Spectacol impresionant la Roșiori de Vede chiar de Ziua Judeṭului Teleorman – Ziarul Liber in Teleorman

Spectacol impresionant la Roșiori de Vede chiar de Ziua Judeṭului Teleorman

14 mai 2025

„Dacӑ Egiptul este un dar al Nilului, Teleormanul arheologic este un dar al celor 16 cursuri de apӑ ce-l strӑbat”, spunea Ioan Spiru ṣi, pe bunӑ dreptate, ar trebui sӑ fim mȃndri de locurile acestea pline de istorie ṣi frumuseṭe. Teleormanul sau „Pӑdurea nebunӑ” sau „pӑdurea cumenilor, din care s-a pӑstrat ca mӑrturie ȋn partea de nord a judeṭului, ȋn satul Plopi, pȃnӑ ȋn anul 2010, cȃnd a fost smuls din rӑdӑcini, ȋn urma unei furtuni, cel mai bӑtrȃn stejar din ṭarӑ.

Teleormanul, cu porṭile sale la Dunӑre, cu pӑdurile de stejar, cu pӑdurile de salcie ṣi plop, cu dealurile ȋnverzite ṣi cȃmpiile roditoare, cu zӑcӑmintele de petrol, cu Rezervaṭia naturalӑ Ostrovul Mare (Islaz), cu Rezervaṭia naturalӑ Pӑdurea Cornetu – comuna Troianu recunoscutӑ pentru vestitul bujor romȃnesc ṣi alte 60 de specii de flori, cu personalitӑṭile sale care meritӑ evocate, cu obiceiurile ṣi tradiṭiile locurilor ce ar trebui ṣi mai mult promovate pentru a fi cunoscute oamenilor de aici ṣi din toate colṭurile lumii.

Conṣtienṭi de aceste lucruri ṣi cӑlӑuziṭi de sentimentul apartenenṭei la acest spaṭiu romȃnesc, Primӑria Municipiului Roṣiori de Vede și Serviciul pentru Culturӑ, Educaṭie, Creaṭie ṣi Sport au organizat, ȋn perioada 12-14 mai 2025, Zilele Judeṭului Teleorman, 584 de ani de la prima atestare documentarӑ.

Ȋn cadrul manifestӑrii, au avut loc vizite la Muzeul de Istorie „Petre Voivozeanu”, expoziṭii de carte la Biblioteca „Gala Galaction”, o ṣezӑtoare pregӑtitӑ de cursantele Atelierului de creaṭie al Casei de Culturӑ, expoziṭii de picturӑ, desen ṣi fotografii realizate de elevii instituṭiilor de ȋnvӑṭӑmȃnt roṣiorene.

Însă, astăzi, 14 mai, de ziua atestării documentare a județului Teleorman, a avut loc un impresionant spectacol muzical-coregrafic, prezentat pe scena Teatrului de varӑ al municipiului, de elevi ai Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, de la Şcoala Gimnazială „Alexandru Depărăţeanu”, Şcoala Gimnazială „Dan Berindei”, Şcoala Gimnazială „Zaharia Stancu”, Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” și Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”, dar şi de un grup de elevi ai Şcolii Primare „Hristo Botev” din oraşul Pomorie, Bulgaria.

O expoziție tematică inedită despre județul Teleorman văzut prin ochi de copii, cuprinzând lucrări realizate de elevi din unitățile de învățământ amintite, precum și de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 7, a întregit sărbătoarea județului.

Evenimentul, prezentat de Monica Tuinete, s-a bucurat de prezența unui public extraordinar, dar și a viceprimarului municipiului, prof. Cristian-Mirela Piper-Savu, care a oferit diplome de excelentă tuturor instituțiilor de învătământ participante, a felicitat și a mulțumit, deopotrivă, elevilor, cadrelor didactice și părinților pentru implicarea activă în viața comunității și pentru promovarea valorilor culturale și educaționale ale județului Teleorman.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Doi bărbați fără permis au fost depistați în traficul din Teleorman

Următorul articol

Un prânz cald, o plimbare cu vaporașul și o cântare de suflet – fii parte din bucuria copiilor Bisericii din Bârseștii de Jos

Cele mai recente articole de Educatie

Source URL: https://liberinteleorman.ro/spectacol-impresionant-la-rosiori-de-vede-chiar-de-ziua-jude%e1%b9%adului-teleorman/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.