Comuna Sânandrei a devenit, duminică, punctul de întâlnire pentru peste 600 de liberali din Timiș dar și din județele învecinate, la evenimentul„Bucuriile Toamnei”.
Primarul localității, Claudiu Coman, a reușit să adune un număr impresionant de participanți, transformând manifestarea într-unul dintre cele mai consistente momente de mobilizare liberală din ultima vreme.
La eveniment au fost prezenți actuali și foști lideri ai organizației, dar și liberali din Arad, Hunedoara și Caraș-Severin.

Întâlnirea a marcat și un moment rar de coeziune internă, într-un context în care, în organizația județeană, se vorbește frecvent despre existența a două tabere: cea apropiată de actualul președinte interimar, Marilen Pirtea, și cea coordonată de Alin Popoviciu.
De această dată însă, pentru câteva ore, politica a fost lăsată la o parte.

Participanții au socializat, au discutat despre comunitate și au petrecut într-o atmosferă relaxată, semn că tensiunile interne pot fi depășite atunci când există deschidere și dialog.
Cele două grupări liberale au stat la aceeași masă, au participat la activități comune și au dat impresia unei colaborări firești, lucru rar întâlnit în ultimele luni în PNL Timiș.

„Bucuriile Toamnei” a inclus momente dedicate tradițiilor locale, muzică, activități pentru copii și numeroase ocazii de discuții directe cu oamenii din comunitate.
Evenimentul a fost privit de mulți ca un exercițiu de reconectare, atât între membri, cât și între organizația județeană și simpatizanții săi.

Source URL: https://www.sursadevest.ro/unitate-pentru-o-zi-in-pnl-timis-peste-600-de-membri-intr-un-eveniment-fara-tensiuni-interne-organizat-la-sanandrei/
