Succes românesc la competiția internațională Themis, cu un vrâncean pe podiumul european

România a obținut rezultate foarte bune la cea mai recentă ediție a competiției europene Themis, organizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Marea finală s-a desfășurat la Luxembourg și a reunit echipe din mai multe state membre, iar Institutul Național al Magistraturii (INM) din România a fost reprezentat de două echipe calificate.
Performanța a fost una de excepție. Una dintre echipele României a câștigat marea finală și a ocupat locul I, în timp ce cea de-a doua echipă s-a clasat pe locul al III-lea, locul secund revenind echipei Franței.
Echipa câștigătoare a fost formată din Teodor-Georgian Căpățână, Nicolae-Andrei Dumbravă și Raul Kapas-Vidan, sub coordonarea judecătorului Ioan-Ilieș Neamț. Pe locul al III-lea s-a clasat echipa alcătuită din Ana Maria Balog, Iulian Berbece și Daniel-Cosmin Sporea și a fost îndrumată de judecătorul Ionuț Vișinescu.
Pentru județul Vrancea, competiția are o semnificație aparte. Din echipa clasată pe locul al treilea a făcut parte și Iulian Berbece, auditor de justiție originar din Vrancea, fiul liberalului Gheorghiță Berbece, actualul șef al Gărzii de Mediu Vrancea și fost prefect al județului. Prezența sa pe podiumul unei competiții de asemenea nivel reprezintă o reușită importantă atât personală, cât și pentru comunitatea locală.
Institutul Național al Magistraturii a transmis un mesaj de felicitare echipelor participante, subliniind importanța rezultatelor obținute. Potrivit INM, România a adjudecat marele premiu de șase ori în cei 16 ani de existență ai competiției Themis, stabilind astfel un record și confirmând valoarea școlii românești de magistratură.
ARTICOLE SIMILARE
ARTICOLE POPULARE
Source URL: https://www.jurnaldevrancea.ro/succes-romanesc-la-competitia-internationala-themis-cu-un-vrancean-pe-podiumul-european/







