aproape de fiecare, să ascult nevoile și să răspund provocărilor locale cu seriozitate și responsabilitate. Grija pentru județul Vâlcea reprezintă pentru mine mai mult decât o datorie – este un angajament personal.
La finalul acestui mandat de senator, îmi reafirm hotărârea de a vă ține la curent cu toate demersurile pe care le voi întreprinde. Indiferent de context, voi continua să lucrez pentru binele comunității noastre și să fiu alături de voi. Vâlcea este acasă, iar dumneavoastră sunteți parte din ceea ce mă motivează să merg mai departe”, a transmis Claudia Banu.

Claudia Banu s-a remarcat printr-o atitudine deschisă și sinceră, devenind una dintre cele mai implicate figuri politice din județ. Munca sa a dovedit că dedicarea poate aduce schimbări importante, apreciate de oameni.
În mandatul său de senator, a fost o voce puternică pentru vâlceni, susținând nevoile comunității atât în Parlament, cât și în județ. Claudia Banu a demonstrat că în politică pot exista oameni care pun cu adevărat comunitatea pe primul loc. Mulți vâlceni își doresc să o vadă în continuare implicată, continuând să fie alături de județ și să lucreze pentru binele tuturor.
Source URL: https://www.impactreal.ro/2024/12/05/claudia-banu-bilantul-unui-senator-implicat/
