Miercuri, 5 noiembrie, de la ora 19:00, Galeria Brăteanu din Timișoara a fost gazda vernisajului expoziției de pictură, obiect și sculptură „Drapele migrante”, semnată de artistul vizual băcăuan Ioan Burlacu. Evenimentul s-a desfășurat în prezența unui public numeros, confirmând interesul crescut pentru creația sa.

Printre invitații speciali s-au aflat artiștii vizuali Suzana Fântânariu, Sorin Nicodim, Horia Bojin, Ana-Domnica Hoble, Tiberiu Giucă, Lia Popescu, Mariana Țepeș, Mădălina Trofin, Luminița Cosmescu, Rafael Matiaș, Constantin Grangure, Eugen Varga, Dorel Olteanu, Pavel Torony, Daniel Suici și Nora Novak. Participarea lor a adus un plus de valoare evenimentului curatoriat de Constantin Tinteanu, organizat cu sprijinul Asociației ESTA B din Bacău.

La deschidere, artista vizuală Suzana Fântânariu a vorbit despre personalitatea și opera lui Ioan Burlacu, subliniind coerența și profunzimea viziunii sale artistice. Momentul poetic i-a aparținut profesorului Ovidiu Justinianu, care a recitat versuri din volumul „Săditoarea de urme”, editat de Ioan Burlacu la Editura Paidea.

Expoziția reunește treizeci și trei de lucrări de pictură, sculptură și obiect, care pot fi admirate pe simezele Galeriei Brăteanu, situată pe strada Lucian Blaga nr. 8, până în data de 18 noiembrie 2025.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.