Incendiul care a nimicit 80 ha de pădure și lăstăriș la Greci, în Munții Măcin, a fost provocat de foc deschis, nesupravegheat, vinovatul fiind audiat
Două zile s-au luptat cu focul care s-a răspândit cu rapiditate începând de la marginea comunei Greci, pe Valea Carabalu și pe Valea Rahova, până sus, pe munte, pompierii militari de la Tulcea, membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Greci, reprezentanți ai Ocolului Silvic și ai Administrației Parcului Național Munții Măcinului, voluntari din satul Greci, speriați că vor rămâne fără case.

Două zile de foc. Putea să ardă satul(!)
„Am fost în mijlocul acestui îngrozitor eveniment produs de persoane inconștiente, care n-au habar de nimic, de reguli sau de pericolul iminent al unui foc nesupravegheat pe fondul unor temperaturi atât de ridicate și de vânt puternic. Putea să ardă satul (!)

Vântul a împins focul pe Valea Carabalu și pe Valea Rahova, au muncit toată noaptea pompierii militari cu trei autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Greci, reprezentanți ai Ocolului Silvic și ai Administrației Parcului Național Munții Măcinului, voluntari din sat.

Continuăm să supraveghem pentru că au ars și arbori seculari de carpen care se pot reaprinde oricând
Au ars cca 80 de hectare de pădure și lăstăriș și mulțumim pentru ajutorul dat de elicopterul Black Hawk care a cărat peste 300 de tone de apă, pe munte, în locurile greu accesibile. La acest moment incendiul este lichidat dar continuăm să supraveghem, să verificăm situația în pădure pentru că au ars și arbori seculari de carpen, un lemn tare care se poate reaprinde la orice intensificare a vântului.
Ne dorim cu toții ca responsabilii acestei nenorociri să plătească pentru tot ce s-a întâmplat și fac apel în continuare, ca atât localnicii, cât și turiștii, să respecte regulile impuse de această perioadă de secetă extremă”
ne-a declarat Nicolae Mocanu, primarul Comunei Greci, Județul Tulcea.
Source URL: https://www.dobrogeanews.ro/incendiul-care-a-nimicit-80-ha-de-padure-si-lastaris-la-greci-in-muntii-macin-a-fost-provocat-de-foc-deschis-nesupravegheat-vinovatul-fiind-audiat/
