Liberalii retrag proiectul de lege de modificare a Legii 544/2001 după reacțiile din societatea civilă! Deputatul Dragoș Ciobotaru: „Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită” | Jurnal de Vrancea – Stiri din Vrancea si Focsani

spot_imgspot_img
AcasăActualitateLiberalii retrag proiectul de lege de modificare a Legii 544/2001 după reacțiile din societatea civilă! Deputatul…

Liberalii retrag proiectul de lege de modificare a Legii 544/2001 după reacțiile din societatea civilă! Deputatul Dragoș Ciobotaru: „Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”

Deputatul PNL de Vrancea Dragoș Ciobotaru anunță că liberalii au retras proiectul de lege prin care dorea protejarea rezultatelor cercetării agricole, după ce inițiativa a stârnit critici puternice din partea societății civile.

Ciobotaru spune că proiectul urmărea să oprească practica prin care studii, patente sau rezultate ale unor cercetări finanțate din bani publici sunt solicitate prin Legea 544/2001 și apoi folosite în scop comercial. Potrivit acestuia, mai multe organizații și cercetători s-au plâns că munca lor ajunge să fie valorificată financiar de persoane care nu au legătură cu proiectele inițiale.

Inițiativa legislativă, de modificare a Legii 544 privind accesul liber la informații, a fost însă interpretată invers, spune deputatul Dragoș Ciobotaru, ca o încercare de a limita accesul la informații de interes public. Deputatul respinge acuzațiile și afirmă că susține transparența, subliniind că a răspuns prompt tuturor solicitărilor primite în funcțiile pe care le-a ocupat.

Deputatul vrâncean spune că Legea 544 rămâne pentru el un reper important și că nu a intenționat niciun moment să reducă dreptul publicului de a obține informații.

„Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită

Am avut, în ultimele săptămâni, mai multe întâlniri, discuții și dezbateri cu entități private, instituții publice, autorități și institute de cercetare din zona agricolă.Una dintre problemele discutate a fost activitatea de cercetare din agricultură.

Pe acest subiect ne-a fost comunicată o problemă delicată, privitoare la toate cercetările în curs sau finalizate, la patente și la secretele comerciale din domeniul cercetării.

Aceste cercetări sunt solicitate de mulți indivizi interesați, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, și sunt utilizate ulterior pentru a fi monetizate. Cu alte cuvinte, se cer studiile, cercetările, patentele, iar apoi sunt vândute sau utilizate în scopul valorificării lor.

Pentru a veni în sprijinul celor afectați, am hotărât, împreună cu câțiva colegi, să inițiem un proiect de lege care să apere și să protejeze aceste cercetări, fie că sunt realizate de entități publice, fie că sunt realizate de entități private din fonduri publice (programe guvernamentale sau europene).

Proiectul de lege nu a fost primit bine de societatea civilă, iar mulți au interpretat că ne dorim limitarea accesului la informațiile de interes public – total fals!

Sunt un adept al transparenței; în toate pozițiile pe care le-am ocupat am răspuns cu celeritate tuturor solicitărilor, pe loc sau în ziua următoare.

Având în vedere reacțiile și feedbackul primit, am hotărât, în această dimineață, retragerea proiectului.

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public a fost, este și va rămâne o icoană pentru mine. Este o lege bună, o lege pe care am îmbrățișat-o și am respectat-o întotdeauna”, se arată în postarea deputatului PNL Dragoș Ciobotaru.

Tomiță Travel - Agenție de turism FocșaniTomiță Travel - Agenție de turism Focșani
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Începe noua sesiune de înscrieri pentru persoanele fizice la Rabla Auto 2025

O nouă sesiune de înscrieri pentru persoanele fizice care nu au reușit până acum…

Crângul Petrești, locul unde sărbătorile revin la rădăcini! Care este programul spectacolelor organizate în apropierea Crăciunului

Din 19 decembrie, Crângul Petrești se transformă într-un spațiu în care sărbătorile de iarnă…

ARTICOLE POPULARE

Alertă epidemiologică în Vrancea! Două femei sunt internate în stare gravă la ATI cu suspiciune de botulism

Două cazuri suspecte de botulism au fost raportate în județul Vrancea în intervalul 10–11…

VIDEO Cum s-a produs accidentul de azi-dimineață, din Focșani! Cine a fost de vină… se vede clar în imagini

Avem imagini cu accidentul care s-a produs în acestă dimineață la intersecția dintre Bulevardul…

Doliu în comunitatea din Adjud! A murit profesoara Simona Ceamburu!

Colegiul Tehnic „Gh. Balș” din Adjud a anunțat cu mare tristețe moartea profesoarei de…

Source URL: https://www.jurnaldevrancea.ro/liberalii-retrag-proiectul-de-lege-de-modificare-a-legii-544-2001-dupa-reactiile-din-societatea-civila-deputatul-dragos-ciobotaru-nicio-fapta-buna-nu-ramane-nepedepsita/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.