Profesorul Marin Barbu, despre fotbalul sucevean: Eu cred că dacă s-ar uni toată lumea s-ar putea face o echipă de Liga a II-a, care chiar să tragă, într-un an – doi, la promovarea în Liga I – Radio TOP Suceava 104FM

Profesorul Marin Barbu, fost antrenor al fostei echipe Foresta Suceava atunci cînd aceasta evolua în prima ligă, crede că ”dacă s-ar uni toată lumea, s-ar putea face o echipă de Liga a II-a” la Suceava, ”care chiar să tragă, într-un an – doi, la promovarea în Liga I”.

Domnul Barbu, în prezent căutător de talente pentru clubul de Liga a II-a Sepsi OSK Sfîntu Gheorghe și observator de joc la meciurile din prima ligă, a fost întrebat, în cadrul unei intervenții telefonice la Radio Top, dacă mai urmărește meciurile echipelor sucevene din Liga a III-a. A declarat acesta: ”Urmăresc, mai vorbesc cu băieții de la Suceava, cu oamenii de fotbal. Într-un fel e bine că două echipe din Suceava se bat pentru promovarea în Liga a II-a, pentru că, m-am uitat, așa, pe ambele serii care se vor uni în play-off, nu are cine să pună probleme de promovare…”.

De menționat, derbiul seriei I a Ligii a III-a, dintre CSM Cetatea 1932 Suceava, aflată pe locul II în clasament, și Șoimii Gura Humorului, fruntașa, disputat pe 1 noiembrie pe stadionul Areni, s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. La meci au asistat peste 2.500 de spectatori.

Potrivit lui Marin Barbu: ”Eu cred că dacă s-ar uni toată lumea s-ar putea face o echipă de Liga a II-a, care chiar să tragă, într-un an – doi, la promovarea în Liga I. Cu toate că va fi foarte greu, pentru că nu există infrastructura care trebuie să fie la Divizia A”.

 

Source URL: https://www.radiotop.ro/sport/profesorul-marin-barbu-despre-fotbalul-de-la-suceava-eu-cred-ca-daca-s-ar-uni-toata-lumea-s-ar-putea-face-o-echipa-de-liga-a-ii-a-care-chiar-sa-traga-intr-un-an-doi-la-promovarea-in-liga-i.html


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.