Ultimele vești despre transformarea spitalului de la Nehoiu în unitate COVID. Ce s-ar putea întâmpla de astăzi

E o chestiune de zile până când Spitalul Nehoiu va interna
primii pacienți COVID. Autoritățile de sănătate publică au transmis, zilele
trecute, Ministerului Sănătății propunerea de transformare a spitalului în
unitate COVID iar acum este așteptat și răspunsul. Vineri, 1 octombrie, ar
putea veni decizia de la Centru și dacă se va întâmpla așa, din weekend, sau
cel târziu de luni, vor fi amenajate saloanele astfel încât Spitalul Nehoiu să
poată interna primii pacienți COVID.
La Nehoiu vor fi internați bolnavii cu forme ușoare de
boală, mai exact cei care trec de perioada critică și care mai au nevoie doar
de câteva zile de internare.
“Am vorbit la Ministerul Sănătății cu o doamnă secretar de stat. S-ar putea ca în cursul zilei de vineri, avem toate șansele, să fie dat în Monitorul Oficial ca spital COVID și de poimâine, sau de luni, să funcționăm. Trebuie știut că nu vom duce acolo pacienți COVID în primă fază. Inițial, după confirmare vor fi internați la Județean și în Spitalul Râmnicu Sărat. La Spitalul Nehoiu vor fi internați pacienți care sunt aproape de a fi declarați vindecați, după a opta zi, când se face un test, până în a 14-a zi, cât trebuie să stea în spital”, a declarant într-o conferință de presă subprefectul de Buzău, Viorel Holban.
Este singura soluție pentru a rezolva cât de cât criza
locurilor din spitale pentru bolnavii COVID. Spitalul Județean și cel din Râmnicu
Sărat sunt ocupate aproape la capacitate maximă. Iar Spitalul Nehoiu nu ar
putea interna bolnavi în stare gravă pentru că suferă atât la capitolul
personal medical, cât și la capitolul infrastructură.
“Nu avem ce să facem pentru că dacă îi ducem pe cei a căror stare se agravează, acolo nu există oxigen, nu e aparatură care să ajute bolnavul în cazul în care se agravează starea acestuia și devine dependent de oxigen.”
Reamintim, la începutul
săptămânii, în condițiile în care locurile din spitalele COVID sunt tot mai
puține, reprezentanții DSP Buzău s-au deplasat la Nehoiu și au stat la masa
discuțiilor cu conducerea spitalului pentru a vedea în ce condiții această unitate
poate primi pacienți COVID. S-a ajuns la varianta transformării spitalului în
unitate COVID cu 45 de paturi, cu condiția ca aici să fie trimiși pacienți cu
forme ușoare de boală, cel mult medii. Pacienții vor fi trimiși de la Spitalul
Județean Buzău, cu schemă de tratament ce se va administra bolnavilor de către
medicii din Nehoiu.
Source URL: https://sansanews.ro/ultimele-vesti-despre-transformarea-spitalului-de-la-nehoiu-in-unitate-covid-ce-s-ar-putea-intampla-de-astazi/




Adaugă comentarii